„Războiul” lui Dodon. Ce a căutat și ce a găsit șeful statului la Bulboaca

Situația de pe poligonul Bulboaca este liniștită, iar starea lucrurilor din zona de securitate de pe râul Nistru nu sugerează pregătirea pentru un conflict militar, așa cum a tirajat presa rusă, citându-l pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin. De acest lucru s-a convins însuși șeful statului, Igor Dodon, care a vizitat luni, 14 august, baza de instruire militară. Acesta nu a ezitat însă să alimenteze zvonurile cu privire la pregătirea unui conflict pe Nistru.

Igor Dodon, la Baza de instruire militară a Armatei Naţionale de la Bulboaca FOTO: profil Facebook

„Am constatat că activitățile de pe poligon se desfășoară conform planului obișnuit, sunt reparate și renovate unele imobile pentru întreținere și cazare, se îmbunătățește infrastructura drumurilor. Nu am depistat lucrări de ordin militar dubioase, care să sprijine zvonurile cu privire la o eventuală destabilizare a situației din zona de securitate, implicare sau intervenție a forțelor armate străine”, a spus Dodon într-o conferință de presă. Acesta a precizat că până la sfârșitul lunii va convoca ședința Consiliului Suprem de Securitate pentru a obține mai multe informații în acest sens și că va „inspecta” toate obiectivele militare din țară.

„Vrem pace cu orice preț”

Igor Dodon nu a ratat ocazia să lanseze acuzații în adresa guvernului și a majorității parlamentare, dând de înțeles că acestea ar pune, totuși, la cale acțiuni provocatoare la Nistru. „Le-am amintit ofițerilor de rang înalt că Moldova e un stat neutru și eu nu voi admite ca soldații moldoveni să fie piese în mașinăria vreunui bloc militar, fie el din Vest sau din Est. Iar în caz că Guvernul împreună cu majoritatea parlamentară, motivați din exterior, vor încerca să implice Moldova într-un conflict militar regional ca parte a luptei geopolitice din regiune, atunci eu voi fi nevoit să acționez ferm în apărarea păcii și a securității naționale”, a declarat Dodon.

Acesta a anunțat că e gata să-și cheme susținătorii pentru „a demola” această guvernare „prin toate căile posibile”, inclusiv prin convocarea unei mari adunări naționale și proteste non-stop: „Noi vrem pace pe meleagul moldav și nu vom permite jocuri tăinuite și periculoase în detrimentul securității cetățenilor Republicii Moldova, iar eu mă voi opune în mod categoric în fața oricăror încercări de a fi antrenați în conflicte sau război”.

„Sunt sigur că Chișinăul nu are de gând să atace militar Tiraspolul (…) Și sunt ferm convins că nimeni din afara țării nu vrea să ne atace, dar dacă cineva va încerca să utilizeze această filieră pentru a acoperi unele probleme interne, noi nu vom avea de ales. Noi nu vrem război, lăsați-ne în pace” – Igor Dodon

După 2 ore de la conferința de presă Igor Dodon a revenit pe Facebook, postând un fragment video din discursul său, cu următoarele mențiuni: „Majoritatea parlamentară încă nu a văzut proteste organizate de președintele țării. Nu trebuie să încerce din contul anumitor „aventuri militare” să ascundă problemele din politica internă și să-i fie pe plac cuiva de peste Ocean”.

Amintim că postul rusesc Russia Today a lansat pe 7 august subiectul construcției de SUA a unor „obiective militare” pe poligonul de la Bulboaca, făcând aluzie la posibilitatea izbucnirii unui conflict. De fapt, era vorba despre o informație publicată pe site-ul Ministerului Apărării de la Chișinău încă în anul 2012 – faptul că armata moldovenească va obține un grant de 1,6 milioane de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii de antrenament. Autoarea de la RT începea articolul cu faptul că Forțele Navale ale Statelor Unite caută antreprenori pentru a construi „obiective militare” în Republica Moldova. Apoi enumeră că în Bulboaca urmează să se construiască o școală, un hotel, clădiri de locuit și un centru comercial. Aceasta nu precizează care construcție din cele enumerate are statutul de „obiectiv militar”.


CITIȚI ȘI: Presa rusă, pusă pe jar de construcția unei școli și a unui hotel la Bulboaca: NATO sapă tranșee în Moldova


Ulterior, subiectul a fost reluat și de Ria.ru, canalul Pervîi pridnestrovschii sau Nezavisimaia gazeta, având titluri manipulatorii și false. Cei de la Ria.ru sugerează că astfel „Pentagonul și NATO sapă tranșee în Moldova”, iar postul de televiziune de la Tiraspol se întreabă dacă „SUA a transmis cererea pentru un conflict în Transnistria”. Totodată, cei de la Nezavisimaia Gazeta titrează că „Forțele Navale ale SUA i-au luat în vizor pe pacificatorii ruși din Transnistria”.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *