Anul 2017 a fost unul plin de premiere pentru țara noastră. Pentru prima dată a avut loc un referendum de demitere a primarului Capitalei, președintele Igor Dodon a fost suspendat din funcție și tot el este autorul celebrei postări de pe Facebook „Лошадиьми шшщшшлщшш лучше щдяяяябщш” care a rămas nedeslușită până azi. Acestea, dar și alte momente controversate au stârnit valuri de discuții și polimici publice, dar pe care – la fel ca multe evenimente din viața noastră – le-am dat uitării la scurt timp.

Igor Dodon, în biserica Protaton din Karyes, urcat pe tronul arhieresc, cel rezervat numai ierarhilor Bisericii Ortodoxe sau monarhilor ortodocși FOTO: Profilul de Facebook al lui Igor Dodon

Dodon, în excursie pe muntele Athos

Președintele socialist Igor Dodon a ajuns în acest an pe Sfântul Munte Athos și a transformat acest pelerinaj într-unul din cele mai controversate momente ale lui 2017. Deși un pelerinaj creștin presupune multă rugăciune și retragere de la cele lumești, liderul socialist nu a ratat ocazia de a le arăta prietenilor săi de pe Facebook, zi de zi, mănăstirile pe care le-a vizitat și călugării cu care s-a întâlnit. A postat zeci de poze, sărutând icoane și bătând mătănii. Punctul culminant al acestei vizite, care i-a amuzat pe unii și i-a înspăimântat pe alții, a fost cel în care Igor Dodon a urcat pe tronul arhieresc din biserica Protaton din Karyes. Isprava a fost, desigur, imortalizată într-o fotografie. Pentru a înțelege savoarea acestui moment trebuie să amintim că tronul este rezervat exclusiv ierarhilor Bisericii Ortodoxe sau monarhilor ortodocși.

Excursia lui Igor Dodon pe muntele Athos a fost rezumată ingenios de către părintele Viorel Cojocaru, slujitor al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău. „Ori de câte ori ar intra un bărbat în coteț la găini, acesta nu va ieși de acolo nici cocoș, nici găină”, a concluzionat preotul.

Лошадиьми шшщшшлщшш лучше щдяяяябщш

O altă ispravă a președintelui Dodon care a stârnit multiple comentarii și interpretări a fost publicarea pe Facebook a două mesaje misterioase. Chiar în prima zi a pelerinajului pe muntele Athos pe pagina de Facebook a liderului au apărut două postări stranii. Mesajele „ОИ шоу гг” și „Лошадиьми шшщшшлщшш лучше щдяяяябщш” au devenit virale pe internet.

Unii au ironizat, spunând că Dodon poartă, în acest mod, o conversație într-un limbaj codat cu președintele Americii, Donald Trump. Cu câteva luni mai devreme Trump a postat pe Twitter un mesaj în care apare termenul enigmatic „covfefe”, devenind și acesta viral pe internet.

Reținerea primarului Dorin Chirtoacă și referendumul de demitere

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, escortat la CNA, 25 mai 2017 FOTO Stanley Vartanian

Chișinăuienii l-au uitat repede pe cel care le-a fost primar timp de 10 ani. Pentru Dorin Chirtoacă anul 2017 a fost unul aspru. Acesta a fost reținut de Centrul Național Anticorupție în luna mai, fiind bănuit de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată din Chișinău. A stat în arest la domiciliu timp de 5 luni, timp în care socialiștii au inițiat un referendum de demitere a sa din funcția de primar al Capitalei.

Referendumul, o premieră pentru istoria orașului, de altfel, a avut loc pe 19 noiembrie și a fost un eșec major. Moldovenii au făcut ceva vâlvă exprimându-și nemulțumirea față de faptul că autoritățile au cheltuit aproape 9 milioane de lei pentru organizarea acestui referendum, însă s-au împăcat rapid cu situația. Atât plebiscitul, cât și procesul lui Dorin Chirtoacă au fost date uitării și ne fac să ne întrebăm dacă chiar s-au întâmplat în 2017…

Condamnarea lui Șor

Să rememorăm că în iunie 2017 omul de afaceri și primarul orașului Orhei, Ilan Șor, a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru spălare de bani. Instanța însă a dispus ca Șor să fie eliberat din arest și să ajungă după gratii doar după ce Curtea de Apel va da verdictul final în procesul său. Astfel, din vară și până în prezent primarul de Orhei se plimbă liniștit pe oriunde poftește, pentru că dosarul său nu a fost încă expediat Curții de Apel.

În tot acest timp, libertatea lui Șor a început să pară o normalitate, iar societatea civilă a dat uitării absurditatea situației. Potrivit Ziarului de Gardă, dosarul acestuia se află încă în instanța de fond, deoarece sentința sa cuprinde peste 200 de pagini și încă nu a fost tradusă în limba rusă. Magistrații promit că dosarul principalului participant la „furtul miliardului” va ajunge în instanța de apel la începutul acestui an.

Scandaluri în nori

În timpul anului trecut mai multe zarve create în zbor sau la sol din cauza companiilor aeriene din Republica Moldova au fost mediatizate, dar uitate la scurt timp. În 2017, pasagerii curselor aeriene operate de companiile noastre au trecut printr-un calvar. În luna iulie, de exemplu, un avion al companiei Fly One care a decolat de pe insula Creta și urma să ajungă la Chișinău, a aterizat la destinație cu o întârziere de peste 30 de ore. Imediat după decolare, aeronava s-a întors pe aeroportul din insulă, din cauza unor probleme tehnice. Compania a dat asigurări că cei 170 de pasageri au primit mâncare și cazare, dar mai multe persoane s-au plâns că au stat în aeroport zeci de ore fără a primi nicio informație.

Probleme tehnice, nenumărate zboruri anulate și zeci de pasageri supărați se înscriu și în bilanțul de activitate al companiei Air Moldova. În vara anului 2017 s-a înregistrat un număr record de întârzieri și anulări de zboruri. Reprezentanții Air Moldova au argumentat aceste schimbări prin orarul extrem de încărcat pe care îl au. Așa sau altfel, problemele rămân, chiar dacă se uită.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*