George Simion este un lider cunoscut de unioniștii de pe ambele maluri de Prut. El a povestit, într-un interviu pentru moldNova.eu, despre iluziile pe care cele „o sută de familii conducătoare” le creează moldovenilor, despre grănicerii din Republica Moldova care păzesc doar granița de la Vest, nu și pe cea de la Est, precum și despre cât de pragmatică este crearea unui stat românesc de la Nistru până la Tisa. Simion este autorul cărții „Blocați în labirint”. Impresia lui George Simion este că Republica Moldova a fost capturată cam de 100 de familii care alcătuiesc structurile de putere.
Care sunt începuturile cărții „Blocați în labirint”?
Am început să scriu în diverse publicații: online sau tipărite. Multe din texte erau pentru publicul din Republica Moldova. Totuși, reușeam să prind frânturi dintr-un tablou mai mare. Am început de la textele deja scrise și am creat o imagine completă. O imagine a unui moldovean din România, despre a doua țară în care trăiesc moldovenii. Totodată, ajungeam să vorbesc cu mulți unioniști sau ne-unioniști despre argumentele care ar putea să le schimbe atitudinea. Vorbeam zilnic cu un număr mic de persoane. Am zis să adun toate gândurile într-un limbaj simplu și accesibil pentru toți. Am făcut un efort mare pentru ca să încadrez totul în cât mai puține pagini. Cartea se citește în două-trei ore.
Am văzut lansări în mai multe orașe. Cum a fost primită cartea în România, Republica Moldova?
Am gândit cartea pentru publicul din Republica Moldova. Se găsește în librării și în chioșcurile Moldpresa. Deja s-au vândut o mie de exemplare. Am făcut lansări de carte și în România: Arad, Oradea, Sibiu, Târgoviște, Iași, București. Românii și moldovenii din Țară nu prea cunosc Republica Moldova așa cum este ea în realitate în anul 2017. O cunoaștem sentimental, istoric, dar nu-i cunoaștem realitățile și ce a devenit în prezent. Chiar dacă nu e diferită și face parte din același trunchi al neamului nostru, sunt lucruri pe care nu le cunoaștem. Un bucureștean sau un oltean e posibil să nu cunoască nimic nici despre Maramureș, nu e nimic blamabil în asta.
În „Blocați în labirint” descrii o serie de iluzii. Iluzii care le sunt vândute moldovenilor ca adevăruri. Care sunt acestea?
Cred că Republica Moldova este un uriaș experiment social. E uimitor ce tactici de propagandă se folosesc pentru a întări mental frontiera fizică de pe Prut. Am făcut lansările din România pentru a le explica tuturor că dincolo de cuvintele lui Eminescu: „Basarabia pământ românesc” sau „Suntem români și punctum”, aici există oameni, există moldoveni-români care sunt ținuți captivi într-un stat. Un stat a cărui singură menire este să producă bani și beneficii pentru o elită stăpânitoare.
De-a lungul timpului propaganda sovietică a inventat multe minciuni și neadevăruri pentru a crea o națiune aparte: națiunea moldovenească. Aceștia au accentuat cum n-au tras românii nici un glonte pentru ei, cum îi bătea jandarmul român, cum românii sunt țigani sau vor să-i cotropească. Toate aceste mituri și încercări de a crea o națiune aparte aici au fost preluate mai departe de cei care s-au găsit stăpâni pe teritoriul dintre Prut și Nistru. Pe lângă propaganda veche, actualii conducători au gândit și o propagandă nouă ca să creeze în mintea oamenilor iluzia că Republica Moldova poate fi un stat de succes. Noi zicem de mulți ani că acest lucru nu e posibil.
