Meniu Închide

Războiul sovietic din Afganistan, văzut prin ochii unei moldovence: piloții care lipeau colțunași și bomboanele care salvau vieți

A plecat în Afganistan ca bucătar când avea 20 de ani – acum, Parascovia Chiperi își amintește întâmplări de groază despre care ani de zile nu a avut voie să vorbească. Timp de 2 ani, exploziile și împușcăturile i-au fost alarmă, iar prin scrisorile primite de acasă a salvat mai multe vieți.

Parascovia Chiperi (stânga), împreună cu celelalte bucătarese cu care a muncit în Afganistan FOTO Arhivă personală

Încă de când era elevă în clasa a IX-a la școala din comuna Băcioi, Parascovia Chiperi începuse să frecventeze și cursurile de bucătar în orașul Chișinău. Dimineața mergea la aceste cursuri, iar seara era prezentă la orele de la școală. Provenind dintr-o familie cu opt copii, își amintește că nu era deloc ușor să porți pe umeri povara greutăților, dat fiind faptul că ea era și cea mai mare dintre frați. Nevoia a facut-o să își ia asupra sa responsabilitățile de om matur mai devreme decât își putea imagina. La nici un an de zile distanță de la absolvirea școlii, femeia a și început să lucreze în domeniul culinăriei. Inițial responsabilitățile sale erau minime pentru că nu avea experiență și de cele mai multe ori era era pusă să frământe aluatul, să curețe cartofii… Treptat a avansat în funcție, căpătase și experiență de lucru ceea ce i-a oferit posibilitatea să se dedice culinăriei la modul cel mai serios.

Cum a ajuns o femeie în echipa aviației militare din Afganistan?

Activa în calitate de bucătar la un restaurant din Chișinău, dar voia să plece peste hotare, întrucât nu era mulțumită de salariul primit. Peste câteva zile i-a fost propusă funcția de bucătar în Afganistan, în timpul războiului. A fost supusă unor controale riguroase pentru că era verificat absolut tot, de la examenul medical, până la părinți, frați, surori și vecini, deoarece nu oricine era luat în echipă. Părinții săi nici nu știau că tânăra și-a dat acordul să meargă în Afganistan. I-a anunțat abia cu o zi înainte de plecare. „Îmi amintesc și acum expresia feței mamei mele, venisem acasă cu al meu cavaler, fiind polițist mama i-a zis: ia-o și închide-o undeva mai bine!” Cale de întoarcere nu mai era pentru că semnase deja și contractul și trebuia să respecte condițiile acestuia. „Și-am plecat la război”, rosti cu același curaj de cândva femeia. Deși era o copilă pe-atunci, protagonista noastră era conștientă de ceea ce urma.

parascovia chiperi
Parascovia Chiperi, în bucătăria sa FOTO: Sandu Tarlev

Munca de bucătar în Afganistan

Pentru ea munca de bucătar în Afganistan a fost o adevărată școală militară, de regulile căreia ține cont și în momentul de față. Pe lângă alți patru bucătari, Parascovia era bucătarul șef, cea care avea grijă ca totul să fie perfect. Se trezea în fiecare dimineață la cinci, cum o face de altfel și acum. Tinerică fiind, nici până acum nu-și poate explica îndrăzneala de care a dat dovadă. „Trebuie să recunosc că eram o copilă încă și la acea vârstă pentru mine nu era nimic strașnic, acum dacă m-ar trimite, la sigur nu m-aș duce”. Pregătea de mâncare pentru 400 de piloți, cel puțin așa li se spunea, dar niciodată nu știa numărul exact al acestora. „Calculam și eu în sinea mea după numărul ceștilor de ceai”. Acolo le era interzis să discute astfel de detalii. Piloții trebuiau alimentați foarte bine, aceștia nu duceau lipsă de nimic. La dispoziția lor dimineața era laptele condensat, ouăle fierte și salamul uscat, iar cel mai căutat era prânzul, deoarece Parascovia era cea care gătea cea mai serioasă masă a zilei pentru că din totdeauna i-a plăcut să aibă atribuții importante. „Borșul și variatele supe cu cele mai calorice ingrediente erau la ordinea de zi. Hrăneam și noaptea piloții pentru ca ei aveau zboruri imprevizibile, ba la 2 ba la 3 de noapte. Pe noi ne anunța din prealabil câte echipaje aveam de hrănit”. Chelnerii aveau grijă de tot ceea ce înseamnă deservirea nu numai a piloților, dar și a inspecțiilor și delegațiilor de generali. Fiecare porție de mâncare era verificată de către medici în fiecare zi. La fel și apa era supusă controlului pentru că din cauza căldurilor înalte și a epidemiilor existente, aceasta trebuia să fie fiartă.

Piloți moldoveni în Afganistan, anul 1980 FOTO Arhivă personală

Pe lângă munca grea și fierbine echipajele de piloți, dar și soldații aveau timp și pentru odihnă. Se adunau toți și se mai distrau intonând muzică, întrecându-se la glume și gătind colțunași. „Ei singuri mi-au adus și brânză, numai să le fac colțunași”. Femeia povestește că atunci piloții au lăsat avioanele și s-au apucat de făcut colțunași: „Parcă îi văd și acum cum lipeau colțunașii. Râdeam și mâncam toți cu o pofta de parcă eram la țară”.

Produsele alimentare din care gătea bucatele erau aduse cu avionul din Rusia, iar uneori alimentele erau transportate de către coloanele militare. Mâncarea era gătită folosind kerosen, combustibil folosit pentru alimentarea avioanelor. Soldații erau cei care aveau grijă de foc și tot ei ajutau la curățat cartofii, la făcut curățenie și la alte treburi.

„Împușcăturile și exploziile – alarma care mă trezea”

Baza militară unde se aflau piloții era păzită bine, în jur erau săpate tranșee, dar riscul de atac oricum exista. „Se aruncau bombe, iar în vagonul nostru nimerise o schijă. De frică ne-am băgat toți pe sub paturi, armele răsunau de ne țiuiau urecheile. Am avut noroc pentru că schija nimerise în bacul cu apă”. Se obișnuise deja cu bubuiturile din jur. Se ducea la culcare cu zgomote de împușcături și explozii, acestea fiind și alarma care o trezea în fiecare dimineață.

„Fotografiile celor decedați erau agățate pe pereți”

Săptămânal, îngropau echipaje întregi de piloți sau soldați. În aceste zile, de afectați ce erau, nici nu mâncau. Din mâncarea care rămânea făceau mese de pomenire, iar fotografiile celor decedați erau agățate pe pereți. Corpurile neînsuflețite erau puse în sicrie din fier care erau închise ermetic și trimise părinților acasă. Avioanele sanitare erau cele care aveau grijă de răniți. „Îmi aduc aminte cum îi descărcau pe răniți, aveau corpurile înjumătățite și vedeam cum pluteau saltelele în sânge. Mă străduiam să nu mă uit pentru că atunci când vedem sânge mi se punea pe inimă”, povestește cu groază Parascovia.

Scrisorile care au salvat vieți

Parascovia ținea legătura cu rudele prin scrisori pentru că alte modalități de comunicare nici nu existau. Scrisorile care erau trimise sau primite erau verificate pentru că nu li se permitea să povestească situația periculoasă de acolo. Era nevoită să spună că acolo totul e în regulă, dar în suflet numai ea știa prin ce trece. Când primea scrisori era cea mai fericită. Uneori printre rândurile așternute pe foile îngălbenite dădea și peste rugămințile celor disperați, mai exact a părinților care aveau copii în Afganistan, împlorând-o să vorbească cu generalii să nu le trimită copii în luptă. ”Vrei nu vrei, mă apropiam și îi rugam cu rușine, pe-alocuri mai amăgeam că e unul la părinți, dar în așa situații mințeam pentru că era vorba de viață și moarte și așa am scăpat multe vieți”.

Parascovia Chiperi FOTO Arhivă personală

Pumnul de bomboane care a scăpat de la moarte mai mulți piloți

Curajoasă din fire, la îndemnul unui pilot, Parascovia a mers cu echipajul de salvare după alți câțiva piloți care erau blocați în orașul afgan Kandahar. Ajunși acolo, femeia a rămas pur și simplu încremenită de ceea ce vedea. Oameni răniți, corpuri jupuite și slăbănoage, morți de foame și de sete și cu priviri care nu pot fi redate prin cuvinte. Femeia și-a amintit că avea în geantă un pumn de bomboane. Le-a împărțit la fiecare câte două. Ei cu mâinile tremurânde, cu privirile îndurerate și înțetoșate priveau la acele bomboane ca la un boț de aur. Echipajul respectiv nu putea să anunțe zona în care se află pentru că dacă o făceau, puteau fi depistați și uciși înainte ca să îi găsească echipele de salvare. Nici să le vorbescă nu avea voie, tăcea și-i privea doar, înghițind noduri și fără să scoată o vorbă.

La cei 57 de ani ai săi, Parascovia Chiperi încă nu s-a lăsat de bucătărie. Activează în continuare în calitate de bucătar și nici nu-și imaginează să fi făcut altceva. Gătește cu drag și la serviciu, și acasă și nicidată nu obosește, mai ales că bucatele ei sunt lăudate de fiecare dată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *