Protestatarii au cerut azi autorităților UE ca Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc să primească interdicție de intrare pe teritoriul uniunii. Liderii protestelor, președintele partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase și președintele formațiunii Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, au adunat în fața Parlamentului cetățeni nemulțumiți de situația politică și socială din țară.
Manifestanții s-au adunat mai întâi în fața Legislativului acolo unde au adus pancarte, drapele și vuvuzele. Aceștia au comentat ironic modul în care Andrian Candu conduce Parlamentul și faptul că președintele Igor Dodon „își cumpără aparate de fotografiat de milioane”. După ce și-au încheiat discursurile la Parlament grupul de protestatari s-a îndreptat către sediul companiei Teleradio Moldova. Manifestanții au acuzat conducerea televiziunii publice că oferă prea puțin spațiu de emisie reprezentanților opoziției din țară. Aici spiritele s-au încins, iar între polițiști și manifestanți s-au produs altercații. Persoanele care asigurau sonorizarea protestului au fost reținuți de poliție pentru 72 de ore.
Participanții la protestul de astăzi au adoptat o rezoluție în care cer abrogarea de urgență a legii cu privire la schimbarea sistemului electoral și revenirea la sistemul electoral proporțional, cu aprobarea amendamentelor propuse de opoziție și partenerii de dezvoltare. A doua solicitare este demonopolizarea pieței mediatice și depolitizarea IPNA Teleradio Moldova. Protestatarii au mai cerut ca opoziției să-i fie oferit timp de antenă în orele de vârf, cel puțin o dată pe săptămână. În aceeași rezoluție este solicitată publicarea publicarea raportului Kroll II.
Liderii partidelor de opoziție și organizatorii acțiunii de protest Maia Sandu și Andrei Năstase au acuzat democrații că mimează războiul cu președintele țării, Igor Dodon și că, de fapt, ar complota cu acesta.
Mulțimea venită la protestul opoziției de la Chișinău FOTO: Sandu TarlevPlacarde cu lozinci anti-Dodon și anti-Plahotniuc FOTO: Sandu TarlevProtestararii se ascund de soare pe iarba din preajma Parlamentului FOTO: Sandu TarlevMaia Sandu la microfon în fața mulțimii de protestatari FOTO: Sandu TarlevLiderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, în fața milțimii FOTO: Sandu TarlevStr. Mitropolit Banulescu-Bodoni, protestatarii merg spre televiziunea publică „Moldova 1” FOTO: Sandu TarlevPoliția oprește traficul rutier FOTO: Sandu TarlevStr. Vasile Alecsandri, protestatarii merg spre televiziunea publică „Moldova 1” FOTO: Sandu TarlevȘos. Hâncești, un bărbat cu un baner cu fotografia Marii Adunări Naționale din 1989 FOTO: Sandu TarlevȘos. Hâncești, protestatarii merg spre televiziunea publică „Moldova 1” FOTO: Sandu TarlevPolițiștii în frunte cu șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, opresc mașina care asigura sonorizarea protestului, în fața porții televiziunii publice „Moldova 1” FOTO: Sandu TarlevÎnceputul altercațiilor din fața televiziunii publice FOTO: Sandu TarlevPoliția echipată intervine FOTO: Sandu TarlevAltercații între protestatari și poliție în fața televiziunii publice FOTO: Sandu TarlevChiril Moțpan între cordonul de poliție și mașina care asigura sonorizarea protestului FOTO: Sandu TarlevAndrei Năstase încearcă să calmeze spiritele FOTO: Sandu TarlevAltercații între protestatari și poliție în fața televiziunii publice FOTO: Sandu TarlevAltercații între protestatari și poliție în fața televiziunii publice FOTO: Sandu TarlevAltercații între protestatari și poliție în fața televiziunii publice FOTO: Sandu TarlevMaia Sandu vorbește cu două femei care au avut de suferit după ce poliția a folosit gaze lacrimogene FOTO: Sandu TarlevNoul director al „Moldova 1”, Ecaterina Stratan(stânga), a ieșit la protestatari FOTO: Sandu TarlevAndrei Năstase îl roagă pe șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, ca toți oameni ai forțelor de ordine îmbrăcați în civil, să plece din fața cordonului de poliție în uniformă FOTO: Sandu Tarlev