Hotărârile Guvernului Filip prin care și-a asumat răspunderea politică față de Parlament și care vizează sistemul bancar, precum și punerea miliardului furat pe seama cetățenilor au fost publicate în Monitorul Oficial a doua zi de la adoptare. În fața deputaților, premierul Pavel Filip a dat asigurări că suma care va fi rambursată de cetățeni pentru creditele de urgență acordate de BNM băncilor implicate în delapidările de miliarde va fi mai mică, deoarece o parte din „miliardul furat” va fi recuperat în timp.
Premierul Pavel Filip a prezentat astăzi în cadrul ședinței Parlamentului cele șapte proiecte de legi care au fost aprobate ieri prin asumarea răspunderii de către Guvern. Astfel, una din legile adoptate este și transformarea creditelor de urgență acordate de Banca Națională a Moldovei băncilor implicate în „jaful secolului” în datorie publică. Potrivit prim-ministrului, această decizie vine ca urmare a necesității de a implementa cele două hotărâri anterioare ale Guvernului în care era prevăzut modul de rambursare a acestor bani de către stat și anume prin emiterea Valorilor Mobiliare de Stat la o dobândă anuală de 5%.
Filip: Miliardul nu mai este miliard
„Suma care va rămâne în mod real ca datorie publică nu se știe, nu e vorba de un miliard așa cum se spune. Din suma respectivă se va scoate suma care va fi recuperată, inclusiv banii întorși în urma investigației companiei Kroll. Suma pe care o recuperăm trebui să fie cât mai mare pentru a rămâne o datorie cât mai mică. Ceea ce nu li se spune oamenilor este că acești bani au fost alocați de către BNM pentru a salva depunerile oamenilor nevinovați care nu trebuie să sufere din cauza iresponsabilității unora”, a declarat Pavel Filip în plenul Parlamentului.
În timp ce premierul dă asigurări că moldovenii vor plăti mai puțin pentru „jaful secolului”, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a calculat că suma de 13,5 miliarde de lei, care a fost convertită acum în datorie publică, va crește în 25 de ani la 21 de miliarde de lei, având în vedere dobânda anuală de 5%. Astfel, socialiștii au blocat în debutul ședinței tribuna Parlamentului, iar ulterior au părăsit sala, anunțând că vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Aceștia speră că vor avea susținerea deputaților liberal-democrați și comuniști.
„Au tăiat 2 miliarde de le de la buget și este vorba de cheltuieli sociale, pentru agricultură sau investiții în raioane. Este cel mai criminal Guvern”, a mai spus Dodon.
Deputații liberal-democrați și comuniști au anunțat deja că vor susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip.
Comentariile economiștilor: Politicienii trebuie trași la răspundere
Doctorul în economie Sveatoslav Mihalache precizează că Guvernul a luat această hotărâre, fiind una din precondițiile FMI. „Alte posibilități eu nu aș fi văzut. Bineînțeles că noi, cetățenii vom fi loviți foarte puternic. Dar trebuie să ne gândim foarte atent pe cine alegem la conducerea țării, pentru că, de fapt, politicienii au fost cei care au comis acest jaf și au contribuit la destabilizarea sectorului bancar”, a comentat Mihalache.
Expertul crede că toți cei responsabili trebuie să-și ispășească pedeapsa nu doar cu ani de pușcărie, dar și cu averile proprii.
„Ar trebui ca societatea civilă să propună anumite măsuri de a responsabiliza politicienii, astfel încât celor de la putere să le fie frică să facă un pas greșit. În primul rând, consider că deputații nu mai trebuie să aibă imunitate, iar pentru acte de corupție să fie trași la răspundere”.
Mihalache mai spune că acordul de finanțare cu FMI este important pentru Republica Moldova, „pentru că situația economică este una foarte complicată, bugetul are găuri. Noi ar trebui să deblocăm relațiile cu partenerii europeni. Fără acest acord, deblocarea relațiilor financiare economice va fi foarte complicată”.
„Prima și unica concluzie care poate fi trasă în urma acestei hotărâri e că aceasta va afecta buzunarele fiecăruia dintre noi”, afirmă la rândul ei economista Corina Gaibu de la IDIS „Viitorul”. „Asta înseamnă că din bugetul de stat vor fi rase aceste sume pentru BNM pentru returnarea creditului. Respectiv, banii n-o să fie investiții în infrastructură, dar vor fi înstrăinați într-un fel de la cheltuirea lor în interesul public”, comentează Gaibu.
Daca nu stiam ca este pus sechestru pe averea lui Filat si Platon, poate ca ma revolatam si eu, insa asa, este clar ca banii vor fi luati de la ei, deoarece ei sunt hotii. O sa avem si Acord cu FMI si miliardele intoarse de catre beneficiarii banilor.
După spusele lui Șor din sistemul bancar sa furat numai 650 de milioane de dolari, deci dacă recuperăm cele 600 de milioane indentificate de către Kroll plus sechestrele pe avere de 3,5 miliarde de lei deci obținem mai mult de cît sa furat
Cred ca nu exista loc pentru speculatii… De fapt, tine de bunul simt al fiecarui cetatean. Pacat ca avem tara plina de dobitoci vanduti regimului putinist!
https://www.privesc.eu/arhiva/69083/Declaratiile-lui-Andrian-Candu-si-Pavel-Filip-dupa-Sedinta-Parlamentului-Republicii-Moldova-din-27-septembrie-2016
Kroll a spus azi ca merge vorba de 600 milioane de dolari, suma care a fost identificata si urmeaza a fi intoarsa in tara. Asa ca, o enigma mai putin in tara noastra.