Directorul unei firme a fost reținut de Centrul Național Anticorupție (CNA) după ce ar fi obținut prin înșelăciune un credit de la Banca de Economii în sumă de 1,25 milioane de euro, scrie mold-street.com. Banii ar fi fost obținuți în perioada când banca statului era condusă de Grigore Gacikevici. Valoarea creditelor contractate de la BEM și Banca Socială, investigate de CNA, se ridică la 3 miliarde de lei.

Prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a anunțat, în cadrul unui interviu pentru deschide.md, că nu va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova și că nici nu a avut intenția să o facă. În același timp, Plahotniuc consideră că ideea ca partidele de dreapta să vină cu un candidat unic în această cursă este ridicolă. „Dezbaterea care există acum în zona partidelor de dreapta, de a susţine un singur candidat, este ridicolă, cel puţin prin modul în care se vede public că se desfăşoară, când o marionetă a unor interlopi fugari încearcă în cel mai cinic mod să profite de nişte naivi ca să-i dea lui sprijinul și voturile în numele „unităţii” dreptei, aşa cum i-a păcălit şi pe oameni când i-a scos la proteste, apoi le-a abandonat nevoile şi s-a folosit de protestul lor pentru a-şi face un partid politic”, a precizat Vlad Plahotniuc.

Vlad Filat a refuzat să se prezinte la ședința de judecată în dosarul fraudelor bancare în care are statut de bănuit, transmite sputnik.md. Procurorul Adriana Bețișor a declarat că această decizie reprezintă o intenție de tărăgănare a examinării cauzei, iar Vlad Filat nu a prezentat argumente plauzibile. Avocatul lui Vlad Filat nu a oferit încă o reacție la aceste declarații.

Tragedie pentru o familie din Ocnița după ce părinții au aflat că fiul lor a fost găsit strangulat într-un apartament din Bălți, transmite publika.md. Tânărul își făcea studiile în acest oraș, iar corpul neînsuflețit a fost descoperit de rudele familiei. Versiunea preliminară a poliției este că ar fi vorba despre suicid.

Companiile farmaceutice amendate de către Consiliul Concurenței cu 17,4 milioane de lei neagă acuzațiile care li se aduc. Astfel, reprezentanții acestor firme susțin că au livrat cantitățile necesare de produse famaceutice instituțiilor medicale. „Deseori, deciziile privind desemnarea câştigătorilor licitaţiilor pentru achiziţionarea medicamentelor sunt anunţate cu mari întârzieri de Agenţia Medicamentului şi astfel companiilor li se acordă termene foarte restrânse pentru furnizarea preparatelor medicale”, au explicat șefii companiilor amendate, potrivit agora.md. 

Ședința Consiliului Municipal Chișinău a debutat iarăși cu scandal, iar socialiștii au părăsit sala, scrie ziarulnational.md. Astfel, cei 30 de consilieri au adoptat decizia privind amplasarea bustului lui Andrei Mureșanu pe Aleea Clasicilor și al lui Spiru Haret pe fațada instituției de învățământ.

După un avânt impresionant, sectorul apicol moldovenesc riscă să piardă piața europeană din cauza prețurilor mici de achiziție, scrie eco.md.

La ora 19.00 are loc deschiderea oficială a Festivalului Cronograf. Primul film care va fi difuzat pe marele ecrane se numește „Omul care a salvat lumea”. Precizăm că evenimentul are loc la cinematograful Odeon din Chișinău.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*