Paul Vrabie este un tânăr cu nevoi speciale locomotorii care s-a integrat în societate cu ajutorul activităților de voluntariat, a picturii și a oamenilor care i-a întâlnit în drumul vieții.
Paul vine dintr-o familie de pictori profesioniști.Tatăl său, regretatul Gheorghe Vrabie, a fost un artist plastic din Republica Moldova, autorul stemei de stat, a leului moldovenesc și al stemei și drapelului orașului Chișinău. Mama sa, la fel, a fost pictoriță.
Născut la Chișinău, într-o familie cu o situație financiară precară, tânărul nu a avut șansa de a studia pictura la școală. „Am învățat pictura de la tata, acasă, prin muncă și disciplină. Totul vine de la ce vezi și cum lucrezi. Îmi spunea că dacă vreau să reușesc trebuie să perseverez și să lucrez mult, așa cum a lucrat tatăl meu”, își amintește Paul, cu lacrimi în ochi, de sfaturile primite de la tatăl său.
Natura te învață să pictezi
Cu multă perseverență și răbdare, Paul Vrabie a reușit să creeze grafica pentru două cărți dedicate copiilor, una de poezii, iar alta alcătuită din desenele copiilor din familii social-vulnerabile. Cartea „Povețele Zânei” este creată de copiii cu nevoi speciale și susținută financiar de biblioteca evreiască. Tot Paul Vrabie este pictorul cărții de poezii „Darul Bunicuței”, o culegere de poezii scrise de mama lectorului universitar Alina Rusu din Chișinău. Acesta îmi spune că perseverează tot mai mult odată cu fiecare lucrare grafică, iar asta își dorește să facă în viitor. „Îmi doresc să mă dezvolt în arta graficii de carte, să ilustrez cărți pentru copii, să fiu de folos cu ceva generației viitoare de cititori”, vorbește Paul despre visele sale.
Preferă lucrările în creion simplu, alb-negru, dar și în culori. Cel mai mult pictează natura și copiii pe care-i întâlnește la Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri cu Dizabilități fizice și de la Centrul Social Agapis de pe lângă Biserica „Sfântul Dumitru” din Chișinău, unde Paul mai este și voluntar. Foarte bine îi reușesc lui Paul desenele cu personaje din povești, precum Guguță, Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos.„Îmi plac activitățile cu cei mici, încerc să-i ajut cu ce pot, chiar dacă nu am bani. Pe unii îi învăț să deseneze. Timpul meu îl dedic picturii, voluntariatului și bisericii”, povestește băiatul despre petrecerea timpului liber.
Chișinăul citește o carte
Paul este un mare pasionat de lectură, citește cărți teologice și istorice. A rămas impresionat de cărțile „Tema pentru Acasă” de Nicolae Dabija și de cea despre viața pictorului Michelangelo. „Sunt cărți la care revin și de patru ori. Îmi place istoria, cred că orice persoană trebuie să știe câte ceva despre istoria țării în care locuiește. Nu prea privesc televizorul, dar urmăresc noutățile din presă. Se întâmplă lucruri triste, avem nevoie de o schimbare – doar reîntregirea țării ar putea schimba ceva, dar foarte puțină lume discută despre asta. Da, vreau unire, doar asta ar aduce o schimbare țării, dar puțini gândesc așa”, mărturisește Paul Vrabie, care a absolvit nouă clase la Liceul „Ion Creangă” din Chișinău.
Fiind un băiat foarte modest, nu a vrut să-mi vorbească despre partea financiară, dar a menționat că este în căutarea unui loc de muncă. „Ca toți oamenii de artă, câștig foarte puțin. Statul îmi plătește o pensie de invaliditate. Locuiesc cu sora mea și încercăm să ne ajutăm cum putem. Mai mult, sora mea lucrează. Eu încă nu am găsit ceva, mai caut deocamdată”, susține tânărul cu nevoi speciale locomotorii.
Liniște sufletească și alinare
Dacă pentru unii tineri cu nevoi speciale integrarea în societatea noastră este o problemă, atunci Paul spune că nu a simțit niciodată că ar fi ignorat. Mai mult decât atât, acesta a avut parte de colegi care l-au acceptat așa cum este, iar unii dintre ei i-au devenit prieteni. „E important ceea ce încerci să faci decât deficiențele pe care le ai. M-am integrat foarte ușor oriunde am mers și am mulți prieteni care se interesează de mine. Nu pot spune ca am întâlnit oameni care m-au ignorat”, afirmă bărbatul.
Pe Paul l-am găsit la Biserica „Sf. Dumitru” din sectorul Botanica, acolo unde vine deseori pentru a se ruga și împărtăși. Tot aici are parte de liniște, comunicare și sfaturi de la preotul Pavel Borșevschi cu care se înțelege foarte bine. „Eu cred că fiecare persoană trebuie să se apropie de Dumnezeu. Religia e bună, anume ea ajută copiii de 7-8 ani să trăiască corect. Tradiția este așa cum o înțelege fiecare. Exemplu: la Paștile Blajinilor, oamenii întind mese mari, omul simplu crede că așa se face, dar asta nu ține de biserică, așa percepe el sfânta tradiție. Eu încerc să văd ceva bun la oamenii de la care am ce învăța. Văd că mai am de învățat”, concluzionează Paul Vrabie reflectând asupra credinței și tradițiilor neînțelese de oameni.
Trebuia sa puneti in articol si ceva lucrari de-ale lui Paul! Sunt minunate! Are un stil deosebit!