Patru copii părăsiţi de mamă, crescuţi de… soartă

Patru copii dintr-un sat din raionul Şoldăneşti trăiesc o adevărată dramă după ce au fost părăsiţi de mamă şi au rămas în grija tatălui.

Sărăcie lucie şi necaz într-o familie din nordul Republicii Moldova. Patru suflete au rămas să fie crescute de tată, după ce mama i-a părăsit pentru un alt bărbat. De necaz, tatăl acestora a început ,,s-o dea cu păhărelul”.

Maria (nume schimbat) este cea mai mare în familia Pâslari. Ajunsă la vârsta când are nevoie poate cel mai mult de sfatul mamei, ea este cea care le poartă de grijă fraţilor mai mici. Are grijă să le pună pe masă frăţiorilor o bucăţică de pâine, dacă face rost de ea sau o farfurie cu borş cald. Să-i îmbrace ori să-i încalţe, să-i trimită la școală și să-i întâlnească. Se hrănesc şi se îmbracă mai mult cu ce primesc de pomană de la săteni şi rude, care le mai aduc câte ceva.

„Dacă nu este femeia în casă, se duce totul de râpă”

Marcel și Irinuca (nume schimbate) erau la școală, iar Maria și Victor (nume schimbate) erau prin sat, să facă un ban pentru o bucățică de pâine. Nici pe tatăl acestora nu l-am găsit acasă. Singurul stăpân devotat casei era un cățel, care ne-a dat de știre că nimeni nu e acasă. O căsuță mică, sărăcioasă, cu pereții fisurați și câteva coștirețe împrejurul ei, înconjurate de un gard care stă mai mult să cadă, e toată averea familiei Pâslari. Dacă ai merge pe drumul de alături și nu ai ști că aici locuiește o familie, ai zice că e o casă din zecile din sat care sunt părăsite. „Dacă nu este femeia în casă, se duce totul de râpă. Nu le-a fost ușor nici când era maicăsa acasă, dar de când a ales o altă cale și practic i-a părăsit, o duc și mai rău. De scârbă, tatăl a început ,,să-i dea cu păhărelul”. Nu zic, nu a ajuns să doarmă pe unde apucă, dar nici nu e cum ar fi trebuit să fie. Mi-e milă de copiii aceștia și uneori le mai dau de mâncare, de îmbrăcat ce mai am. Dar nu pot și eu că din pensia pe care o am, abia de mă întrețin pe mine și pe moșneag”, ne spune una dintre vecine.

La muncă, cu ziua prin sat

Pentru că nu au urmat vreo școală care să-i asigure cu profesie pentru a se întreține, Maria și Victor sunt nevoiți să fie zilieri. Primăvara și toamna sunt cei mai căutați. Îi mai ajută cu ce poate și bunica acestora, dar pentru că nu este nici ea la prima tinerețe și are și alți nepoți cărora le mai întinde o mână de ajutor, prea puțin ce-i poate ajuta și pe aceștia. „Și tatăl copiilor provine dintr-o familie numeroasă. Au fost patru în familie, iar fiecare din ei s-a căsătorit. Au și ei mulți copii. Oameni gospodari, dar știți cum sunt timpurile, greu peste tot. Unde să faci un ban, din ce să întreții copiii aceștia. Merg și câștigă un ban pe unde pot, și cei mai mari, și tatăl lor. Pe maică-sa nu prea o văd acum”, ne spune vecina Elena.

A leșinat de foame

Capacități au, dar pentru că nu sunt supravegheați așa cum ar fi trebuit, nu vin pregătiți la ore. Și asta nu e tot. „Marcel stătea într-o zi la lecții și când mă uit, s-a prăvălit jos de pe scaun. A leșinat. M-am speriat și am chemat medicul de la școală. După ce și-a revenit, l-am luat la întrebări. Știți din ce cauză a leșinat? De foame”, ne spune un profesor al lui Marcel, unul dintre cei patru copiii. „Când l-am întrebat ce a mâncat, ne-a spus că nimic. Ultima data mâncase tot la școală, o zi în urmă, undeva pe la orele 10 dimineața și până a doua zi nu a mâncat nimic. Cine știe, poate nu au avut ce mânca sau nu erau frații mai mari acasă ca să le dea ceva de-ale gurii, ei fiind copii nu-și dau seama ce urmări pot fi dacă nu se alimentează la timp”, ne spune profesoara.

Cu mâinile și picioarele bocnă

Acesta nu este singurul caz care le-a dat bătăi de cap profesorilor. „Îmi amintesc cum iarna trecută celălalt frățior s-a prăbușit la pământ, înghețat fiind. Era iarnă, viscolea și sufla un vânt puternic. Și cum locuiesc cam departe de școală, a trebuit bietul copil să înfrunte gerul. A intrat în clasă, i-am permis să se așeze și când mă uit, cade jos. Nu avea puteri. Când am pus mâna pe el, era rece, înghețat bocnă. De unde să nu înghețe dacă era îmbrăcat în niște pantalonași subțirei, fără ceva sub ei, într-o bluziță și aceea subțire și ponosită. S-a îmbrăcat și el copilul cu ce a avut ca să ajungă la școală”, ne mai spune profesoara.

„Îi ajut cum pot, dar nu am puteri nici eu”

„Mi se rupe inima, dar uneori este peste puterile mele să pot schimba ceva. Sunt bătrână și mă întrețin și eu doar din pensie, dar oare poate să-ți ajungă o pensie ca să duci un trai cât de cât decent?”, ni se plânge bunica copiilor. „Iarna, ca să-mi fie și mie mai ușor, merg și stau la sora mea care este în altă localitate. Nu-i pot lua cu mine. Mă gândesc și eu că taică-său și maică-sa trebuie să aibă grijă de ei, dar vedeți ce se întâmplă? Când sunt acasă și cât o să mă mai țină picioarele, am grijă să nu se culce flămânzi, dar … sunt și eu bătrână și abia de mă mai țin picioarele”, ne spune cu ochii în lacrimi bunica acestora.