24
mai
2017

Părinții care își omoară pruncii, pentru că nu au bani să-i crească. Filosofia violenței la moldoveni

O mamă care își omoară pruncul imediat după naștere apoi îl aruncă în veceul din curte, un tată care-și ucide fiica vitregă în timp ce mama copilei urmărește scena pe Skype, un cuplu care sufocă doi copii pentru că nu au bani să-i crească nu sunt scenarii de film, ci frânturi de realitate care se petrec în Republica Moldova. Aici replica populară „eu te-am făcut, eu te omor” este pusă în aplicare fără regret.

În seara zilei de 13 mai 2013, un bărbat care se certa pe Skype cu soția sa aflată la muncă în Italia a pus punct discuției într-un mod înfiorător. Acesta a lovit-o pe fiica femeii în vârstă de 7 ani cu un topor chiar sub privirile mamei ei. Fetița a murit, iar bărbatul a încercat ulterior să-și pună capăt zilelor, însă a fost salvat de medici. Individul, originar din satul Leca, raionul Cantemir a fost condamnat la 18 ani de închisoare în iulie 2014 – o pedeapsă blândă, consideră procurorii care au cerut 30 de ani de detenție.

Crimă într-o familie cu reputație bună

O moldoveancă ce muncește în Israel, așa cum o fac mii de moldovence, a revenit acasă la începutul săptămânii trecute pentru a fi alături de soț și cele două fiice. Peste câteva zile, rudele familiei i-au găsit pe toți patru fără suflare în casa lor din satul Hirova, raionul Călărași. Potrivit poliţiei, bărbatul în vârstă de 36 de ani şi-ar fi asfixiat soția și cei doi copii, iar ulterior s-a sinucis. Sătenii au mărturisit că familia avea reputație bună și nu au fost înregistrate cazuri de violenţă. Ea muncea peste hotare, el se ocupa de educația fetelor, iar de la o vreme această repartizare a rolurilor începuse să îl deranjeze pe bărbat care i-ar fi interzis femeii să se întoarcă la serviciul său din Israel. Potrivit polițiștilor, mama în vârstă de 32 de ani şi cele două fete de 4 şi 12 ani au fost găsite pe pat fără suflare, iar tatăl – la podea.

Gelos pe soție, le i-a viața copiilor

Aceste drame care îi au în prim-plan pe părinții ce pun capăt zilelor propriilor copii se desfășoară, de multe ori, după același scenariu. Tatăl este cuprins de gelozie față de mamă, este frustrat pentru că soția lui muncește peste hotare sau pentru că vrea să divorțeze și găsește drept cea mai bună răzbunare acțiunea nesăbuită de a lua viața celor mici. În 2016 un barbat de 34 de ani si-a ucis cei trei copii de 1, 4 și 6 ani, iar apoi a încercat să se sinucidă. A reușit totuși să sune la politie și să mărturisească ce a făcut, așa că el a fost salvat de medici. Preliminar, politia afirma că bărbatul nu avea probleme psihice, însă ar fi lăsat un bilet în care susține că a recurs la acest gest din gelozie, întrucât soția lui ar fi decis să divorțeze.

Furia poate fi controlată

De regulă, psihologii consideră că oamenii care ajung să comită astfel de acțiuni se confruntă cu probleme grave mintale. „Este greu să analizezi asemenea cazuri neștiind povestea propriu-zisă. De obicei, în astfel de întâmplări, vorbim despre probleme grave de sănătate. Nu despre schizofrenie sau nebunie, așa cum se spune în popor, ci despre stări depresive care nu sunt simțite, depistate de omul de rând cu ochiul liber. Aceste probleme trebuiesc sesizate, diagnosticate de medic. Aceste stări de nemulțumire de sine, de depresie se adună și se intensifică. Omul poate să își controleze furia, dar atunci când are probleme de sănătate mintale grave nu se poate controla, pentru că nu are simțul criticii în acele momente”, explică psihologul Lilia Gorgeag. „Dacă observăm în comportamentul unui bărbat, de exemplu, că a devenit mai agresiv, mai indispus, mai indiferent, mai absent sau consumă alcool mai des, fiind alături de el, noi trebuie să-l ajutăm. Aceste persoane trebuie să ceară ajutor specializat”, îndeamnă psihologul.

Își omoară pruncii, pentru că nu au bani să-i crească

În 2008 și 2009 o femeie din Chișinău a născut doi copii. I-a cerut concubinului său să îi omoare pe ambii din cauza dificultăților financiare. Pentru că femeia mai era mama a alți patru minori, cei doi nu ar fi avut bani să hrănească și alte guri. Faptele săvârșite au ieșit la suprafață abia peste 7 ani. Concubinii nu și-au recunoscut vina, însă au fost condamnați la 18 și 19 ani de închisoare în anul 2016.


CITIȚI ȘI: Părinții care sunt un pericol pentru copiii lor. Cum are loc decăderea din drepturile părintești în Republica Moldova


Un scenariu asemănător s-a produs în anul 2011 când o femeie de 34 ani a născut în gospodăria părinţilor săi un copil sănătos de 3 kg. Imediat după naștere, mama și-a lovit copilul de câteva ori în regiunea capului și pentru a ascunde urmele infracțiunii, a aruncat cadavrul copilului în veceul din curtea casei. După ce a fost deconspirată, inculpata a declarat că tatăl copilului pe care l-a născut a insultat-o şi a refuzat să recunoască paternitatea, fapt ce a determinat-o să comită crima. Femeia face parte dintr-o familie social vulnerabilă şi locuia cu mai multe persoane. La momentul respectiv, aceasta fusese condamnată la un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de un an.

Copiii se prăpădesc din neglijența părinților

În iulie 2016 un alt caz a zguduit societatea. Un tată de 33 de ani din raionul Șoldănești și-a lovit băiatul de doar 7 ani cu o rangă metalică, provocându-i răni grave. Mama copilului l-a găsit plin de sânge pe podea când a revenit acasă de la serviciu, în timp ce tatăl stătea calm în aceeași încăpere. Bărbatul se afla la evidența medicului psihiatru și polițiștii au presupus că acesta nu și-a dat seama de ceea ce făcuse.

Copiii au de suferit nu doar din cauza violenței părinților lor, dar și din cauza neatenției acestora. Tot în 2016 un tată a fost acuzat că şi-a dus copiii la scăldat, însă i-a lăsat fără supraveghere fiind în stare de ebrietate, iar aceştia s-au înecat în iazul din satul Goenii-Vechi.

Violența este o filosofie

Psihologul Lilia Gorgeag explică modul în care este percepută violența în societatea din Republica Moldova. „Mottoul violenței este putere și control. Ce face părintele? Încearcă să controleze comportamentul copilului și să manifeste putere. Aceasta este esența violenței. Problema nu este că adultul nu e în stare să-și controleze furia sau starea emoțională. Este mai degrabă un credo al lui, o filosofie pe care o îmbrățișează omul pentru a se simți puternic, pentru a-și educa copilul. Cauzele violenței își au rădăcina în cultura noastră, în conceptul pe care îl îmbrățișăm și în încercarea de a ne îndreptăți acțiunile violente argumentând că doar așa educăm copilul. Din păcate, căpătăm un efect invers. Cu cât forța cu care apeși asupra copilului este mai mare, cu atât el ripostează mai tare”, afirmă Lilia Gorgeag.

Copiii sunt robii casei

Psihologul spune că mulți părinți nu sunt în stare să facă anumite compromisuri în relația cu copiii lor și nici nu le respectă drepturile. „Copilul are dreptul să dorească o plimbare, să facă o pauză dacă a obosit, are dreptul să nu fie exploatat în muncile casnice. Aceasta este o problemă gravă. Întâlnim cazuri în care copiii au senzația că sunt robii casei. Este trist acest lucru. Dacă a scăpat vaca în grădina vecinului este snopit în bătaie, dar aceasta nu este responsabilitatea lui, ci a vârstnicului. Noi punem pe umerii unui copil de 7 sau 9 ani responsabilități mult prea mari”, menționează specialistul.


CITIȚI ȘI: Palmele care lovesc în loc să mângâie sau „raiul” copiilor bătuţi din Moldova


Potrivit psihologului, pentru un copil, cel mai sigur loc este casa părintească unde se află alături de mama și tata. „Violența distruge cea mai importantă valoare a copilului, aceea că mama, tata și casa îi oferă siguranță. Să restabilești încrederea copilului în sine și în cei din jur după ce a fost supus violenței este foarte greu. Statisticile sunt îngrijorătoare. În Rusia, de exemplu, două milioane de copii până la 14 ani sunt bătuți permanent de părinți, 50.000 de copii fug de acasă, 50% din cazurile de violență în familii se produc față de copii”, precizează Lilia Gorgeag.

Din cele 215 omoruri comise în 2013, 8 victime au fost copii. Studiile UNICEF arată că 25% din copii sunt bătuţi de propriii părinţi, 13% sunt pedepsiţi pe cale violentă de profesori, iar 10% au fost abuzaţi sexual sau molestaţi cel puţin o dată. Dacă ar fi să adunăm împreună toţi copiii – victime ale violenţei, ei ar completa mai mult de jumătate din şcolile din Moldova.

Potrivit datelor furnizate de Procuratura Generală, în 2015 au fost pornite 12 cauze penale pe motiv de violenţă în familie și 60 de cauze penale cu 70 de copii care figurează drept victime.
În 148 de cauze penale, copiii au fost victime ale infracţiunilor privind viaţa sexuală, dintre care, în 24 de cazuri aceştia au fost abuzaţi în familie (de tatăl biologic – şapte cazuri, concubinul mamei – şase, alte rude – 11 cazuri).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *