04
iul.
2016

O gură de apă pentru Basarabia

Una dintre cele mai dure amintiri ale basarabenilor deportați în Siberia este setea. Toți își amintesc de năucitoarea senzație de sete, de disperarea provocată de lipsa de apă. Altă amintire constantă este lipsa de aer respirabil în vagoanele plumbuite, oamenii se apropiau pe rând de crăpăturile care le permiteau accesul la aer proaspăt.

În medie, un om își pierde cunoștința după 3 minute fără aer, 3 zile fără apă și 3 săptămâni fără mâncare. Drumul în trenurile de vite închise aproape ermetic a fost percepută ca o luptă extremă pentru supraviețuire, pentru elementele de bază precum aerul și apa. Pe lângă dezrădăcinarea bruscă, smulgerea din mediul de origine, acest drum care a pus la încercare capacitățile de supraviețuire a constituit experiența traumatizantă de neuitat. Ajunși în Siberia basarabenii și-au făcut un rost, cu mari greutăți, dar au reușit să supraviețuiască. Însă pentru foarte puțini dezrădăcinarea a fost completă – marea majoritate au făcut tot ce le-a stat în puteri să se întoarcă acasă.

Ediția a II-a a ”Memoriilor deportărilor” de la Filarmonica din Chișinău a scos ieri la iveală toate acestea în fața unei săli pline. Însă memoria deportărilor trebuie extinsă și adâncită, dezbaterea publică asupra acestui subiect nu ar trebui să înceteze. Moderatorul dezbaterii de duminică, Vasile Botnaru i-a întrebat pe mai mulți supraviețuitori ai deportărilor sovietice cine este vinovat pentru cele petrecute și cum ar trebui pedepsiși vinovații – pentru ca să primească un răspuns indentic din mai multe piepturi: Dumnezeu le va așeza pe toate la locul lor.

Un tânăr din Chișinău îmi spunea de curând că rușii din Republica Moldova se tem de români, se tem că vor fi ”robii românilor” sau vor fi alungați – se tem că vor primi plata în aceeași monedă cu care și-au impus stăpânirea. Supraviețuitorii deportărilor din Siberia au venit să mărturisească faptul că nu vor răzbunare, vor doar să nu se uite cele întâmplate, să nu se uite faptul că sistemul sovietic a fost unul criminal și poate și-ar dori un sprijin la bătrânețe.

Mie unuia bătrânii supraviețuitori ai deportărilor sovietice mi-au părut în continuare însetați, dar nu după apă cât să transmită mai departe amintirea suferinței lor. Și cu toții ar fi vrut să respire un aer mai curat în Basarabia, cu toții erau convinși că sistemul sovietic a reușit să se perpetueze și că în realitate nu a dispărut, doar s-a transformat. Basarabia are în continuare nevoie de o gură de apă limpede și de o gură de aer curat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *