Meniu Închide

Povestea emoționantă a unui tată care își crește de unul singur doi fii

Costel și Marin sunt frați. Unul are 14 ani și altul – doar 4 anișori. Dragostea de mamă o iau de la tatăl lor, care îi crește singur, după ce mama i-a părăsit.

Sursa foto

Când le pășești pragul casei, nimic din ce vezi nu te-ar face să crezi că acolo de câțiva ani nu a călcat picior de femeie. Fiecare lucru este aranjat cu grijă la locul lui, hăinuțele călcate stau aranjate frumos pe umeraș, iar în bucătărie totul lucește ca la carte. În acești pereți locuiesc trei bărbați – tatăl și cei doi fii ai lui care sunt totul pentru el.

Părăsit de nevastă

În urma unui incident, Vadim a rămas cu un handicap minor. Unul nesemnificativ, dar care, crede bărbatul, i-a schimbat viața. Acum 2 ani a fost părăsit de către nevastă, care a ales brațele altui bărbat. „După acel incident am început să înțeleg că viața noastră de familie nu mai era ca altădată. S-a răcit mult relația între mine și nevastă. Inițial, credeam că poate e din cauza copilului și că aceasta se dedică în totalitate lui. Mai târziu însă mi-am dat seama că era altceva la mijloc. Soția își găsise un alt bărbat, unul sănătos, probabil, și mult mai arătos. M-a părăsit. Și nu doar pe mine, dar și pe copii”, povestește bărbatul.

Cel mai mare copil, Costel, avea 12 ani, iar Marin – doar 2. Au tecut 2 ani de atunci, timp în care s-au văzut cu mama doar de trei ori și atunci pentru câteva minute.

„Tatăl este cel mai bun. Nu ne-a părăsit ca mama”

„Știm că locuiește undeva într-un sat. Are sau nu alți copii, tot nu știm. Cert este că nu cere să-și vadă copiii, dar nici eu nu insist. Oficial, nu suntem divortați. Poate se răzgândește și se întoarce cu fața spre familie”, ne spune tatăl micuților, care mai trăiește cu speranța că într-o bună zi va avea o familie întregită.

Băiatul cel mare, Costel, are rezultate bune la școală și spune că se străduie ca tatăl să se mândrească cu el când va crește mare. Este implicat și în activități extrașcolare. Merge la ore de șah și volei. Seara când ajunge acasă nu așteaptă să i se spună să facă orele. Se așează repejor în ungherașul lui și își face temele. „Tatăl vine uneori târziu de la lucru și eu trebuie să am grijă și de Marin să-l iau de la grădiniță. Mâncare ne face el, eu doar o încălzesc, dar mai fac și eu câte ceva. Am învățat să prăjesc cartofi, ouă”, se laudă băiatul, care nu uită să-și laude tatăl că „este cel mai bun”. „Nu ne-a părăsit ca mama. Când voi crește mare vreau să mă fac arhitect, să se mândrească tatăl cu mine, iar mama să regrete că ne-a lăsat singuri. Îmi place foarte mult limba engleză și desenul”, ne spune băiatul.

Marin nu își amintește nimic de mama. Era prea mic când aceasta a plecat de acasă. „Uneori, când venim acasă de la grădiniță, mă întreabă de ce după el nu vine mama, așa cum vin la ceilalți copii din grupă. Cum și ce poți să-i explici unui copil? Sigur, îi spun că va veni și ea. Acum nu are posibilitate pentru că este la muncă”, ne spune tatăl.

Singur, cu doi copii

Nu obișnuiește să se plângă ori să ceară ajutor de la cineva. Se străduie să le rezolve pe toate de unul singur, pentru că asta îl întărește, ne spune Vadim. „Tot ce m-a îngenunchiat în ultimii 2 ani m-a făcut și mai puternic. Sunt și mamă, și tată și cel mai bun prieten ai copiilor mei. Ei sunt totul pentru mine. Pentru ei muncesc și pentru ei trăiesc. Recunosc, mi-a fost foarte greu, nu doar material, dar și sufletește. A trebuit practic să lupt cu mine, să mă pot accepta în situația în care am ajuns. Acum cedez doar atunci când trebuie să i-au locul mamei. La ultimul matineu de 8 martie de la grădiniță am și plâns. Sala era plină cu mămici. Când a trebuit ca micuții să dea cadourile mamelor, fiecare își căuta cu ochișorii mămica. Eu am fost cel mai ușor de găsit”, zâmbește Vadim.

Bărbatul nu are un loc stabil de muncă. Este vânzător la o tarabă de legume de la o piață agroalimentară din Capitală. „Mi-am căutat un serviciu mai lejer ca să pot să stau cu copilul când am nevoie. Uneori răcește și trebuie să stau acasă. Dacă aș fi lucrat undeva la stat sau privat, nu știu cine m-ar fi răbdat atât. Aici n-am program fix de lucru. Uneori pot sta până mai târziu, alteori plec mai devreme. Sigur, pierd bani, dar nu am de ales. Până crește acesta micuț trebuie să renunț și la unele oferte mai generoase. Copiii sunt atât de atașați de mine că nici nu vreau să caut vreo bonă care să îi îngrijească. Mai bine decât mine nu îi va îngriji nimeni”, crede bărbatul, care speră că va veni odată și ziua când copiii lui vor pronunța în casă și cuvântul mama, nu doar tata.

„Copiii nu duc lipsă de nimic. Fac tot ce-mi stă în puteri să nu se simtă marginalizați cumva. Singura neputință a mea este să le-o aduc pe mama biologică, deși am avut câteva tentative, dar nu mi-a reușit”, conchide Vadim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *