Reportaj din Transnistria – este sau nu foamete și lipsă de valută în stânga Nistrului

Transnistria se confruntă cu o adevărată criză valutară. Oamenii sunt nevoiţi să vâneze pe străzi turişti ca să procure lei moldoveneşti sau dolari. Băncile din stânga Nistrului nu deservesc carduri bancare, cu excepţia celor emise de băncile locale sau din Federaţia Rusă.

Odată ajunşi la Nistru, şoferul ne aliniază în faţa unui ghişeu al postului vamal: „Toţi pasagerii mei, staţi la acest ghişeu!”. O femeie cu epoleţi împarte fişele de intrare pe teritoriul transnistrean. Pe micile hârtiuţe scrie numele, data şi ora intării şi ieşirii din mica republică secesionistă. Aceste foiţe urmează să fie prezentate la întoarcere „vameşului” transnistrean. Dacă o pierzi, plăteşti o amendă de câteva sute de ruble.

Piaţa Verde

O domnişoară din faţa mea răspunde la întrebările femeii cu epoleţi – merge la bunica ei; îi spune adresa exactă, că o să stea zece zile și că e vorba de o mică vacanţă. Se observă clar că tinerei îi displace interogatoriul. Există însă un şiretlic de a scăpa de întrebările insistente ale miliţienei: îi zici că intenționezi doar să treci prin Transnistria pentru a ajunge în altă parte și ea îţi dă foaia de tranzit fără să te mai ia la puricat.

Ne întoarcem în microbuzul nădufos unde un miliţian ne zice să deschidem rucsacul. Ceea ce îl pune în gardă este aparatul foto: „Reprezentaţi o instituţie, cu ce scop mergeţi?”. Răspunsul vine imediat: „Nu! Suntem pe cont propriu! Facem poze pentru arhiva personală”. Este singura modalitate de a nu complica lucrurile și de a intra în polemici nesfârșite cu vameşii transnistreni, dându-le explicaţii de ce nu ai acreditare de jurnalist de la ministerul lor de externe.

În scurt timp, ajungem la Tiraspol. Coborâm la târgul din centrul oraşului care se numeşte „Piaţa verde”, format din câteva pavilioane care încercuiesc un târg de legume curat, amenajat modern și aerisit. Acoperişul înalt al târgului pulverizează apă peste tarabe şi oferă o boare de prospeţime şi răcoare. Aici sunt şi cărucioare pentru cumpărături aranjate frumos, ca în supermarketuri. Tarabele sunt din plăci din granit. Pavilioanele de două etaje sunt echipate cu elevatoare.

În Sheriff se găsesc produse alimentare

Tiraspolul e un oraş curat care emană o atmosferă de urbe sovietică. Aici se găsesc şi butoaiele galbene pe roţi rămase de pe timpul Uniunii Sovietice din care se toarnă cvas. Luăm calea spre un supermarket Sheriff ca să verificăm dacă e adevărat ce spun reţelele de socializare – că magazinele Sheriff au rafturile goale. Informaţia este veridică doar în proporţie de 15%. Cam atât din rafturile acestor magazine sunt goale. În magazin însă se găseşte de toate, doar rafturile cu produse lactate sunt mai sărăcăcioase. Nu se vede deficitul despre care se tot trâmbiţează prin presă.

Ca să nu par dubios, iau două îngheţate plombir produse de fabrica de lactate din Tighina şi le dau vânzătoarei care le scanează. Îi întind cardul bancar ca să le achit. Femeia se uită nedumerită la mine şi îmi spune zâmbind că magazinul nu primeşte aşa carduri. „La noi merg doar cardurile Raduga!”. Paznicul care vine să anuleze îngheţatele trecute prin maşina de marcaj, îmi răspunde la întrebarea mea de ce nu merge cardul de la banca moldovenească: „Că aşa trebuie!”. Paznicul îmi zice să încerc să extrag bani de la bancă.

Anton de la bancă aşteaptă avansarea în funcţie

Ies afară în soarele dogoritor simţind lipsa unui plombir răcoritor. De noi se leagă Anton, un tânăr care lucrează la banca de lângă magazin și care, auzind vorbă românească, ne întreabă de unde suntem. Se bucură aflând că suntem de la Chişinău şi ne cheamă pe o bancă să ne arate nişte cărţi poştale desenate de el. Tot ni le bagă să le cumpărăm. Văzând scepticimul de pe feţele noastre, ne roagă totuşi să-i vindem nişte lei. „Merg săptămâna viitoare în Moldova la un festival. Dar la noi nu prea cu leii, ştiţi cum e la noi”.

Aflăm de la tânăr că în „republică” nu prea se găseşte valută. O poţi cumpăra dacă ai noroc şi cineva a schimbat înaintea ta câţiva dolari sau lei, iar banca are generozitatea să ţi-i vândă. Îi dau 40 de lei, iar el îmi dă în schimb nişte fise de cazinou. „Astea-s ruble noi!”, ne spune Anton vădit bucuros văzând că fisele astea ne distrează enorm. Fisele de 10 ruble sunt roşii, iar cele de cinci sunt albastre. Îl intreb ce lucrează la bancă. „Ştii, este la bancă aşa un om care încarcă toată ziua banii cu lopata? Păi, nu-s eu omul acela. Dar mi-au promis că o să mă avanseze şi o să-mi dea un făraş”, glumeşte Anton care ne destăinuie că are un salariu de 300 de dolari. În Transnistria toată lumea contabilizează salariile în dolari, deşi nimeni nu îi are.

Tânărul ne povesteşte că mama sa e scriitoare şi că a editat de curând o carte, o poveste pentru copii. Ne roagă să-l urmăm până la librăria Casa Cărţii. „Poate scrieţi despre ea în reportaj. Poate se găseşte un sponsor care va edita cartea şi la Chişinău”. Acceptăm provocarea mai curând din politeţe decât din bune intenţii. Ajunşi la o intersecţie, Anton vede nişte turişti şi fuge spre ei, explicând că poate străinii o să-i cumpere ilustratele. Nu-l mai vedem pe Anton.

Intrăm totuşi în Casa Cărţii unde nu sunt cărţi în limba moldovenească, deşi asta e una dintre „limbile de stat” din Transnistria. Un bătrânel scoate dintr-o geantă mare nişte cărţi sovietice pe care le vinde libăriei la kilogram.

Banca are doar 100 de dolari

Una din filialele băncii Eximbank (este vorba despre Banca de Export-Import creată în 2012 în urma unui decret al liderului nerecunoscut Evgheni Șevciuk – Sursa) are doar două ghişee şi doar unul este deschis. Un bărbat cu borsetă îi spune operatorului de la ghişeu că are un transfer de 180 de dolari prin Western Union. Operatorul îi răspunde că are doar 100 de dolari în casă şi se apucă să sune la alte filiale să afle dacă se găseşte suma întreagă. „Din păcate, nu avem această sumă la noi, încercaţi la sediul central”. Bărbatul cu borsetă pleacă decepţionat şi nervos, bombănind sub nas nişte înjurături adresate mamei băncii.

Mă interesez de operator dacă pot să scot nişte bani de pe cardul meu bancar. Acesta îmi sune că aşa ceva nu este posibil la ei, că la ei funcţionează doar cardurile bancare din Federaţia Rusă şi că pot să mă adresez cu această problemă la sediul central al băncii. De fapt, cel mai bine ar fi să mă întorc în dreapta Nistrului să scot bani din bancomat pe care să-i schimb apoi la Tiraspol. Asta e soluţia. Femeia de alături mă întreabă ce fel de card am şi îmi încuviinţează cu compasiune că acesta nu funcţionează la ei.

Eximbank-ul din stânga Nistrului, a cărei denumire coincide cu o renumită instituție bancară de la Chișinău, este singura bancă din Transnistria care emite carduri Visa şi Mastercard. Banca este controlată de autorităţile nerecunoscute.

