Am găsit-o la un centru de plasament din Capitală. De câteva luni, acești pereți o adăpostesc și o încălzesc pe Irina, iar educatoarea de aici îi e pe post de mamă. Singură la părinți, fără rude și bunei, tânăra a ajuns pe drumuri după ce a fugit de acasă pentru că nu mai suporta să privească același tablou în fiecare zi – mama în stare de ebrietate.
Totul a început când tatăl ei a plecat la muncă în Federația Rusă. S-a dus și bun dus a fost. După ceva vreme, mama ei a aflat că Vasile și-a găsit o altă femeie acolo și nu se va mai întoarce la familie. Irina avea doar 6 anișori. „Atunci a fost cel mai dificil moment din viața mamei. Îmi amintesc cum plângea toată ziua, nu voia nimic să facă și mă certa mereu. Chiar de la nimic. O înțeleg, era o formă de a se răzbuna, dar meritam eu asta oare? Venea să o susțină o prietenă de serviciu. Mai bine nu venea. Ca să uite de necaz, consuma cu ea alcool. Așa o seară, două, până în casă nu se mai terminau „sărbătorile””, oftează îndelung Irina.
După aproape un an de când i-a plecat soțul, Maria începe să trăiască în concubinaj cu un bărbat, rudă cu prietena de pahar.
Obijduită de tatăl vitreg
„Am știut din prima zi că nu va fi bine. Nu lucra și locuia la noi. Bani de cheltuială îi dădea mama, pentru că atunci lucra încă la o ospătărie din raion. Mai târziu, a fost alungată de la serviciu. Cine avea să suporte zilnic o femeie beată? Cum venea acasă de la serviciu, cumpărau imediat ceva de băut, veneau prietenii și începea cheful care putea să dureze până spre dimineață. Apoi, cu fața tulbure și cu alcoolul în sânge, mergea la serviciu”, își amintește Irina.
Nu se împăca bine cu concubinul decât după ce consumau alcool. Mai mult, în ultima perioadă de trai în comun a început să se comporte urât și fetița. „Mă trimitea după alcool, iar dacă refuzam, mă lovea. Făceau gălăgie mare în odaie, iar dacă le spuneam că nu pot să dorm, mă trimiteau să dorm în șopron. Multe nopți de vară am mai dormit acolo”, ne spune fata.
În concubinaj cu un al treilea bărbat
Aproape 3 ani a durat acest infern. Între timp, concubinul mamei Irinei s-a îmbolnăvit și a decedat. „A fost atunci poate pentru prima și ultima dată în viață când m-am bucurat sincer. Nu că a decedat el, dar că, poate, dacă nu va mai fi în casă la noi, mama va reveni la o viață normală și va fi ca odinioară. Nu a fost să fie”, își amintește cu durere în priviri Irina.
În doar câteva luni, femeia mai aduce în casă un bărbat din satul vecin. Un alt prieten de pahar. „De la început parcă era bine, dar uite că nu a durat asta mult și a început iar consumul de alcool în casă. Mama deja nu mai lucra și o duceam destul de greu. Uneori nici pâine pe masă nu aveam. În schimb, aveam băutură. De asta aveau grijă să nu lipsească în casă. Îmi amintesc odată cum am rugat-o să-mi dea 30 de lei. Venise o trupă de teatru la noi la școală și urma să ne prezinte un spectacol pentru copii. Mi-a spus atunci că nu are bani pentru așa ceva și o să mă duc la teatru când voi avea banii mei. Mi-a fost foarte obijduitor. M-am dus atunci așa la școală și după ce au intrat toți copiii care plătiseră pentru bilet, m-am strecurat și eu în școală și priveam printr-o crăpătură de la ușă. Am avut atunci norocul să mă zărească cineva și m-au chemat înăuntru”, își amintește fata.
Fără Crăciun, Paște sau zile de naștere
Nu-și amintește să fi sărbătorit vreodată Crăciunul, Paștele ori să vină colegele și prietenele la ziua ei de naștere. „Ceea ce îmi amintesc e că la noi prietenii mamei și ai tatălui vitreg erau nelipsiți, mai ales când făceau rost de băutură. Deseori, aceste întâlniri se terminau noaptea târziu, cu ceartă și chiar bătaie. Nu o dată și poliția a fost la noi, dar nimic nu se schimba. De rușinea mamei, mă izolasem de toți. Mă feream tot timpul de fete la școală. De băieți nici pomină. Dacă se întâmpla o zi ca mama să fie trează, eram cea mai fericită și tot umblam din urma ei cu dispoziție și întrebam cu ce să o ajut, ce să fac prin jurul casei, dar zilele în care era limpede la minte le poți număra pe degete în ultimii ani. Nu pot spune că a dormit pe sub vreun gard undeva. Nu, dar era suficient și ce vedeam acasă. Cred că este o traumă care m-a marcat pentru întreaga viață și nu aș dori niciunui copil în lume să treacă prin ce am trecut eu”, mărturisește Irina.
Fuge de acasă și vine la Chișinău
A absolvit cu note bune clasa a noua și, îndrumată și ajutată de asistenta socială din sat, a ajuns la un centru de plasament din Capitală. „De mică iubeam să cos. Aveam mai multe hăinuțe pentru păpuși decât păpuși. Acum visul pare să se realizeze. Urmez aceste cursuri, mă voi angaja la un atelier până mai capăt un pic de experiență, apoi intenționez să progresez. Vreau să devin un specialist bun, să demonstrez tuturor că dintr-o familie unde s-a consumat alcool, unde nu am văzut decât ochi tulburi, a crescut un copil educat. Am suferit și continui să sufăr mult, dar asta e soarta mea și doar mie îmi vine rolul să o schimb și am să demonstrez tuturor că dacă dorești, nimic nu este imposibil”, ne spune pe un ton optimist Irina.
Visul Irinei
Cât despre mama ei, aceasta știe că Irina este la Chișinău, că învață, dar nu s-a interesat cine o ajută și o îndrumă pe aceasta atunci când are poate cel mai mult nevoie de asta în viață. Chiar și așa, Irina nu ține pică pe ea. „Știți ce-mi mai doresc? Să ajung să am bani, să o pot lua pe mama lângă mine și să o izolez de această răutate. Nici ea poate nu este bucuroasă de ce face, dar … așa i-a fost soarta”, mai spune fata.
Acum Irina urmează cursuri de croitorie și visează să devină un specialist cu renume și spune că va face tot ce îi stă în puteri ca visul să devină realitate.