Centrul pentru Jurnalism Independent va realiza un recensământ al surselor mass media din Republica Moldova pentru prima dată în ultimii 10 ani. Recensământul vizează peste 500 de surse media, transmite IPN

Chestionarele pentru participarea la recensământ pot fi completate până la data de 3 decembrie curent, iar rezultatele vor fi făcute publice în luna ianuarie 2017. Un studiu similar a fost efectuat în 2006 în rândul a 420 surse mass-media, amintește sursa.

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, insistă pe apropiere de Federația Rusă și nu este de acord cu soluția președintelui ales, Igor Dodon, de soluționare a conflictului transnistrean. Într-o adresare către populația regiunii, Șevciuk a spus că „viitorul Transnistriei este independența și ulterioara reunificare cu Federația Rusă”, scrie Independent.md.

Instituțiile bugetare din regiunea transnistreană au reușit să achite în prima jumătate a acestui an doar 20% din consumul de gaze și doar 4,9% din factura pentru energia termică, scrie Mold-street.com, citând surse din stânga Nistrului. Astfel, datoria instituțiilor bugetare față de furnizorul de gaze acumulată din 2013 constituie 2,3 miliarde de așa-zise ruble transnistrene sau aproape 200 de milioane de dolari.

Cariera, creditele neperformante şi declaraţiile scandaloase ale Zinaidei Grecianîi sunt trecute în revistă de Jurnal.md. Aceasta a fost aleasă vineri președinte interimar al Partidului Socialiștilor din Moldova după ce Igor Dodon a fost ales șeful statului.

Tribuna a făcut un top al celor mai pasive localități din punctul de vedere al participării la vot în cadrul alegerilor prezidențiale. Astfel, printre acestea se numără satele Caracușenii Vechi și Corjeuți din raionul Briceni și satul Fetești din raionul Edineț.

Comisia Electorală Centrală va înmâna astăzi Curții Constituționale procesul verbal despre rezultatele oficiale ale alegerilor prezidențiale. Judecătorii au la dispoziție 10 zile pentru a decide asupra validării lor.

Aerul va fi rece astăzi. Temperatura medie va fi de +5 grade Celsius în Capitală. La nordul țării maxima va atinge +2 grade Celsius, iar la sud – +7 grade Celsius.

Dolarul se apreciază în raport cu leul moldovenesc și ajunge să coste astăzi 20,20 lei, în timp ce euro pierde teren în fața monedei naționale: 21,47 lei.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*