Ieşind din filiala băncii mă apropii de un butoi galben şi îi întind femeii o fisă de 10 ruble şi primesc în schimb două pahare de cvas abia rece, diluat şi prea dulce pentru gustul meu. Femeia blondă cu şorţ zice să n-o fotografiem şi, îndeobşte, să lăsăm toate prostiile astea.

Şevciuk le ştie pe toate

Taximetristul din apropiere nu vrea să ne ofere nici un fel de interviu, dar îmi cere totuşi să-i prezint legitimaţia de jurnalist. Scotocesc în geantă şi-i întind o legitimaţie expirată, de la o instituţie la care nici nu mai lucrez. Aceasta totuşi îl impresionează şi începe să mi se destăinuie. „Vin aşa la mine şi întreabă de fete. Dar ce am eu cu fetele?”, se indignează taximetristul. Acesta îmi mai spune că Piaţa Verde a fost reconstruită de Sheriff şi că „aici totul e Sheriff”. Nu s-a schimbat nimic după victoria Sheriff-ului la alegerile pentru Sovietului Suprem. Unica lui grijă este să nu se ducă rubla pe apa sâmbetei. De maşina lui se apropie un client în cămaşă, pantaloni la dungă şi borsetă. „Acesta e un jurnalist de la Chişinău, vrea să-ți ia un interviu”, îi zice taximetristul. Clientul urcă în maşină şi arată cu degetul la ceas: „Mă grăbesc. Data viitoare. Dar mai bine luaţi un interviu de la preşedinte. El o să vă explice cum stau lucrurile. La noi lumea le ştie pe toate, dar se teme să vorbească”, spune bărbatul închizând uşa.

Guvernul se împrumută de la Sheriff

Criza valutară se simte foarte bine în Transnistria. Rezervele valutare din republica nerecunoscută au scăzut de la începutul anului de la 32.000.000 de dolari la 12.000.000. Băncile comerciale nu mai vând valută din luna martie. În casele valutare cu greu poţi găsi dolari, euro, ruble ruseşti sau chiar lei moldoveneşti şi hrivne ucrainene. Administraţia de la Tiraspol a cerut ajutor financiar de la Moscova, acesta însă întârzie. Pretinsul prim-ministru, Pavel Prokudin, a anunţat intenţia de a începe negocierile pentru împrumutul de 26.500.000 de dolari de la holdingul Sheriff.

Lângă rollerdromul construit în apropierea clădirii Sovietului Suprem schimb o fisă de 5 ruble pe o sticlă de băutură carbogazoasă „Friguşor”. Băutura din sticla verde are gustul copilăriei.

„Chişinăul e de vină”

Pensionara Valentina Timofeevna zice că adevărul îl poţi auzi doar la posturile TV de stat, dar în nici un caz de la TSV – postul controlat de Sheriff. Dar să ştiţi, dacă se întâmplă ceva rău în mica republică, e din vina Chişinăului. „Dacă Moldova nu s-ar purta aşa porceşte, nu ar introduce toate blocadele astea, noi am fi uitat şi războiul, şi tot! Noi nu avem nimic în comun! Nici sistem bancar, nici informaţional, nici feroviar! Ce prost o să vrea o să se unească cu voi? Trebuie să faceţi paşi în întâmpinare!”, comentează Valentina.

Aşteptăm în umbră troleibuzul 19 care să ne ducă de la Tiraspol la Tighina. În capitala transnistreană troleibuzele sunt identice cu cele aduse de Dorin Chirtoacă din Belarus. Diferenţa este că-s vopsite în portocaliu. O călătorie costă trei ruble, aproape 5 lei moldoveneşti. De banii aceştia însă ai parte de o privelişte chiar furmoasă, atunci când troleibuzul traversează podul peste Nistru. Dacă vă duceţi la Tiraspol, căutaţi-l pe Anton, luaţi de la el o carte poştală cu vederi din Tiraspol şi nişte fise de cazinou pe care să le daţi taxatoarei din troleibuzul 19.