Opoziția parlamentară ar avea dreptul să desemneze următorul vicepreședinte de Parlament. Fotoliul a rămas liber odată cu plecarea Lilianei Palihovici din legislativ. Andrian Candu a anunțat într-o conferință de presă că ar prefera în aceasta funcție „o doamnă din opoziția parlamentară”. Totuși discuțiile pentru a agrea candidatura se duc în cadrul majorității parlamentare. Guvernul actual este susținut de parlamentarii democrați, liberali și de Grupul Popular European. Astfel funcția va reveni unei doamne din fracțiunea PSRM, PLDM sau PCRM.
Amintim că după alegerile parlamentare din 2014, funcția de președinte al Parlamentului a revenit Partidului Democrat, iar un vicepreședinte a fost desemnat de PLDM. Vicepreședintele propus de opoziție era comunistul Vladimir Vitiuc. Status quo-ul conducerii parlamentului a fost păstrat chiar dacă configurația majorităților parlamentare s-a modificat de mai multe ori în acești trei ani. Între timp Vitiuc a aderat la PD, iar Liliana Palihovici și-a depus mandatul.
Doamnele așteaptă să fie surprinse
Dreptul de a propune vicepreședinții îi aparține președintelui de Parlament, Andrian Candu. Dacă parlamentarii vor urma logica expusă de Candu atunci ar avea de ales între socialistele Zinaida Greceanîi, Alla Dolință, Elena Hrenova, Irina Mâzdrenco și Marina Radvan, comunistele Inna Șupac, Elena Bodnarenco, Oxana Domenti sau Maria Postoico și liberal-democrata Maria Ciobanu.
Președinta fracțiunii comuniștilor, Inna Șupac, a spus pentru moldNova.eu că nu are informații referitor la acest subiect.
Maria Ciobanu, deputat din partea PLDM, a declarat că în realitățile din Moldova chiar dacă i se va propune nu va accepta această funcție. „Categoric nu voi accepta. Am o anumită vârstă care îmi permite să văd altfel lucrurile. În realitățile politice din Moldova, în care o singură persoană decide totul nu pot accepta astfel de funcție”. Parlamentara PLDM mai menționează că PSRM în realitate nu se află în opoziție.
Deputatul PSRM Radu Mudreac ne-a declarat că acest subiect încă nu a fost abordat în cadrul fracțiunii socialiștilor.
Ce culoare va avea noua vicepreședintă a Parlamentului?
Funcția de vicepreședinte este importantă prin accesul automat în biroul permanent al Parlamentului și stabilirea proiectelor de legi care se votează. Președintele Parlamentului deleagă vicepreședinților atribuții în coordonarea activității comisiilor parlamentare sau gestionarea bugetului Parlamentului în valoare de 127 milioane lei. Vicepreședintele Parlamentului se votează cu minim 51 de voturi din 101.
Guvernul și Parlamentul au în frunte reprezentanți ai Partidului Democrat, iar președinția a fost adjudecată de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Din Guvernul Filip nu mai fac parte 4 miniștri votați de majoritatea parlamentară. Pentru numirea unui ministru majoritatea are nevoie de acceptul președintelui Igor Dodon. Astfel președintele țării va negocia funcțiile de miniștri și vicepreședinte de Parlament, la fel cum s-a întâmplat în cazul unor ambasadori.