PLDM dorește să desemneze un candidat comun la alegerile prezidențiale cu PPEM, PAS și Platforma „Demnitate și Adevăr”, însă nu pot ajunge la un compromis din cauza că fiecare are opțiuni diferite, a declarat liberal-democratul Vadim Pistrinciuc, în cadrul unei emisiuni de la postul „TV7”. Potrivit IPN, Pistrinciuc a afirmat că mulți din liderii acstor partide au fost lansați în politică de PLDM, iar dacă nu se va ajunge la un consens, atunci formațiunea pe care o reprezintă va desemna propriul candidat pentru a concura pentur funcția de președinte al Republicii Moldova.
Totodată, candidatul PDM ar putea ajunge în turul II al cursei electorale privind alegerea șefului statului, iar ulterior lupta se va da după criteriul geopolitic, consideră directorul executiv al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului ( CReDO), Sergiu Ostaf, transmite IPN. Expertul îți argumentează poziția prin faptul că guvernarea ar putea să obțină anumite rezultate pozitive în cele cinci luni rămase până la alegeri, PD are resurse administrative consistente și va recurge la acțiuni populiste.
Astăzi intră în vigoare Legea anti-tutun, iar fumatul va fi interzis în spațiul public. În acest context și cu ocazia marcării Zilei Mondiale fără Tutun, Ministerul Sănătății va organiza la ora 10:00 o conferință de presă pentru a informa despre noile prevederi legislative.
Doar 1,3% din miliardul furat din cele trei băncile aflate în proces de lichidare au fost recuperate în primele patru luni ale acestui an, arată un raport al Ministerului Finanțelor, scrie mold-street.com. Potrivit sursei citate, este vorba de 16,5 milioane de lei în timp ce premierul Pavel Filip anunța că a fost recuperată o sumă cu mult mai mare.
După ce ANRE a sancționat mai multe companii petroliere pentru că ar fi majorat nejustificat prețurile, petroliștii s-au plâns de faptul că nu pot afișa prețuri mai mici din cauza taxelor și costurilor înalte și au acuzat Agenția că vor să facă din ei „dușmani ai poporului” și „fasciști”. Potrivit mold-street.com, 86% din prețul la produsele petroliere este format din costurile de import, accize și TVA, iar 14% trebuie să acopere costurile de transport, salariile și alte cheltuieli.
Cursul oficial al euro, stabilit de Banca Națională a Moldovei, este astăzi de 22,28 de lei, în scădere cu 13 bani față de ieri. Dolarul are o rată oficială de 20 lei, mai mică cu 5 bani față de ieri. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,94 lei, hrivna ucraineană – cu 79 de bani, iar rubla rusească – cu 30 de bani.
Cerul va fi astăzi acoperit parțial cu nori, iar în zona de centru va ploua. Temperaturile vor oscila ziua între 25 și 30 de grade Celsius cu plus, iar noaptea – între 12 și 17 grade Celsius cu plus.