28
mart.
2017

Sfârșit de cursă pentru mielul blând de la Chișinău

Visul de aur al clasei politice de la Chișinău este mielul blând care suge de la două oi. Idiferent de orientarea politică declarată, de zeci de ani singura direcție politică generală aplicată în mod consecvent este balansul între Orient și Occident, extragerea de avantaje din ambele părți în cadrul unei negocieri continue.

Nu iau aici în considerare capacitățile speciale ale celor care respiră cu un plămân românesc și unul rusesc, acestea sunt cazuri extreme. Însă clasa politică de la Chișinău a reușit în ultimii 25 de ani să adapteze la circumstanțele internaționale formule eufemistice călduțe, nici prea-prea – nici foarte-foarte. Din punct de vedere economic spațiul dintre Prut și Nistru nu a fost niciodată capabil să se autosusțină dincolo de o autarhie medievală, nici să genereze surplusul necesar modernizării – măsurile de adaptare la epoca industrială au necesitat investiții externe de amploare și integrarea regiunii într-un spațiu economic mai mare. Regiunea nu a rezistat niciodată fără subvenții de la un centru de putere exterior, iar independența a însemnat în esență o târguială de tipul ”cine dă mai mult?” deși nu a fost foarte clar niciodată pentru ce ar trebui să se liciteze creșterea prețului. Spre deosebire de epocile istorice anterioare banii scurși în această perioadă în Republica Moldova independentă au dispărut într-o mlaștină a corupției generalizate.

Mielul blând de la Chișinău a supt vreme de 25 de ani de la două oi, iar acum se pare că această epocă se apropie de sfârșit. Acordul de asociere cu UE este incompatibil cu ceea ce în general sunt numite ”legăturile tradiționale cu Rusia”, ceea ce duce la forțarea unei decizii. Clasa politică de la Chișinău trebuie să ia o hotărâre în privința Acordului de asociere cu UE și în același timp să își asume consecințele acestei hotărâri, indiferent care va fi aceasta. Uniunea Europeană a început un proces de reformă, nimeni nu va lua în serios încercările de târguială ale mielului blând de la Chișinău, înțelegerea a fost făcută, cine vrea să schimbe ceva nu are decât să își asume schimbarea și să fie sănătos, nimeni nu va plânge la Bruxelles.

Uniunea Europeană nu moare și nici globalizarea nu s-a încheiat, așa cum se aude pe la Chișinău – dimpotrivă, ambele vor merge mai departe într-un ritm chiar mai accelerat. Diferența va fi că toți cei care nu-și doresc să facă parte din aceste procese vor fi lăsați să își caute de sănătate singuri, nimeni nu mai are timp de răzgâielile și răzgândirile de la Chișinău.

4 Responses

  1. Hariton spune:

    Și normal că nu trebuie să ne întoarcem cu spatele la ruși pentru că acolo lucrează foarte mulți moldoveni, aproape peste 500.000 de mii. Noi suntem un stat mic și din acest motiv trebuie să avem relații bune cu orice stat.

  2. Mihai spune:

    Cred ca e destul de clar ca Moldova a pornit hotarat pe calea europeana. Guvernarea a inceput deja discutiile la Bruxelles pentru o noua agenda in ce priveste Acordul de asociere, in conditiile in care prevederile celei precedente au fost indeplinite aproape in totalitate.

    • Iachim spune:

      Da Mihai spui corect Moldova a pornit pe calea UE datorita guvernarii, dar sa nu uitam ca este Dodon cel ce e la conducerea țarii care nu se sfiește sa ne puna bețe în rota și impărtașete planurile ruisei vreafederalizare.

  3. Gicu spune:

    Moldova trebuie sa mearga in continuare pe calea integrarii in UE. Iar de Rusia trebuie sa ne tinem mai departe, aceasta tara ne-a organizat doar provocari in ultimii ani. Cred ca e timpul sa ne debarasam total de rusi. Acum cel putin vad ca exista vointa politica concrete in acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *