După ce mai mulți deputați ai Radei Supreme de la Kiev au cerut declararea candidatului socialiștilor la prezidențiale, Igor Dodon, persona non-grata în Ucraina, politicianul a reacționat. Potrivit protv.md, Dodon a scris pe Fscebook că declarația câtorva deputați ucraineni nu reprezintă poziția oficială a statului. „Evident că Maia Sandu are adepți în rândul celor care au orgaizat maidanuri în țara vecină. Fularele galbene sunt tot de acolo”, a mai spus președintele PSRM.

Menționăm că Igor Dodon a declarat că Crimeea aparține de facto Rusiei.

Jurnal.md scrie că liderul socialiștilor ar putea fi vizat în ancheta organelor federale din SUA privind implicarea prim-vicepreședintelui PD Vlad Plahotniuc în mai multe ilegalități.

Unul din sirienii care apar în filmulețul prin care transmit mesaje de susținere pentru cadidatu PAS la prezidențiale Maia Sandu susține că nu cunoaște nimic despre politica din Republica Moldova, transmite unimedia.info. Ahmed Al-bakour a precizat că a fost rugat de cel care a făcut înregistrarea video să îndemne populația să o voteze pe Maia Sandu.

Președintele Partidului Social Democrat din România, Liviu Dragnea, a declarat că speră ca UDMR să recunoască faptul că Unirea din anul 1918 a fost o victorie și pentru unguri. „Pentru noi, românii, de la 1918 a fost foarte avantajoasă. Eu cred că această declarație a lui Kelemen Hunor ( n.r. – liderul UDMR) este mai mult decât nefericită. El spune că pentru ei unirea a creat dezavantaje. Ei fiind cine? Ei fiind tot cetățeni români. Că eu sper că s-a referit la cetățenii români de etnie maghiară, sper că nu s-a referit la cetățenii din Ungaria, pentru că ar fi foarte grav”, a subliniat Dragnea, potrivit radiochisinau.md.

Consiliul Executiv al FMI se va întruni astăzi într-o ședință pentru a decide dacă va fi semnat un acord cu Republica Moldova și va fi demarat un nou program. Experții au vorbit pentru moldNova.eu despre șansele unei decizii favorabile Republicii Moldova din partea Fondului.

Ieri a fost comemorat marele regizor de film Emil Loteanu, anunță diez.md. Evenimentul a avut loc în scuarul Cinematografului „Patria-Loteanu” și a adunat mai multe personalități ale culturii și artei din Moldova. Emil Loteanu, scenarist, actor și personalitate de talie mondială, ar fi împlinit ieri 80 de ani.

BNM a afișat un curs oficial pentru euro de 22,12 lei, iar pentru un dolar – de 19,92 de lei. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,91 de lei, hrivna ucraineană – cu 77 de bani, iar rubla rusească – cu 31 de bani.

Timpul va fi călduros astîzi, cu cer parțial acoperit cu nori, dar fără precipitații. Temperaturile vor oscila ziua între +15 și +20 de grade Celsius, iar noaptea – între +7 și +12 grade Celsius.

 

1 comentariu

  1. Cea mai nurdară politiceă pe care ma văzut-o este acum! Ei nu încearcă pe noisă ne convingă cine este celmai bun în proiecte și reforme concrete, dar știu foarte bine să dea vina unul pe celălalt!

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*