Independența Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) este grav afectată de legislație – aceasta permite numirea directorilor implicați anterior în politică sau care au legături cu firmele ce activează în energetică. Totodată, demiterea acestora poate avea loc cu abuzuri. În același timp, tarifele stabilite de ANRE coincid cu cele pe care le menționează politicienii în declarații, iar autonomia financiară nu este una exhaustivă.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este puternic influențată politic FOTO: zdg.md
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este puternic influențată politic FOTO: zdg.md

Expertul din cadrul Centrului Analitic „Expert-Grup” Denis Cenușă a realizat un studiu privind transparența și independența ANRE. Autorul a analizat gradul de independență a instituției, ținând cont de modul cum are loc numirea și demiterea directorilor generali, reglementarea tarifelor și asigurarea autonomiei financiare. Astfel, criteriile în baza cărora sunt selectați directorii Agenției nu exclud faptul ca aceștia să fi făcut parte anterior din alte partide sau să fi avut legături cu agenții economici privați din domeniul energetic. În același timp, potrivit lui Denis Cenușă, legislația în vigoare permite abuzuri la demiterea șefilor ANRE, aducând în acest sens drept exemplu cazul lui Victor Parlicov.

Referitor la reglementarea tarifelor, expertul a menționat că aceste decizii atrag cel mai mult interesul și reacțiile cetățenilor și politicienilor.

„În ultimii ani s-au înregistrat practici incoerente privind reglementarea tarifelor de către ANRE. (…) Potrivit raportului de evaluare a Secretariatului, deciziile au fost luate în contextul unor reacții puternice din partea autorităților (premierul Valeriu Streleț), Consiliului Suprem de Securitate și a altor actori (mass-media, asociații de cetățeni), adresate deschis Agenției”, se arată în studiu.

Coincidențe între declarațiile politicienilor și deciziile ANRE

Astfel, Denis Cenușă prezintă mai multe coincidențe între declarațiile publice și deciziile adoptate ulterior de Agenție. „ANRE a redus tarifele la gaze cu 10% pe 26 ianuarie, la 2 zile după ce premierul Pavel Filip a vorbit public despre necesitatea reducerii tarifelor la gaze. O situație similară a urmat în privința tarifelor la energia electrică, care au fost reduse cu 10% pe 2 martie, după 10 zile de la declarațiile publice ale premierului care anunțase anticipat o posibilă reducerea a tarifelor cu 10%”, se arată în analiza „Expert-Grup”.

De asemenea, Agenția beneficiază de o independență financiară semnificativă. Totuși, în opinia lui Denis Cenușă, această autonomie nu este una exhaustivă, deoarece aprobarea finală a bugetului este făcută de Parlament. „Ca exemplu servește adoptarea întârziată a bugetului ANRE pentru 2015, intrat în vigoare abia în noiembrie 2015 din cauza amânărilor din Parlament”. Reprezentantul „Expert-Grup” a mai menționat problemele ce țin de transparența Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, amintind despre inițiativa Curții de Conturi privind efectuarea unui audit, deși legislația nu permitea acest lucru.

„În fond, Curtea de Conturi nu dispune nici de competențe oferite de lege, dar nici de cunoștințele adecvate pentru a îndeplini auditul ANRE. Cu toate acestea, în condițiile imposibilității auditării performanței ANRE de către Curtea de Conturi, legislația nu prevede nicio obligațiune pentru ANRE de a efectua operațiuni de audit interne sau externe de performanță în vederea sporirii răspunderii directorilor ANRE pentru activitățile și deciziile adoptate”, a mai explicat expertul.

Pentru a soluționa problemele ce țin de independența și transparența ANRE, Denis Cenușă recomandă stabilirea unui mecanism transparent privind numirea directorilor Agenției, obligarea instituției privind efectuarea operațiunilor de audit, crearea unui consiliu de experți de pe lângă instituție și eliminarea tuturor posibilităților privind imixtiunea din partea altor autorități în activitatea Agenției. De asemenea, ANRE ar trebui să semneze memorandumuri cu Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi.

5 comentarii

  1. la sigur mult mai independenta decat atunci cand puneau preturile din capul lor si nu exista nici un control asupra petrolistilor!

  2. Aici vedem o legătruă pozitivă! Deoarece nu o singură dată a intervenit Pavel Filip cu micșorări de motorină și benzină, gaz, etc… anume datorită acestor intervenții cetățenii pot beneficiade prețuri mai scăzute la unele servicii

  3. Sa nu fi fost aceasta indepedenta aveam acum preturi mai reduse decat anterior? Nu avea sa le fie mai convinabil acestora daca lasau preturile la nivelul anterior?

  4. Aiștea de laANRE au așteptat tot timpul să fie înpinși de că te premier! NU ați văzut cum a majorat prețurile nejustificat de vre-o duă ori? Iar acum a stabilit niște prețuri corecte și controlate!

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*