Meniu Închide

Știrile dimineții: Fiecare al patrulea deputat a făcut cumpărături impresionante în 2016

Deputații se pot lăuda cu achiziții de apartamente, case și mașini noi sau de lux, se arată într-un material publicat de Ziarul de Gardă. Fiecare al patrulea deputat a făcut în 2016 cumpărături impresionante, fiind implicat în tranzacții de zeci sau chiar de sute de mii de euro.

Tribuna scrie că mai mulți parlamentari au în proprietate vehicule vechi, de până în anul 2000. De exemplu, deputatul PD, Ion Balan are un autocamion GAZ-3307 din 1991 pe care l-a cumpărat în 2005 cu 4.900 de lei, o remorcă din 1986, achiziționată în 2004 cu 2.000 de lei sau un tractor MTZ-80 din 1980, cumpărată în anul 2000 cu 7.666 de lei.

Candidatul la funcția de șef al Autorității Naționale de Integritate deține un teren pentru construcții în valoare de 473.600 de lei. Potrivit oficial.md, acesta mai declară o casă de peste 262 de metri pătrați, estimată la un preț de 1,829 milioane de lei, și un Mercedes E-200, fabricat în 1991 și cumpărat în 2003 pentru care ar fi plătit 45.000 de lei.

Noul șef al Procuraturii municipiului Chișinău este Ștefan Șaptefraț care a deținut funcția de șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție, anunță argumentul.info. În același timp, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Special va fi condusă de Nicolae Chitoroagă care a asigurat până acum interimatul funcției.

Amendamentul Parlamentului prin care persoanele care investesc 100.000 de euro, cumpără proprietăți sau împrumută statului cel puțin 250.000 de euro pot obține cetățenia moldovenească a fost criticată de experții Transparency International Moldova, care spun, potrivit moldova.org, că aceasta ar fi o modalitate de legalizare a banilor murdari.

Noii proprietari ai societății Unic se ascund în spatele unor deținători nominali, se arată în raportul anual al acesteia, potrivit mold-street.com, care notează că motivele prezentării unor astfel de informații sunt neclare. Sursa citată a amintit că Rogob a cumpărat în aprilie 2016 peste 85% din acțiunile Unic.

Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs oficial pentru euro de 21 de lei, iar rata oficială a dolarului este de 17,91 de lei. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,59 de lei, hrivna ucraineană – cu 69 de bani, iar rubla rusească – cu 29 de bani.

Meteorologii anunță că astăzi va fi timp frumos cu cer parțial variabil. Temperaturile maxime vor oscila între +30 și +35 de grade Celsius, iar cele minime – între +16 și +21 grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.