Meniu Închide

Șoferii vor putea să achite vinieta online

Taxa de drum (vinieta) pentru mașinile neînmatriculate în Republica Moldova va putea fi achitată online cu ajutorul telefoanelor mobile, terminalelor de plată sau la calculator. Totodată, confirmarea pe hârtie privind achitarea vinietei va fi eliminată dacă va fi acceptată propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID) privind crearea unui sistem automatizat de plată a dreptului de utilizare a șoselelor naționale.

Ministrul Iurie Chirinciuc speră că sistemul va fi implementat cel târziu începând cu 1 ianuarie 2017. Termenul limită de prezentare a propunerilor pe marginea proiectului expiră la data de 14 octombrie anul curent.

Gata cu vinieta pe hârtie

Autorii inițiativei susțin că obiectivul principal al noului sistem de plată a taxei de drum (SIAS-Vinieta) este asigurarea confortului și flexibilității clientului în procesul de achitare a impozitului. Automobiliștii care au mașini înmatriculate în alte state și care intră pe teritoriul Moldovei sau vor să-l tranziteze vor putea să achite taxa atât cu ajutorul aplicațiilor speciale descărcate pe smartphone, cât și printr-un calculator cu acces la internet, iar rândurile la achitare vor dispărea, susțin autoritățile. Acestea mai precizează că va fi eliminată și obligativitatea eliberării certificatului pe suport de hârtie ce atestă plata impozitului.

masini-retro-9

De asemenea structurile de verificare a achitării taxei, cum ar fi poliția și vama, vor putea pe viitor să urmărească online dacă proprietarii anumitor mașini au plătit taxa de drum sau nu.

„Implementarea SIAS-Vinieta va crea o oportunitate pentru autoritățile responsabile de verificare a achitării vinietei de a monitoriza disponibilitatea și valabilitatea vinietei în regim online, prin intermediul sistemului informațional, fără a fi nevoie de a se recurge la oprirea autovehiculelor pentru verificare, inclusiv prin utilizarea rețelei de camere online din Republica Moldova”, se spune în proiectul MTID.

Totodată, noul sistem automatizat de plată va veni în ajutor autorităților publice pentru a duce evidența, controlul și statistica legalității procesului și numărului de persoane care achită. În prezent vama și poliția contabilizează separat plătitorii de taxe.

Șoferii care nu vor fi incluși în baza de date vor fi amendați.

Cum va funcționa sistemul

Orice utilizator al sistemului va avea acces la conturile vizibile prin servicii web (părțile „invizibile” vor putea fi văzute de administratorii softului). Accesul se va face cu un singur clic, fără a fi nevoie de înregistrare sau identificare.

În etapa inițială de funcţionare a SIAS-Vinieta agenții intermediari vor fi băncile comerciale, iar odată cu dezvoltarea sistemului lista poate fi extinsă la stații de alimentare cu petrol, oficii poștale, companii de asigurare, alte organizații. Diferența dintre achitarea de unul singur a taxei în comparație cu solicitarea unui operator constă în faptul că ultimul îți introduce datele în sistem.

Achitarea vinietei online se va face parcurgând următorii pași: introducerea numărului de înmatriculare a autovehiculului, activarea notificărilor în privința expirării termenului vinietei (regimul se activează opțional), următorul pas prevede stabilirea datei de începere a vinietei și perioada de valabilitate (7, 15, 30, 90 sau 180 zile), achitarea sumei necesare și eliberarea unui bon (în format .pdf).

Taxa de drum ce o achită proprietarii de autovehicule este de 4 euro pentru 7 zile, 8 euro pentru 15 zile și 14 euro pentru 30 zile. Pentru 90 zile șoferii trebuie să achite 30 euro, iar pentru 180 de zile – 50 de euro.

4 Comments

  1. Pingback:Gata cu vinieta pe hârtie? Autorităţile pregătesc un sistem electronic care are mai multe beneficii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.