Meniu Închide

Moldovenii vor plăti peste 5 milioane de lei pentru că nu s-au înțeles cu un investitor american

Republica Moldova va pierde peste 5 milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului. Banii vor fi plătiți unor avocați străini care să apere țara noastră într-un litigiu internațional în care un investitor american a acuzat autoritățile moldovenești de provocarea unui prejudiciu considerabil companiei sale. La rândul său, investitorul este cel acuzat că nu și-ar fi respectat condițiile contractuale. Chiar și așa, experții susțin că astfel de probleme apar din cauza că autoritățile nu au un dialog cu oamenii de afaceri la faza incipientă a conflictului pentru a evita agravarea situației și irosirea banilor publici.

Sursa foto.
Sursa foto.

În anul 2010, firma ÎCS Laguardia SRL, afiliată cetățeanului american de origine poloneză Piotr Grot Zbigniew, a încheiat mai multe contracte de arendă a terenurilor agricole pe o perioadă de 3 ani cu proprietarii acestora din comunele Vărvăreuca, Roşietici şi Coşerniţa din raionul Floreşti. În februarie 2011, reprezentantul acesteia a depus contractele spre înregistrare la primăriile din localitate. Conform acestor contracte, Laguardia s-a obligat faţă de proprietarii acestor terenuri agricole să întreprindă toate măsurile tehnologice de prelucrare a terenurilor agricole. Peste un an însă, deținătorii terenurilor agricole arendate de american au depus la primăriile din localitate şi în adresa Laguardia notificări de reziliere a contractelor, arătându-se nemulțumiți de faptul că investitorul nu ar fi respectat obligaţiile contractuale.

Supărarea proprietarilor de terenuri: Voi țineți cu străinii sau cu noi?

„Ei (reprezentanții investitorului – n.n.) nici nu au prelucrat pământul gospodărește, nu atât de adânc cum trebuie, așa – numai să spui că au făcut ceva, dar nici nu au semănat mai nimic. Lumea s-a agitat și a venit un grup cu peste o sută de oameni și au început să strige că o să vă dăm în judecată – că voi țineți cu străinii, nu cu noi”, se apără primărița de Vărvăreuca, Nina Ivanes.

Ivanes ne-a explicat că oamenii din localitate s-au revoltat împotriva acestei companii anume din cauza că terenurile arendate de Laguardia nu ar fi fost prelucrate conform cerințelor și, în același timp, din suprafața totală de 2.000 de hectare, doar 400 de hectare au fost arate.

„Ei au venit, noi i-am cazat. Chiar am avut nădejde în ei. Dar ei nici nu au prelucrat pământul cum trebuie, dar nici nu au semănat mai nimic”, își amintește primărița din Vărvăreuca.

Nina Ivanes a mai spus că a încercat să calmeze lumea, explicându-le agricultorilor că investitorii vor încerca să îi dea în judecată pentru rezilierea contractelor. Dar cei aproape 100 de oameni, potrivit funcționarei, erau deja deciși să semneze contractele de arendă cu o altă companie – Bio-Alianță SRL. Ivanes a precizat că a contactat reprezentanții companii Lagurdia, însă aceștia ar fi reacționat prea târziu, când proprietarii își dăduse deja în arendă terenurile celeilalte companii.

Au așteptat să vină americanul, dar a fost prea târziu

Ulterior, primarii comunelor Coşerniţa şi Vărvăreuca au emis dispoziţii prin care au revocat înregistrarea contractelor respective depuse de ÎCS Laguardia SRL. Totodată, la începutul anului 2011 la primăriile comunelor vizate au fost înregistrate alte contracte de arendă cu privire la aceleaşi terenuri agricole încheiate deja de SC Bio-Alianța SRL cu proprietarii de terenuri din aceste comune. „Eu i-am sunat și le-am spus să vină să vorbească cu lumea, că nu au prelucrat nici jumătate din terenuri. Zbigniew așa și nu a mai venit. Apoi, ei au început să spună că ne vor da în judecată și întrebau de ce Bio-Alianța a început să înregistreze contractele cu oamenii”, povestește primărița de la Vărvăreuca.

Potrivit Ninei Ivanes, valoarea prejudiciului cerut de omul de afaceri american ar fi de circa 7-8 milioane de dolari (aproape 180 milioane de lei moldovenești), date neconfirmate oficial.

Investitorul a încercat să îşi facă dreptate în Moldova. Cazul ajunge la Washington

La rândul lor, reprezentanții Laguardia susțin că prin emiterea dispoziţiilor şi înregistrarea contractelor de arendă încheiate de SC Bio-Alianta SRL cu proprietarii de terenuri agricole, primarii comunelor Coşerniţa şi Vărvăreuca din raionul Floreşti au lipsit investitorul de drepturile prevăzute de contractele de arendă şi astfel i-au adus un prejudiciu semnificativ companiei.

Investitorul a încercat să-și facă dreptate în instanțele din țara noastră, însă nu a reușit. Acesta chiar a sesizat şi Consiliul Superor al Magistraturii. În final, pe 21 martie 2016 Piotr Zbigniew a acționat Republica Moldova la Centrul Internațional pentru Soluționarea Deferendelor legate de Investiții (ICSID) al Băncii Mondiale din Washington, acolo unde se arbitrează cauzele dintre state și investitorii străini.

Guvernul umblă la Fondul de rezervă pentru a se apăra

După ce Ministerul Justiției a organizat un concurs pentru a identifica o firmă de avocați care să se ocupe de acest caz, aceasta a fost identificată. În ședința de Guvern de miercuri, 22 iunie 2016, Cabinetul de miniștri a decis să aloce din Fondul de rezervă al statului 235.000 de euro sau circa 5,2 milioane de lei unor avocați din Austria și Republica Moldova pentru a apăra țara noastră în instanța din SUA.

Astfel, compania de avocatură „Schoenherr Rechsanwaite GmbH” din Austria şi partenerul ei din Republica Moldova, CA „Vladimir Iurkovski”, au fost selectate de Ministerul Justiției în cazul investitorului Zbigniew Piotr Grot, care deține companiile Laguardia USA LLC și ÎCS Laguardia SRL, împotriva Republicii Moldova. Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a declarat că aceste companii de avocatură au fost selectate în cadrul unei licitații, pentru că aveau cele mai avantajoase oferte.

Lacunele mediului de afaceri din Moldova

Avocatul român George Teodorescu, care conduce compania de avocatură americană Vernon David (membră a Camerei de Comerț Americane), a lansat în aprilie curent un studiu care prezintă lacunele mediului de afaceri din Republica Moldova. Teodorescu a spus că majoritatea investitorilor străini beneficiază în Republica Moldova de un nivel adițional de protecție, grație obligațiilor asumate de statul moldovean prin prisma tratatelor internaționale prin care acesta se obligă să respecte drepturile investitorilor. Moldova a semnat peste 40 de asemenea convenții internaționale.

„Ce au în comun toate aceste tratate este permisiunea oferită investitorului afectat de a se adresa unei instanțe arbitrale internaționale în caz de abuz din partea autorităților țării gazdă”, a subliniat juristul.

Litigii de milioane din cauza ignoranței autorităților și drepturilor extinse ale investitorilor

Potrivit lui George Teodorescu, aceste litigii sunt costisitoare și chiar dacă cifrele sunt mai mici pentru Republica Moldova, datorită pieței reduse, aceasta a fost dată în judecată de investitori de cel puțin 7 ori în ultimii 5 ani, uneori cu efecte dramatice.

Expertul a scris că, de cele mai multe ori, aceste litigii, suma cărora ajunge până la zeci de milioane de euro, ar fi putut fi soluționate mai rapid și mai ieftin dacă autoritățile ar fi fost mai deschise spre dialog cu investitorii la etapele incipiente ale disputelor, înainte ca acestea să se transforme în litigii de proporții mari.

George Teodorescu a propus și o serie de recomandări pentru a remedia această situație și crede că este nevoie de instaurarea unui mecanism simplificat de rezolvare a disputelor investiționale existente, care să servească ca bază de negocieri între guvern și investitor. „În afară de acesta trebuie încurajate metode alternative de rezolvare a disputelor comerciale (gen mediere) pentru a minimaliza contactul mediului de afaceri cu sistemul juridic și crearea unui centru de soluționare a disputelor”, consideră avocatul.

Menționăm că, în condițiile unui buget auster, nu au fost prevăzuți bani în buget pentru a plăti avocații care vor apăra țara noastră în litigiul cu investitorul american. De aceea, cele peste 5 milioane de lei vor fi alocate din rezerva de stat, care are ca scop de a salva Republica Moldova în situații de criză sau în cazul unor calamități.

2 Comments

  1. Vova

    Păi acest proces va dura ceva timp, încă nu se știe concret cît timp va dura, dar săerăm că statul va cîștiga și vom primi cu mult mai mult de la ei din cauza pierderii procesului!

  2. Eugen

    Nu doar americanii mai calca pe bec, vedem ca nici cei din Platforma DA nu se rusineaza sa minta cetatenii nostri si sa foloseasca paminturile lor fara a da un ban pentru asta. O multime de cetateni au fost mintiti de Sergiu Ciubotaru poreclit „cirnat” asa ca ne-am deprins cu sarlatani la tot coltul. https://www.youtube.com/watch?v=9qUAret_Zho

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *