Autoritățile de la Chișinău trebuie să redobândească încrederea partenerilor străini, să implementeze reforme și să guverneze într-un mod deschis. Mesajul a fost transmis de oficialii europeni care au participat la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.

„Avem multe promisiuni, dar vă spun că de această dată noi vom judeca după fapte și nu după vorbe”, a declarat europarlamentarul Petras Austrevicius la conferința de presă de după eveniment, în prezența premierului Pavel Filip, transmite Înprofunzime.md.

Avionul egiptean care zbura pe cursa Paris-Cairo, cu 59 de pasageri la bord și 10 membri ai echipajului, s-a prăbușit în Marea Mediterană. Oficialii egipteni desfășoară o amplă acțiune de căutare, transmite PRO TV Chișinău. 

Militarii americani care au participat la exercițiul „Dragon Pioneer 2016” și-au încheiat astăzi vizita în Republica Moldova. Aceștia au finisat de reparat și drumul care duce spre Mănăstirea Țigănești din raionul Strășeni. Astfel, 363 de geniști au fost instruiți, iar doi oficiali militari din SUA au fost decorați de președintele Nicolae Timofti, scrie Realitatea.md.

Foștii administratori ai Băncii Sociale vor plăti amenzi de circa 87.000 lei pentru că au încălcat Legea instituțiilor financiare și a actelor normative ale BNM. Banii vor ajunge în bugetul de stat, relatează Agora. 

Socialiștii din Consiliul Municipal Chișinău vor referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, care să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Fracțiunea PSRM a pregătit un proiect de decizie în acest sens, transmite ZdG. 

Fostul președinte al Băncii de Economii Grigore Gacichevici rămâne în arest încă 30 de zile pentru încălcarea regulilor de creditare. Timpul scrie că și președintele Federației de Baschet din Moldova, Octavian Vucul, a fost arestat pentru 30 de zile pentru dobândirea averii străine, prin înșelăciune, în sumă de 210.000 euro.

Administratoarea cafenelei „La Soacra” a fost condamnată la patru ani de închisoare. Inculpata va sta în arest la domiciliu până intră sentința în vigoare, scrie Realitatea.md.

Ziua Independenței Republicii Moldova va fi sărbătorită cu o paradă militară. Guvernul a aprobat programul de acțiuni dedicat celor 25 de ani de independență, transmite Înprofunzime.md.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*