Republica Moldova nu va intra niciodată în Uniunea Europeană
În 2009, lumea era plină de speranțe și vedea în față un glorios viitor european. Totuși, indiferent de situația politică acest lucru nu e posibil. Probabil ne-ar fi luat lumea la bătaie dacă în 2013, când se făceau mari adunări în centrul Chișinăului, am fi explicat că Republica Moldova nu va intra niciodată în Uniunea Europeană. Ei bine, aceste iluzii pot fi distruse prin modul în care am explicat oamenilor în cartea „Blocați în labirint”.
Stăpânii Republicii Moldova vor crea mereu noi și noi iluzii pentru a-i determina să fie de bunăvoie, îmi cer scuze de expresie, „sclavi pe plantația lor”, să producă în continuare pentru clanurile stăpânitoare din Republica Moldova, pentru cele o sută de familii care sunt în relații foarte bune între ele, indiferent că a fost Voronin, Filat și acum e Plahotniuc. De fapt, ei au un sistem foarte bine pus la punct care își are sursa puterii în granița de la Prut, singura graniță pe care Republica Moldova o poate controla. Fără granița de la Prut ei n-ar mai avea nicio putere.
Republica Moldova trebuie să-și retragă grănicerii de la Prut. România va accepta oricând atât la nivelul populației, cât și la cel al conducerii politice Unirea. România nu va menține această graniță pe Prut, care este rușinoasă pentru națiunea noastră.
Prin iluziile pe care le creează, elita stăpânitoare încearcă să-i îndepărteze pe oameni de soluția reală care este Unirea și este cât se poate de pragmatică. Nu este o chestiune romantică sau idealistă. Este soluția pentru Republica Moldova pentru 2017 și anii care vor veni.
Știu că ai fost blocat de grănicerii moldoveni. Povestește-ne despre episodul „blocat în vama moldovenească”.
Am fost blocat în vama moldovenească de trei ori. Nu mi-a fost permis accesul în Republica Moldova. Îmi este foarte greu să spun cine a ordonat aceste opriri. Am acționat în judecată și instanța a cerut probele pe baza cărora am fost considerat „cu potențial pentru a destabiliza situația din Republica Moldova”. Nu s-a adus nicio probă. Atunci cei de la SIS-ul au zis că „sunt cetățean român și nu am voie să vorbesc despre unire”.
Ultimul episod de acest gen a fost într-o seară de vineri spre sâmbătă, când am anunțat că deja nu mai suport să fiu batjocorit și am decis să intru în greva foamei, în vamă. Lucru acesta a alertat lumea pe rețelele de socializare și a început să scrie presa. A doua zi m-am trezit de dimineață cu un telefon din partea premierului, proaspăt instalat, Pavel Filip care nu avea nevoie de un scandal la început de mandat.
Filip și-a cerut scuze pentru situația creată și a zis că „va reglementa situația”. La nicio oră după apel, am fost lăsat să intru. În instanță reprezentantul SIS-ului a zis că până în acea sâmbătă, eu, George Simion, eram un pericol pentru Republica Moldova. Sâmbătă dimineața s-a constituit o celulă de urgență care a analizat cazul meu și a ajuns la concluzia că gata, din acea sâmbătă cetățeanul George Simion nu mai reprezintă un pericol pentru Republica Moldova.
A fost clar o intimidare
Totul a fost o farsă și niște încercări ale unora de a crea scandal și de a reduce vocile unioniste care sunt din ce în ce mai puternice, mă refer la opțiunea unionistă în rândul populației. Eu am fost văzut ca lider și s-au gândit că dacă mă anihilează pe mine, o să domolească mitingurile din ce în ce mai mari.
A fost clar o intimidare. Eu sunt unul singur, dar aici sunt milione de oameni care suferă de pe urma acestor bandiți. Eu, de felul meu, sunt mai încăpățânat și luptător. Aș fi stat acolo în greva foamei până m-ar fi lăsat să intru. A avut cine să mă apere, au sărit în apărarea mea ONG-urile. Am primit ajutor de la Promo-Lex, unii parlamentari au luat cuvântul în favoarea mea, dar pe milioanele de oameni din Republica Moldova, care sunt la fel ca mine, pe ei nu-i apără nimeni.
Probabil, în toate școlile românești din Republica Moldova, tinerii de 17-18 ani sunt unioniști rebeli. Impresia mea este că acest sentiment se atenuează cu anii. Tu cum vezi aceste lucruri?
Pe măsură ce avansezi în vârstă din idealist, romantic și curajos, devii mai calculat și nu te mai avânți în vâltoarea ideilor. Cred că acest lucru se întâmplă cu toți și eu observ că îmi pierd din avânt. E un lucru normal. Totuși, cazurile sunt particulare, unii idealizează prea mult România. Ceea ce nu e cazul. Suntem o țară cu bune și rele, care în ultimii ani a progresat și a făcut pași spre o țară normală. Mai avem mulți pași de făcut și-n România, dar oameni buni și răi sunt peste tot. Toate neamurile de pe pământul acesta sunt împreună, numai noi am rămas despărțiți în mai multe state.
Toți oamenii de valoare din Republica Moldova sunt unioniști
În plus, odată cu vârsta, îți faci familie, crești copii și nu mai poți să stai de dimineața până seara să promovezi un ideal, așa cum fac tinerii din organizațiile unioniste. Totuși, avem alături pe cei care ridicau pentru prima oară tricolorul în Piața Marii Adunări Naționale. Oamenii aceștia au ajuns valori în domeniile în care activează și sprijină de acolo Unirea. Sunt tare bucuros că toți oamenii de valoare din Republica Moldova sunt unioniști. De la regizori, economiști, informaticieni și tot așa. Cei care sunt vârfuri de lance în domeniile lor sunt pentru Unire.
În carte prezinți mai mulți oameni atât din România, cât și din Republica Moldova care profită cinic de pe urma existenței statului Republica Moldova. Cum ai ales exemplele?
Le-am ales aleator, pe baza cazurilor întâlnite de mine. Sunt mulți care trăiesc de pe urma hotarului de la Prut. Primii sunt cei care dețin puterea în Republica Moldova: puterea văzută și cea nevăzută, pentru că sunt mulți care nu se afișează. Totodată, sunt și în România oameni care fac afaceri, de exemplu, cu combinatul de la Râbnița, proiecte transfrontaliere. Mulți au dublă cetățenie și profită de acest lucru. Cel mai elementar exemplu este atunci când li se ia carnetul de conducere în România, iar ei îl folosesc pe cel al Republicii Moldova.
Sunt multe hoții și șmecherii făcute de fel de fel de oameni. Sunt mulți care și-au transferat pensia în România, dar înjură statul român. E inevitabil acest lucru, dar la nivelul oamenilor simpli ei caută să se descure. Există și sfere de influență care câștigă foarte mulți bani de pe contactele și firmele lor în ambele state. E o mafie mare, inclusiv pe la București. E simplu să spele bani, dându-i Republicii Moldova și considerând acest lucru un ajutor.
Politicienii de la Chișinău se tem de Unire, deoarece și-ar pierde funcțiile. Mă refer la parlamentari, miniștri. Este acesta un mit sau un adevăr?
Nu cred că funcția de parlamentar este o problemă în sine. Tot oamenii de aici vor ajunge în Parlamentul României. N-o să vină nimeni de la Timișoara să facă politică la Chișinău. Nu funcțiile sunt o problemă. Același Dorin Chirtoacă, în perioada lui de glorie, sau poate Maia Sandu, ar putea foarte bine să devină președinți într-un viitor stat unit. Evident, cu o anumită conjunctură. Problema este mai profundă: felul în care numești procurorii, felul în care numești oamenii la vămi, modul în care controlezi sistemul bancar și tranzacțiile internaționale. Influența pe care o vor pierde cei de la Chișinău este cea de a numi un judecător, care nu e neapărat cumătru cu un parlamentar.
