Mold-street.com atrage atenția asupra bugetului pe care și l-a aprobat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru anul 2018: de două ori mai mare decât cel din 2017, de trei ori mai mare decât cel din 2012 și de cinci ori mai mare decât cel din 2009. Astfel, veniturile instituției în 2018 vor fi de aproape 58 de milioane de lei (cu aproape 28 de milioane de lei mai mult decât în anul trecut), iar cheltuielile se vor ridica la 62 de milioane de lei (cu aproape 18 milioane de lei mai mult).

IPN publică zece prognoze pentru anul 2018 în versiunea politologului Dionis Cenușă. Materializarea asistenței macro-financiare a UE, asistență financiară doar pe bază de condiționalitate și dezunitatea post-electorală a forțelor pro-UE sunt primele trei prognoze ale acestuia.

Guvernul Filip a inițiat procedura de reziliere a contractului de privatizare a hotelului Național, mai scrie Mold-street.com. Informația a fost confirmată pentru sursa citată de Ministerul Economiei și Infrastructurii, potrivit căruia „unii cumpărători nu au îndeplinit obligațiile asumate prin contractele de vânzare-cumpărare”.

Aproape un sfert din monedele virtuale Bitcoin sunt blocate, scrie Bani.md. În total, se estimează că sunt blocate 3 milioane de monede care valorează, conform cifrelor actuale, aproximativ 52 de miliarde de dolari. Victimele au devenit persoane care fie şi-au pierdut parola, fie nu mai deţin cheia privată a sistemului folosit pentru minare.

Igor Dodon a dat de înțeles, într-un interviu pentru Newsmaker.md, că între liderul Partidului Democrat și reprezentanții „anumitor structuri secrete” din Federația Rusă ar exista neînțelegeri, ceea ce a determinat Guvernul să ia „deciziile antirusești”: declararea lui Rogozin persona non grata, expulzarea a cinci diplomați ruși, interzicerea difuzării programelor analitice rusești.

Tot Dodon se află la Moscova, acolo unde a plecat și la începutul anului. Acesta s-a întâlnit deja cu Patriarhul rus Kiril, căruia i-a spus că Republica Moldova este „un avanpost al lumii ortodoxe” și o „avangardă a luptei pentru valorile creştine”, potrivit unui comunicat al Președinției, citat de Radio Europa Liberă. Dodon se află la Moscova într-o vizită de 2 zile, urmând să participe și la o reuniune informală a șefilor de stat din CSI.

În Rusia, Comisia Electorală Centrală i-a interzis opozantului Alexei Navalnîi, care se considera a fi principalul contracandidat al lui Vladimir Putin în alegerile prezidențiale din martie 2018, să participe în scrutin. Funcționarii au argumentat că acesta are deja o condamnare penală, ceea ce-l face neeligibil pentru aceasta, transmite Reuters, citat de protv.md.

Vremea va fi caldă azi, cu temperaturi ce vor depăși +10 grade Celsius.

Cursul valutar, conform ratelor stabilite de BNM:

USD – 17,18 lei
EUR – 20,37 lei
UAH – 61 bani
RON – 4,38 lei
RUB – 29 bani

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*