10
apr.
2017

Știrile dimineții: Moldovenii vor pierde mai mult timp la vamă pentru a ajunge în România

UE a instituit noi reguli privind traversarea frontierei și prin urmare moldovenii vor sta mai mult timp la punctele de trecere pentru a traversa granița cu România sau pentru a reveni acasă. Potrivit realitatea.md, începând cu 7 aprilie Poliția de Frontieră a României verifică documentele de călătorie și consultă mai multe baze de date, atât a persoanelor care ies din țară, cât și a celor care vin în statul vecin.

Ziarul de Gardă a depistat cine sunt intermediarii fostului viceministru al Economiei, Valeriu Triboi, care a cumpărat o clădire ce aparține companiei Moldtelecom pentru a o da ulterior în arendă. Unul dintre aceștia este tânărul Alexandru Soroceanu care a înființat o firmă care are aceeași adresă juridică pe care o au mai multe companii fondate de familia lui Valeriu Triboi.

Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a elaborat un proiect de lege prin care 66.000 de familii defavorizate vor beneficia gratuit de dispozitive speciale de recepționare a semnalului digital pentru televizoarele de model vechi, scrie curentul.md.

Potrivit basarabia.md, Ministerul Apărării a prezentat precizări referitor la proiectul de lege care prevede ca militarii să intervină în cazul protestelor violente sau dacă sunt atacate clădiri și mijloace de transport. Astfel, reprezentanții Ministerului au subliniat că proiectul nu stabilește alte cazuri de folosire a forței de către armată decât cele prevăzute Legea cu privire la apărarea națională, potrivit căreia misiunea principală este contracararea și anihilarea agresiunilor cu caracter militar îndreptate împotriva țării.

Creștinii ortodocși intră în Săptămâna Patimilor, iar tradiția spune că în următoarele trei zile se ține post aspru și se mănâncă doar după apusul soarelui, scrie publika.md. În Lunea Mare credincioșii consumă alimente care nu conțin ulei.

Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 20,62 de lei pentru un euro și de 19,39 de lei pentru un dolar. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,56 de lei, hrivna ucraineană – 71 de bani, iar rubla rusească – cu 34 de bani.

Vremea se încălzește astăzi. Cerul va fi parțial acoperit cu nori, dar nu vor fi ploi. Temperaturile vor oscila în timpul zilei între +13 și +18 grade Celsius, iar în timpul nopții vor varia între -2 grade și +5 grade Celsius.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *