Unirea cu România este singura soluție pentru a depăși criza cu care se confruntă Republica Moldova și doar prin reunificarea acestor teritorii este posibilă integrarea în Uniunea Europeană, susțin liderii mai multor formațiuni politice extraparlamentare de la Chișinău, transmite IPN.

Astfel, președintele partidului „Dreapta”, Ana Guțu, și liderul formațiunii „Democrația Acasă” consideră că unirea trebuie înfăptuită cât mai curând și doar în acest mod Republica Moldova se poate integra în UE. La rândul său, co-președintele Partidului Popular din Moldova, Valeriu Cosarciuc, a declarat la postul „Moldova 1” că optează pentru unirea cu România, dar situația nu este acum una favorabilă pentru acest act.

Uniunea Europeană va debloca finanțarea pentru Republica Moldova doar după semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internațional, a reiterat poziția structurilor europene șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola. Potrivit IPN, oficialul european a mai afirmat, în cadrul emisiunii „Interpol” de la „TV7”, că instituțiile statului sunt influențate de politic și că procesul de judecată al lui Vlad Filat ar trebui să fie transparent.

Reprezentantul PD, Vlad Plahotniuc, ar fi influențat europenii și americanii să accepte candidatura lui Pavel Filip la funcția de premier, potrivit fostului Ambasador al Republicii Moldova în Austria, Andrei Popov. Popov a declarat, la postul „N4”, că Plahotniuc își asigură susținere externă pentru a reveni în politică după eșecul din iarna trecută când nu a reușit să ajungă premier, transmite IPN.

Două companii de furnizare a energiei electrice, inclusiv una care aparține statului, au cumpărat energie electrică la un preț mediu de 143,8 bani/kWh de la producător, dar au vândut-o consumatorilor la un preț cu 67,3 bani/kWh sau cu 47%mai mare, scrie mold-street.com, care citează un raport al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Bienala Teatrului Eugen Ionesco (BITEI) demarează astăzi, începând cu ora 17:00, iar moldNova a prezentat șapte motive pentru ca să mergi la acest eveniment, care este cel mai mare festival de teatru de la Chișinău.

Astăzi la Chișinău va avea loc adunarea generală a procurorilor.

Leul pierde teren în fața principalelor valute de referință. Euro poate fi tranzacționat cu 22,42 de lei, cu 14 bani mai mult decât ieri, iar dolarul – 20,05 lei, în creștere cu 6 bani. Cursul oficial al leului românesc este de 4,97 de lei, al hrivnei ucrainene – 0,79 de lei, iar al rublei rusești – 0,3 lei.

Vremea va fi ploioasă și astăzi, cu temperaturi ce vor oscila între +19 și +23 grade Celsius în timpul zilei și între 8 și 13 grade Celsius cu plus în timpul nopții.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*