Din fericire, în România, avem un stat care se însănătoșește și care are mecaniseme de apărare. Funcționează separarea justiției de politic, există o societate civilă vibrantă și cu rezultate. E mult mai greu să răzbați cu nereguli. În România vedem că vinovații ajung să plătească, nu vedem doar reglări de conturi de tip mafiot așa cum a fost cazul lui Filat.
Este realist un demers ca această carte „Blocați în labirint” să fie studiată opțional în școlile din Republica Moldova ?
Nu cred că vreuna din instituțiile statului Republica Moldova ar permite difuzarea acestei cărți. Din contra, am avut probleme și nu mi s-a permis difuzarea prin intermediul Poștei Moldovei. Intuiesc și alte măsuri de a bloca această carte. Totuși, această carte a avut un dublu scop: costă 200 de lei, dar odată cu achiziția ei, obțineai de fapt un bilet pentru a merge la Iași. Aveai transportul acoperit în campania „Cunoaște-ți Țara”.
Apropo de acest proiect, „Cunoaște-ți Țara”, care este o oportunitate de a vedea România așa cum arată ea în 2017, nu cum îți este prezentată la televizor de posturile rusești sau de posturile lui Plahotniuc, care dețin monopol pe media. Oricum, o vom tiraja în cât mai diferite medii și sperăm să ajungă în toate localitățile din Republica Moldova.
Ai recomanda tinerilor să se implice în politică? Mai ales că la Chișinău sunt multe formațiuni politice care își arogă dreptul de a face Unirea…
Sistemul politic din Republica Moldova, parțial și din România, funcționează destul de greșit. Se bazează pe un lider și vine de sus în jos, în loc să vină de jos în sus. Aici e o problemă, pentru că dacă liderul trădează, așa cum a fost cazul lui Iurie Roșca, este trădată și ideea.
Eu nu am încredere în nicio formațiune politică când promite că va face Unirea. În momentul în care ipotetic vor avea 50%+1 din voturi ne vor spune că Unirea e un proces complicat, care durează și ne vor ruga să așteptăm trei-patru ani. Avem instrumente de manifestare a voinței oamenilor, cum ar fi consultarea populară.
Tinerii ar trebui să se implice în crearea unei majorități unioniste
Cred că tinerii ar trebui să se implice în crearea unei majorități unioniste în Republica Moldova, cu instrumentele de informare publică. Totuși, cred că implicarea tinerilor în viața politică, în rândul cât mai multor partide este benefică, pentru că unioniști trebuie să fie în toate partidele și să producă schimbări în interiorul acelor formațiuni.
Oricum văd că e destul de greu în sistemul acesta în care avem un „el lider maximo”, un stăpân asupra partidului, iar restul sunt sclavii lui, care câteodată se poartă bine cu ei și le mai plătește o masă în oraș sau o beție. Cam așa funcționează lucrurile la Chișinău, din păcate.
Cartea „Blocați în labirint” se găsește în rețeaua Moldpresa, la sediul ziarului Timpul din Chișinău, la sediul organizației Tinerii Moldovei și pe site-ul bestseller.md. Cartea e disponibilă în librăriile Librarius și Pro Noi.
Oamenii bogati mereu au condus lumea, deci nu vad ceva nou in aceasta stire. Iar de cei de la conducere, noi suntem vinovati, deoarece noi ii alegem.
Acum multe din acele familii sunt închise rînd pe rînd! Iar cu venirea altor deputați din teritoriu la putere situația se va schimba și mai radical!
6 ani am muncit pentru PLDM, dar vad ca la unii nu le-a fost destul, si vor sa mai bage o PLDM-ista la putere! Pai de ce nu! Sa hranim familia Maiei si a PLDM-istilor!
Pingback:George Simion: Toți oamenii de valoare din R. Moldova sunt unioniști - Românism Românism George Simion: Toți oamenii de valoare din R. Moldova sunt unioniști - Românism | Basarabia e România – rețea de socializare – UNIRE
Unire sau dezintegrare! Moldova ajunge cu pași repezi Somalia Europei..