Un kilogram de fier costă un leu, aluminiul costă 30 de lei kilogramul, iar fierul „colorat”, fierul conductor costă 60 de lei kilogramul. O sticlă de bere Chișinău e 50 de bani, o sticlă de șampanie e 50 de bani, alte sticle costă 5 bănuți. Cartonul costă 1 leu kilogramul. Acestea sunt veniturile boschetarilor din Chișinău.

Șeful Poliției de la Chișinău a anunțat că polițiștii au identificat săptămâna trecută pe străzile Capitalei 125 de oameni ai străzii, i-au dus pe la secțiile de poliție, i-au documentat, pe unii i-au dus la Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu, pe alții – la spitale, ceilalți s-au întors pe drumuri.

strada chisinau
Sectorul noroios în apropierea Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu. FOTO: Sandu Tarlev

Decidem să pornim în căutarea boschetarilor din Chișinău, intrați în atenția polițiștilor odată cu venirea iernii. Ajungem la Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu de pe stradela Haltei 2. E un sector noroios aflat după Gara feroviară, cu case vechi și oropsite, cu țevi imense care, nu se știe din ce pricină, nu sunt trase pe sub pământ, ci deasupra. Peisajul este unul urban, industrial și post-sovietic. Acesta pare a fi habitatul boschetarilor.

Boschetarul Slavic, beneficiarul azilului

La Centrul pentru găzduirea oamenilor fără adăpost suntem întâlniți cu o doză de suspiciune. Doi lucrătorii îl sună pe șef, acela spune că trebuie să așteptăm jumătate de oră, dar nu ne dă siguranța că vom realiza reportajul. În această jumătate de oră facem un cerc în jurul centrului și întâlnim la gară un boschetar îmbrăcat în haine mânjite, merge șchiopătând cu o geantă țigănească în mâna dreaptă, are o față diformă și negricioasă, buzele umflate și nasul turtit ca la boxeri. Boschetarul Slavic ne explică cum supraviețuiește el și semenii lui: „Mulți stau prin subsoluri. Eu, de-o vorbă, nu am subsol, dar stau la orfelinatul pentru boschetari. Seara te hrănește, ziua îți dă chiar și felul doi, dimineața îți dă un ceai și două chifle. Acolo este baie, îți dau haine, chiloți, de toate!”, ne explică Slavic. Boschetarul își câștigă existența din tomberoane, strângând sticle, fier și carton. Pe 18 decembrie Slavic va împlini 40 de ani, deși la înfățișare arată de 60 de ani.

boschetar
Slavic pleacă. FOTO: Sandu Tarlev

Slavic a ajuns boschetar după ce una dintre rudele sale a vândut casa părintească din satul Mereni, raionul Anenii Noi. S-a întâmplat când boschetarul era la spitalul de psihiatrie. Bărbatul se află la evidența psihiatrului încă din a doua jumătate a anilor 1990 după ce a fost bătut de niște amici de pahar cu picioarele în cap. Atunci Slavic lucra la Piața Centrală și câștiga chiar și câte 400 de lei pe zi, cam 100 de dolari pe acele timpuri. Banii și pizma amicilor de pahar a fost cauza bătăii. O rudă a vândut casa în una dintre acele perioade când se afla la spitalul de psihiatrie. Acum își duce traiul de la un tomberon la altul, fără acte, fără pensie de invaliditate, având doar căteva dorințe trupești: să mănânce, să bea, să stea la cald. Nimic metafizic, nimic pentru suflet.

Cum funcționează centrul oamenilor fără adăpost

Întorși la Centru, îl întâlnim pe directorul Andrei Rotaru. Acesta ne conduce la el în birou și ne amintește despre dispoziția primarului interimar Silvia Radu – că toată comunicarea se face prin intermediul Direcției relații cu publicul a Primăriei. Face totuși o excepție și ne permite să vizităm instituția.

În pofida declarațiilor șefului Poliției municipale la ședința de luni a Pirmăriei, la centrul de găzduire a boschetarilor, în dimineața zilei de 13 decembrie, s-au aflat 85 de beneficiari, 35 dintre aceștia au rămas la centru peste zi, ceilalți 50 s-au împrăștiat care și încotro. Capacitatea centrului este de 70 de persoane, pe timp de iarnă se mai adaugă paturi, astfel încât centrul poate să adăpostească și până la 130 de persoane. Vara un boschetar se poate afla aici până la 90 de zile, pe timpul rece, un boschetar poate sta aici 150 de zile de pe 14 octombrie până pe 14 aprilie.

Omul fără adăpost trebuie să vină la centrul de plasament la ora 20:00 unde se va afla până la ora 8:00 dimineața. Boschetarul poate să facă un duș cald, să-și spele hainele. Poate să ceară haine curate aduse de organizațiile nonguvernamentale sau biserici creștine. La ora 22:00 este stingerea, iar la 6:30 dimineața este deșteptarea. „Acum, iarna, noi îi primim non-stop”, ne spune directorul.

centrul-de-gazduire-temporara
Andrei Rotaru, directorul Centrului pentru găzduirea oamenilor fără adăpost, în cabinetul său. FOTO: Sandu Tarlev

Mâncarea de dimineața constă într-o tartină, o salată, un ceai. Seara, oamenii străzii mănâncă salată, felul doi, o tartină sau o chiflă și un ceai. „Eu mă strădui prin cunoștințe, prin biserici, să le aduc masa celor care rămân la centru peste zi”, ne spune Rotaru. Hrana pentru un boschetar costă 29 de lei pe zi. Mâncarea se pregătește la un local din Chișinău care câștigă licitația. Restaurantul care gătește pentru oamenii străzii se numește „Europa”.

centrul-de-gazduire-temporara
Directorul Centrului, Andrei Rotaru, ne arată cantina. FOTO: Sandu Tarlev

Acesta este cel mai mare centru pentru adăpostirea oamenilor străzii. În regiuni mai sunt unele centre mult mai mici, de 20 de persoane, care sunt finanțate de ONG-uri sau biserici neoprotestante. În acele centre regulile sunt foarte stricte și beneficiarii sunt dați afară la prima încălcare. Din această pricină, la centrul din Chișinău vin și boschetari din raioane. Bugetul anual al centrului este de 2.900.000 de lei, bani care vin din bugetul municipal.

centrul-de-gazduire-temporara
O cameră pentru femei de la Centrul pentru găzduirea oamenilor fără adăpost. FOTO: Sandu Tarlev

Etajul doi este divizat în două aripi – una pentru femei și alta pentru bărbați. Paturile sunt aranjate ca în saloanele de la spital, pe paturi sunt așternute plăpumi și pături. În toate camerele stă un miros greu de oameni bătrâni, de oameni ai nimănui.

Radu e băiat de treabă, dacă nu bea

Pe scări îl întâlnim pe Radu, care le coboară pe mâini – îi lipsesc ambele picioare, își târâie căruciorul cu rotile după sine. Este foarte îndemânatic. „Faceți cunoștință cu Radu, băiat foarte de treabă, numai când vrea. Când nu bea, e băiat de treabă, cum se apucă de băut, cum eu mă enervez pe el. L-am dus la un azil, la o biserică, el însă a fugit de acolo și l-am primit înapoi!”, spune Andrei Rotaru.

centrul-de-gazduire-temporara
Radu coboară pe mâini. FOTO: Sandu Tarlev

Facem o tură la ospătărie, baie și veceu unde e curat și cald. Sala de odihnă e mică, veche, are câteva canapele ponosite și scaune.

centrul-de-gazduire-temporara
Camera de odihnă. FOTO: Sandu Tarlev

Pe Radu îl întâlnim afară, în curte, pe un teren mai îndepărtat. Fumează în cărucior, are ochii albaștri profunzi, trăsături ale unui om volitiv, cicatrice pe față. Spune să avem grijă pe unde călcăm. În azil se mai stinge apa uneori și boschetarii își fac nevoile afară. „Televizorul arată doar trei canale și acelea foarte prost: Canal 2, Moldova 1 și ORT (Pervîi Kanal – n.n.). Antena e foarte slabă. Dacă să dea fiecare câte un 5-10 lei, s-or îngrămădi bani de cablu, dar de la cine să ceri, de la aista? – și arată spre un om bătrân și supt care merge ca un olog. Sau aceea care merge cu bățul? – arată spre o femeie cocârjată?”, întreabă Radu, fumând o țigară în colțul gurii.

centrul-de-gazduire-temporara
Radu. FOTO: Sandu Tarlev

Radu are 43 de ani, dintre care 20 spune că i-a stat în închisoare. Prima dată a nimerit în pușcărie la 15 ani. „Eu îs din oraș, m-am născut la Poșta Veche. Doi ani în urmă mi-am pierdut picioarele. Veneam din Ucraina s-o văd pe mama și așa și nu am văzut-o. M-am buhnit într-un stâlp. Părinții mei erau bogați – tatăl arhitect, mama a lucrat la depozit. Prima mea femeie trăiește în Cipru, am o fată de la ea. Măcar bine că a numit-o așa cum am vrut eu – Nastea. Eu îs credincios, la baptiști, dar biserica nu prea mă ajută. Apartamentul părinților mei l-am vândut când am nimerit a doua oară la închisoare. Am dat mită de 2000 de dolari și am ieșit, restul banilor i-am cheltuit la mare. Aveam mulți prieteni, acum cui îi trebuiesc fără picioare? Am pensie de invaliditate – 410 lei”, povestește Radu. Zice că vrea să-și pună proteze și să-și găsească de lucru.

centrul-de-gazduire-temporara
Intrarea în registratură. FOTO: Sandu Tarlev

Jenea vrea foarte tare o supă caldă

Pe scările unei uși din spate se înghesuie câțiva boschetari de la care duhnește a hoit. Trebuie să stai la 2 metri depărtare.

centrul-de-gazduire-temporara
Silvia Gălățeanu. FOTO: Sandu Tarlev

Silvia Gălățeanu este intelectuală, fostă profesoară de muzică, vorbește curat. Scoate din buzunar un tub de vopsea de păr și spune: „Vreau să-mi boiesc părul și să mă duc la ministrul asistenței sociale să mă jelui!” Nemulțumirea femeii este că stă la primul etaj, cu toți deplavații, într-un miros insuportabil. E născută în Chilia, Odesa, a trăit mulți ani în Vadul lui Isac, Cahul, unde a lucrat profesoară de muzică în Crimeea până în anul 2011 când s-a întors în Republica Moldova să-și caute fiul. Nu și-a găsit fiul, dar a ajuns pe drumuri. „Șase ani pe străzi, șase acordeoane furate, nu am la ce cânta! Înainte cântam la tablouri unde aveam prieteni”, ne spune profesoara de muzică.

centrul-de-gazduire-temporara
Jenea stă așezat în foișorul din curtea azilului. FOTO: Sandu Tarlev

Boschetarul Jenea stă îngândurat și încârjoiat în foișorul din curtea azilului. E îmbrăcat într-o geacă maro de piele. Se află în stradă din luna septembrie. Răspunde cu o voce răgușită, privind în jos, ca un om fără speranță: „Ne hrănesc normal, o dată seara și o dată dimineața. Dumneata de câte ori pe zi mănânci? De trei ori? Noi de două ori. Nu ne ajunge felul întâi, nu ne dau deloc felul întâi, asta e foarte rău. Credincioșii ne aduc de mâncare la amiază, puțin”. Bărbatul se judecă cu fratele său care ar fi falsificat testamentul mamei și a devenit proprietarul apartamentului. Judecata va fi după Anul Nou. Jenea are 58 de ani, a lucrat șofer și sudor, toată viața a trăit cu mama. Acum e singur, fratele i-a luat casa, e om al străzii și vrea foarte tare să mănânce o supă caldă la amiază.

centrul-de-gazduire-temporara-27
Clădirea Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu. FOTO: Sandu Tarlev

1 comentariu

  1. Dragi tovarasi si pretini.Va anunt ca am parasit cu mare durere sufleteasca plaiurile natale.Sunt un boschetar roman emigrat pe taramuri germane Am primit in urms cu 6 luni de zile o camera platita micuta de vreo 12 mp si mai am si eu cam 400 de oiro de cheltuiala bonus Deci sunt boschetar in Germania.Am casa mea am baie am bucatarie si internet.Tovarsi boschetari va rog eu veniti in Germania si o sa scapati de griji.Lasati un email un numar de telefon si va voi suna personal.Aici boschetarii au de mancare au de cazare au o viata de vis.Puteti sa imi scriei pe adresa de email Decebalone@gmail.com si am sa va ajut cu un loc de cazare si o masa zilnica cand veti ajunge aicea.Got mit uns. Deutschland fur alles.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*