Partidul lui Putin și-a deschis sediu la Tiraspol chiar cu câteva zile înainte ca autoritățile de la Chișinău să îndeplinească toate pretențiile transnistrenilor, cu medierea șefului în exercițiu al OSCE, Frank-Walter Steinmeier. Cel mai influent partid rusesc, Rusia Unită (sau Edinaia Rossia), a decis ca Transnistria să fie inclusă alături de subiecții federali ai Rusiei în lista locațiilor unde cetățenii vor fi consultați de reprezentanții formațiunii.

„O insulă a Rusiei a apărut în Transnistria” – titrează sputnik.md. Este vorba despre deschiderea la Tiraspol a unui centru de consultanță al partidului condus de președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul căruia, potrivit sursei citate, deputații ruși vor organiza întâlniri cu locuitorii din regiunea transnistreană pentru a le oferi răspunsuri la întrebările care îi frământă. La evenimentul care a avut loc pe 20 iulie a participat reprezentantul fracțiunii Edinaia Rossia din Duma de Stat, Artem Turov, precum și reprezentanții celui mai reprezentativ partid politic din așa-zisul parlament al Transnistriei – „Obnovlenie”.
Rusia, dispusă să răspundă cerințelor locuitorilor din regiunea transnistreană
Astfel, Turov a declarat pentru sputnik.md că în Transnistria sunt peste 200 000 de cetățeni ruși și scopul întrunirilor cu aceștia nu este numai de a-i consulta și de a le răspunde la întrebări, dar și recepționarea diferitor cerințe sau recomandări, menționând și despre faptul că în Rusia vor avea loc alegeri parlamentare. Deputatul rus a precizat că aceste propuneri venite din partea locuitorilor din regiunea transnistreană sunt foarte importante și vor fi luate în calcul în adoptarea politicilor economice sau culturale.
„Înființarea unui centru de consultanță în afară este o experiență nouă și interesantă. Nu am mai făcut acest lucru până acum. În același timp, întrunirile și consultanța este un aspect important al activității partidului Edinia Rossia în munca pe care o face pentru cetățeni. Astfel de oficii funcționează în cadrul tuturor regiunilor ce reprezintă subiecții federali ai Rusiei. Este vorba despre îndeplinirea cerințelor pe care le adresează cetățenii. Este om posibilitate despre problemele esențiale de la fața locului. Aceste centre funcționează indiferent dacă au loc campanii electorale sau existența anumitor conjuncturi politice. Acum avem posibilitatea să oferim asistență și conaționalilor noștri din Transnistria”, a mai spus, potrivit noi.md, reprezentantul Dumei de Stat de la Moscova, precizând că fiecare a treia problemă cu care se adresează rușii este soluționată de către partidul condus de Putin.
Deschiderea acestui oficiu a fost posibilă datorită acordului dintre Edinaia Rossia și Obnovlenie, condus de Galina Antiufeeva, care este și vicepreședintele Sovietului Suprem de la Tiraspol.
„O nouă insulă a Rusiei pe pământ transnistrean”
În același timp, șeful Sovietului Suprem din Transnistria, Vadim Krasnoselski, a declarat că acest eveniment este unul foarte important atât pentru locuitorii din regiune, cât și pentru Edinaia Rossia. „Am obținut o nouă insulă a Rusiei pe pământ transnistrean și vreau să atrag atenția asupra faptului că un astfel de eveniment are loc pentru prima dată în afara granițelor Federației Ruse.
Expertul politic, Oazu Nantoi, a declarat pentru moldNova, că această decizie se înscrie în șirul de acțiuni similare ale rușilor, care au anunțat că „în ajunul alegerilor pentru Duma de Stat vor fi deschise 22 de secții de votare, ca și pe teritoriul Federației Ruse”. „Și de fiecare dată Chișinăul înghite gălușca și se face că nu se întâmplă nimic. Moldovenii sunt scuipați la ei acasă de Federația Rusă. În stânga Nistrului au avut loc exerciții militare comune, așa-zise antiteroriste, între reprezentanții trupelor paramilitare al regimului anticonstituțional de la Tiraspol și ai grupului operativ al trupelor rusești. Comune. Nemaivorbind de faptul că la 9 mai, piața centrală de la Tiraspol a fost înfrumusețată de drapele rusești și ale regimului anticonstituțional. Deschiderea acestui centru nu este o noutate în modul în care acționează Rusia în Republica Moldova. Este vorba despre politici obraznice și consecvente din partea Federației Ruse și este vorba despre lașitate și corupere a clasei politice de la Chișinău, care se preface că totul e o.k, cu pași mici mergem nu știu unde”, a afirmat Oazu Nantoi.
Rusia nu are nevoie de Transnistria, dar de întreaga Moldovă
Referitor la faptul că ceastă acțiune a partidului lui Putin ar putea reprezenta un prim pas spre recunoașterea regiunii separatiste, expertul politic a declarat că Rusia nu are nevoie de Transnistria, dar de întreaga Moldovă. „Din această cauză, dipomația rusească este foarte consecventă . Ne-au băgat pe gât în 1997 memorandumul semnat de dl. Lucinschi unde a fost menționat despre stat comun, confederație contractuală, de accea Rusia insistă pe ideea de federalizare. Așa-zisa Transnistrie este un teritoriu ocupat de jure și de facto de Federația Rusă”, a subliniat analistul.
Menționăm că autoritățile de la Chișinău au acceptat să recunoască numerele de înmatriculare ale autoturismelor înregistrate în stânga Nistrului și va accepta diplomele eliberate de instituțiile de învățământ administrate de regimul separatist de la Tiraspol. Anunțul a fost făcut în cadrul vizitei președintelui în exercițiu al OSCE, șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier la Chișinău, care a spus că aceste decizii reprezintă pași mici, care sunt utili Republicii Moldova.
Pingback:Reprezentant al Dumei de Stat de la Moscova: „Transnistria este parte a Rusiei” - moldNova