Comisia Electorală Centrală a publicat cele mai recente date privind rezultatele alegerilor prezidențiale, potrivit curentul.md. Astfel, după numărarea a 99,76% din buletinele de vot sau 1 592 146 de voturi, Igor Dodon a acumulat 52,43% din opțiunile electorale ale alegătorilor, iar Maia Sandu – 47,57%.

Liderul socialiștilor Igor Dodon a declarat după prezentarea rezultatelor alegerilor că va fi un președinte atât al cetățenilor care vor în UE, cât și pentru cei care vor apropierea de Rusia, transmite noi.md. Dodon le-a mulțumit cetățenilor și a felicitat-o pe Maia Sandu pentru rezultatul bun obținut în cadrul scrutinului.

Diaspora a ales-o pe Maia Sandu președinte, candidatul PAS acumulând 76,68% din numărul de voturi după procesarea a 59% din procesele-verbale, transmite anticoruptie.md. Astfel, cei mai mulți cetățeni care au votat pentru Maia Sandu sunt din România (97,19% din voturi), iar Igor Dodon a acumulat cele mai multe voturi în orașul Kursk din Rusia (98,19%) din voturi.

Reprezentantul CEC, Sergiu Gurduza, a recunoscut că statul nu a reușit să asigure fiecărui cetățean dreptul la vot și și-a cerut scuze de la alegători, scrie trm.md. „Unii au parcurs sute sau mii de kilonetri ca să ajungă la secțiile de votare și nu le-au ajuns buletine de vot ca să-și poată exercita dreptul la vot. Ar fi o greșeală să spun că e din cauza cadrului legal. Statul nu a reușit să asigure fiecărui cetățean dreptul la vot”, a declarat Gurduza.

Deși alegătorii semnalau că la mai multe secții de votare din străinătate buletinele de vot s-au epuizat, reprezentanții CEC dădeau asigurări că totul este în ordine.

Potrivit jurnal.md, în timp ce CEC anunța că în localitatea Leușeni din Hâncești a învins Igor Dodon, alegătorii și autoritățile locale susțin că Maia Sandu a obținut cele mai multe voturi. Astfel, sursa a prezentat mai multe mesaje unde autorii se arată revoltați de prezentarea datelor eronate.

Timpul va fi friguros astăzi, iar în mai multe orașe va ninge. Temperaturile vor oscila în timul zilei între 0 și +5 grade Celsius, iar în timpul nopții – între -5 și 0 grade Celsius.

Cursul oficial al BNM pentru un euro este de 21,61 de lei, iar dolarul are o rată oficială de 19,88 de lei. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,78 de lei, hrivna ucraineană – cu 77 de bani, iar rubla rusească – cu 30 de bani.

2 comentarii

  1. CEC nu vii rusine sa faceti asa anunt pentru cistigul lui Dodon, nu a cistigat dar a fraudat masiv si deschis aceste alegeri, dati-va demisia binevola nu provocati poporul acesta si asa necajit iarasi la proteste,dar am o frica ca de data aceasta paremi-se sa umplut paharul.V-ati batut joc in cel mai urit mod de diaspora,doar v-i sa cerut sa mariti numarul de sectii de votare, numarul buletinelor mai mare,de ce!De ce! nu ne ascultati cei ce vrem bine tuturor copiilor si nepotilor nostri, de ce au votat gagaujii si transnistria adusi patiti la vot pentru Dodon,Rusine sa va fie,ve-ti fi pedepsiti de bunul Dumnezeu,

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*