Grădinițele și școlile din Republica Moldova nu sunt asigurate cu săpun lichid sau hârtie igienică, situație care a făcut ca mai mulți părinți din Capitală să ajungă să protesteze în stradă. Această problema nu s-a regăsit în lista de priorități a aleșilor locali din Chișinău, în schimb aceștia au găsit timp și bani pentru achiziționarea unui sistem de vot electronic. Sistemul însă nu funcționează și nici nu se știe când o să fie folosit, iar suma cheltuită pentru acesta depășește 1,2 milioane de lei.
Mai mulți părinți au venit pe 23 octombrie în fața sediului Primăriei Chișinău pentru a cere condiții igienice pentru copii în grădinițe. Potrivit ipn.md, Ala Revenco, lider al Asociației „Părinții solidari”, grădinițele din Capitală nu sunt asigurate cu săpun lichid sau cu hârtie igienică, iar reprezentanții instituțiilor preșcolare le spun părinților că în această situație s-a ajuns din cauza că autoritățile alocă prea puțini bani.
Tindem spre o republică europeană, dar avem normative sovietice. De 31 de ani nu au fost schimbate normativele. În aceste normative nu a fost inclusă hârtia igienică. Nu s-a făcut calcul cât trebuie pentru un copil, săpun lichid, hârtie igienică – Carolina Chirilenco, părinte care a participat la protestul din Capitală, citat de IPN.
Părinții mai spun că sumele colectate pentru a cumpăra cele necesare pentru a asigura condiții igienice copiilor în grădinițe variază între 20 de lei la sate și 400 de lei în orașe, iar pentru a rezolva această problemă este necesară alocarea a 7 milioane de lei.
Bani pentru hârtie igienică în grădinițe, „din buzunarul de acasă”
Această stare de lucruri a fost discutată în aceeași zi în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău. Astfel, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Viorica Negrei, a declarat că suma alocată în acest an grădinițelor pentru asigurarea cu produse igienice și detergenți a fost de 1,3 milioane de lei, iar resursele financiare oferite per copil vor crește de la 12.540 de lei la 14.750 de lei în 2018. Negrei a mai spus că din cauza că nu au fost aprobate și avizate de Ministerul Finanțelor standardele minime de dotare, nu a fost posibil ca lista produselor igienice să fie extinsă pentru a fi inclusă și hârtia igienică. Întrebată de părinți de unde ar trebui să fie luați bani pentru a fi procurată hârtia igienică, Viorica Negrei le-a răspuns: „Din buzunar de acasă”. În același timp, șefa direcției a explicat că aceste produse nu puteau fi cumpărate, pentru că nu puteau fi decontate. În același timp, ea a declarat că grădinițele din Buiucani au fost asigurate cu săpun lichid de către direcția care gestionează bugetul alocat pentru acest sector.
În același timp, șeful Direcției municipale de Sănătate, Mihai Moldovanu, a menționat că majorarea sumei alocate nu va schimba situația, deoarece și prețurile vor crește. „Trebuie să elaborăm normative, să știm cât este necesar pentru un copil din grădinițe să fie detergenți sau produse igienice și mai departe să identificăm surse financiare”, a afirmat funcționarul. Acesta a precizat că în urma verificărilor în grădinițe autoritățile au constatat că părinții au dreptate atunci când spun că blocurile sanitare nu sunt reparate sau că lipsesc săpunul lichid și hârtia igienică.
Revolta părinților împinge autoritățile la decizii
Primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu, a întrebat dacă este posibil ca autoritățile municipale să elaboreze astfel de acte normative interne. După ce Moldovanu a răspuns afirmativ, Grozavu a dat indicații ca să fie elaborată această listă cu produsele igienice de care au nevoie grădinițele. Dar nu aici totul se încheie, pentru că urmează să fie obținută o aprobare în acest sens de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și ulterior de la Consiliul Municipal Chișinău. În paralel însă responsabilii de la Primărie au precizat că la nivel guvernamental s-ar afla în pregătire o astfel de listă pentru întreaga țară. „Dacă la nivel guvernamental lista va fi mai generoasă, atunci vom prelua varianta lor”, a adăugat Grozavu.
Deși autoritățile municipale recunosc că aceste acte normative puteau fi aprobate, iar această problemă a fost sesizată de părinți acum mai bine de un an, nu au întreprins măsurile necesare pentru a asigura grădinițele cu cele necesare.
Sistem electronic de vot – mai important decât igiena în grădinițe
Totuși, acum 1 an Primăria Chișinău a găsit timp și bani pentru a procura un sistem electronic pentru procesul de vot în cadrul ședințelor Consiliului Municipal. Deși sistemul a fost cumpărat, potrivit Registrului achizițiilor publice, la sfârșitului lunii decembrie 2016, acesta nu a fost implementat nici până astăzi. Suma totală care a fost achitată pentru asigurarea votului electronic în cadrul ședințelor CMC a fost de circa 1,222 milioane de lei, banii fiind utilizați și pentru transmiterea online a ședințelor respective. Proiectul cu privire la introducerea votului electronic a fost aprobat pe 17 martie 2016, iar consilierii anunțau că sistemul va fi aplicat începând cu data de 1 iulie a anului trecut.
Achiziția de 1,2 milioane de lei „se prăfuiește”
Ulterior, tot reprezentanții Consiliului au dat asigurări că inițiativa va deveni realitate începând cu 1 aprilie curent. La mai bine de jumătate de an de la acest anunț, votul electronic pentru consilierii municipali este doar pe hârtie. Nici șeful serviciului de presă al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, nici secretariatul CMC nu au putut să ne ofere detalii cu privire la tergiversarea implementării proiectului. În același timp, șeful Secției tehnologii și sisteme informaționale din cadrul Primăriei Chișinău, Andrei Ciolacu, a explicat pentru moldNova.eu că pentru ca sistemul să devină unul funcțional este necesar ca membrii Consiliului Municipal Chișinău să aprobe un regulament în acest sens, precizând că nu știe când acest lucru ar putea să se întâmple.
În același context, putem să mai menționăm că, deși pentru grădinițele și școlile din țară nu se găsesc bani pentru hârtie igienică sau săpun lichid, Secretariatul Parlamentului a cheltuit, spre exemplu, în acest an pentru produse igienice, mărfuri de uz gospodăresc și detergenți suma de peste 426.000 lei.