Mai mulți deputați ai Parlamentului European, din 19 state ale UE şi din cinci grupuri politice, au transmis o scrisoare deschisă autorităților Republicii Moldova în care se declară profund îngrijorați de ultimele evoluții din țara noastră, scrie Ziarul de Gardă.

„Modificarea sistemului electoral promovat de partidele pe care le reprezentați ridică întrebări serioase despre angajamentul dvs. față de procesul democratic. Democrația este inima Uniunii Europene și așteptăm un angajament puternic față de valorile democratice de la țările pe care UE le sprijină”, se arată în scrisoarea europenilor.

Între timp, premierul Pavel Filip a ținut un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) unde a vobit despre importanţa parteneriatului dintre Moldova și Europa şi reformele esenţiale implementate în ţara noastră, cu sprijinul şi în conformitate cu recomandările APCE, transmite Argumentul. „Planul de acțiuni anterior, pentru 2013-2016, a adus o serie de rezultate palpabile la nivel național și sunt convins că împreună cu Consiliul Europei și statele membre, se va reuși intensificarea obținerii impactelor scontate în domeniile definitorii ale Consiliului Europei”, a notat Pavel Filip.

Mihai Tudose ar putea deveni noul premier al României. Candidatura acestuia a fost înaintată de Partidul Social Democrat din țara vecină și a primit undă verde de la președintele Klaus Iohannis. Tudose este suspectat de legături cu serviciile secrete şi a fost implicat într-un scandal de plagiat, acuzaţii pe care președintele PSD, Liviu Dragnea, le-a demontat, scrie Adevărul. Decizia lui Liviu Dragnea de a opta pentru Mihai Tudose a fost surprinzătoare chiar şi pentru unii colegi de partid, în condiţiile în care liderul PSD a pledat insistent pentru „separarea apelor între servicii secrete şi partid“, în timp ce Mihai Tudose este bănuit de strânse legături cu SRI, suspiciuni alimentate de faptul că are studii la Academia Naţională de Informaţii.

„Intesa Sanpaolo” a devenit acționarul majoritar al „EXIMBANK-Gruppo Veneto Banca” din Republica Moldova. Intesa Sanpaolo este una dintre cele mai mari bănci din zona euro cu o capitalizare de peste 45 de miliarde euro. În Italia, Intesa Sanpaolo are peste 11,1 milioane de clienți. Astfel, compania a semnat pe 26 iunie 2017 contractul de achiziţionare a unor active şi pasive aparținând Veneto Banca, inclusiv băncile acestui grup din Republica Moldova, Croația și Albania, scrie independent.md.

Astăzi vor fi afișate notele obținute de elevi la examenul de bacalaureat din acest an. De altfel, rata de promovabilitate la examenele de bacalaureat a crescut semnificativ în ultimii ani, transmite publika.md. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, anul trecut aproape 80% dintre absolvenţi au reuşit să susţină examenul maturităţii, cu aproape 20% mai mulţi decât în 2014. În 2015, trei sferturi dintre absolvenţi au susţinut examenele de BAC, rata fiind în creştere cu aproape 15 puncte procentuale faţă de 2014. Şi media generală a notelor la examenele de BAC a crescut în ultimii ani. Cea mai mare a fost de 6,82 şi a fost înregistrată anul trecut.

Republica Moldova va beneficia de suport în evaluarea, abordarea și monitorizarea reformei de îngrijire a copilului. În acest sens, țara noastră este parte a proiectului „Evaluarea măsurilor” (Measure Evaluation), finanțat de Agenția SUA pentru dezvoltare internațională (USAID), scrie Evenimentul Zilei. Proiectul activează la nivel global pentru consolidarea capacităților țărilor de a colecta, analiza și utiliza date în procesul de luare a deciziilor cu scopul de a îmbunătăți eforturile naționale destinate susținerii copiilor ce nu beneficiază de o îngrijire familială adecvată, notează aceeași sursă.

„Atâta vreme cât Republica Moldova va rămâne înscrisă pe un parcurs democratic și cât statul de drept va fi respectat, nu văd motive pentru care angajamentul României aici să se diminueze”, spune ambasadorul României la Chișinău, Daniela Ioniță, într-un interviu pentru Timpul. Acesta vorbește despre ritmul de schimbare al Republicii Moldova, despre bursele acordare de România studenților moldoveni, dar și despre pasiunile și activitățile sale în timpul liber. „Sunt multe bucate care-mi plac aici: ciorbele, borșul și în special celebra zeamă, care este fenomenală în Republica Moldova”, mărturisește ambasadorul.

Pentru astăzi, Banca Naţională a stabilit un curs oficial de 20 de lei și 46 de bani pentru un euro, şi de 18 lei şi 30 de bani pentru un dolar.

Meteorologii anunță pentru astăzi ploi cu descărcări electrice în toată țara. Astfel temperatura va oscila între 28 și 33 de grade ziua, iar în timpul nopții termometrele vor indica între 16 și 21 de grade.

4 comentarii

  1. Și cine așa mă rog sunt îngrijorați din UE despre situația din RM; 25 deputați? 25 din 751, asta c-am cît cîntărește ? lăsați băi prostiile, mai toți cei cu scaun la cap din UE au declarat că dreptul de schimbare apartine RM și că UE nu trebuie să intervină în treburile politice din țară.

  2. am impresia că au început să fie influențați și oficialii europeni, pur și simplu ei nu au nici un interes să se implice înprocesul electoral din Moldova, care este dreptul exclusiv și suveran al fiecărui stat în parte

    1. Oficialii europeni după cu vad ei sunt ingrijorati ,dar totodata ei si aduc laude Guvernului mai ales ca ne ofera atita sustinere

  3. din UE vin atat ingrijorari cat si laude… si o sa bine sa vina, dand bani, si sa monitorizeze cum au loc procesele de reformare, ca eventual politruci de la Chisinau sa nu mai poata manipula si specula!

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*