Meniu Închide

Tiraspolul se laudă în fața europenilor, iar Chișinăul tace

Reprezentanții Chișinăului și ai Tiraspolului au fost invitați să ia parte la ședința Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru a discuta aspectele politice ale procesului de reglementare transnistreană cu membrii organizațiilor internaționale și ai societății civile. Autoritățile de la Chișinău nu au pomenit nimic despre această întâlnire care a avut loc pe 16 ianuarie la Paris, în timp ce puterea nerecunoscută din Transnistria a declarat că va utiliza această oportunitate pentru a promova intens interesele și poziția zonei separatiste. Analiștii cred că guvernarea de la Chișinău nu s-a pregătit pentru această întrevedere și că ar fi trebuit să evidențieze faptul că Transnistria a fost invitată în mod nejustificat la ședința comitetului special al APCE.

Pavel Filip și Vadim Krasnoselski, la inaugurarea podului Gura Bâcului-Bâcioc, 18 noiembrie 2017 FOTO: gov.md

Un subcomitet al APCE care se ocupă de conflictele dintre statele membre a organizat pe 16 ianuarie, la Paris, o masă rotundă privind procesul de reglementare transnistreană.

Întâlnire „secretă”

Potrivit agendei întrunirii, interesele Chișinăului ar fi fost apărate de Marian Lupu, președintele Delegației Republicii Moldova la APCE, reprezentând majoritatea parlamentară și Inna Șupac, președinta fracțiunii Partidului Comuniștilor din Legislativ, din partea opoziției. La Paris a mers și Cristina Lesnic, noul viceprim-ministru pentru Reintegrare care s-a întâlnit pentru prima dată cu așa-numitul ministru de externe din stânga Nistrului, Vitalie Ignatiev, prezent și el la discuții.

Pe lângă Ignatiev, Tiraspolul a fost reprezentat și de către Alexandr Șcerba, președintele Sovietului suprem al autoproclamatei administrații transnistrene. Opinia societății civile a fost exprimată de către Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-Lex de la Chișinău și de Vladlena Lisenco, fondatoarea Institutului de Drept și Societatea Civilă de la Tiraspol.

Cum s-a pregătit Tiraspolul de întrunirea APCE

Liderul separatist Vadim Krasnoselski s-a întâlnit cu membrii delegației care urmau să ajungă la Paris cu câteva zile înainte de plecarea acestora și le-a spus cât de importantă este promovarea poziției Transnistriei, scrie agenția de știri Novosti.

Potrivit sursei, Krasnoselski a declarat că anul 2017 a fost unul destul de productiv în această privință. Liderul de la Tiraspol salută faptul că reprezentanții zonei transnistrene au avut ocazia să-și expună opiniile la Londra, Moscova, Tel Aviv, Roma, Geneva, Bruxelles și alte orașe din lume. Deschiderea sezonului de politică externă pe o platformă atât de semnificativă ca APCE sugerează relevanța reglementării moldo-transnistrene la nivel internațional și confirmă faptul că eforturile Transnistriei aduc rezultate reale, notează novostipmr.com.

Departe de ochii presei

„Invitația aceasta este rezultatul tuturor activităților desfășurate anul trecut de către Transnistria în cadrul procesului de negociere. De la începutul anului a fost trimis un număr semnificativ de apeluri tuturor participanților la negocierile în formatul „5+2” și miniștrilor de Externe ai țărilor Uniunii Europene. Reuniunea „5+2” nu a avut loc de mult timp, ceea ce a provocat o anumită pauză în munca noastră, dar poziția activă a Transnistriei a impulsionat procesul de negociere”, a declarat Vitalie Ignatiev.

Acesta s-a arătat încrezător că discuțiile vor fi pline de viață, se vor face schimburi de opinie și poate se va ajunge la o înțelegere comună privind rezolvarea conflictelor. Niciuna dintre părțile participante la întrunirea din 16 ianuarie nu au făcut declarații post-eveniment. Dialogul s-a petrecut cu ușile închise, iar jurnaliștii nu au avut acces la întâlnire.

„Dacă UE ne acordă atenție, vom fi și noi atenți”

Președintele Sovietului suprem al autoproclamatei administrații transnistrene de la Tiraspol, Aleksandr Șcerba, a subliniat importanța discuțiile de la Paris. „Discuția este cel mai important lucru: suntem pregătiți să răspundem la orice întrebări adresate de reprezentanții Republicii Moldoa. Drept argumente avem instrumente juridice care susțin poziția Republicii Moldovenești Nistrene. Există analogii legislative, nu avem nimic ce depășește limitele stabilite de comunitatea internațională. Deci, sunt sigur că dacă Europa este pregătită să ne acorde atenție, noi vom fi atenți”, a declarat Șcerba, citat de novostipmr.com.

Krasnoselski le-a spus membrilor delegației care urmau să participe la întâlnirea APCE că laitmotivul discursurilor lor trebuie să fie locuitorii Transnistriei. Liderul separatist a subliniat că poporul din stânga Nistrului „în căutarea independenței a păstrat pacea rămânând fidel principiilor libertății, egalității și relațiilor de bună vecinătate”.
„APCE este o organizație internațională serioasă, doresc să exprimați încă o dată principiile independenței noastre. Nu este însă timpul potrivit să purtăm un dialog politic deoarece nici Moldova, nici Transnistria nu sunt pregătite pentru acest lucru”, a punctat Krasnoselski.

Chișinăul ar fi trebuit să protesteze

„Îmi pare că autoritățile de la Chișinău nu au prea fost pregătite pentru o asemenea vizită”, spune fostul reprezentant al Comisiei Unificate de Control (CUC), Ion Leahu.

De asemenea, acesta se întreabă de ce Chișinăul nu a protestat știind că Transnistria a fost invitată să ia parte la discuțiile de la Paris. „Pentru prima dată de când există Consiliul Europei a fost invitată o țară implicată în conflict cu inițiatorul acestui conflict. Transnistria a fost invitată într-un mod absolut nejustificat din punctul de vedere al normelor dreptului internațional. Mă miră faptul că Chișinăul nu a protestat. Chișinăul nici măcar nu a găsit de cuviință să menționeze că regimul transnistrean nu este recunoscut potrivit mai multor decizii a Curții Europene pentru Drepturile Omului”, punctează Ion Leahu, care a fost și colonel în cadrul Serviciului de Informații și Securitate.

„Aș vrea să aflu care este atitudinea structurilor de stat ale Republicii Moldova față de această situație. În plus, au avut loc schimbări ale persoanelor cheie în Guvernul de la Chișinău în preajma întâlnirii, pe când la Tiraspol continuitatea este asigurată”, a concluzionat ex-reprezentantul (CUC).

Informații despre această vizită la Paris și participarea în cadrul întâlnirii APCE nu au fost făcute publice de niciunul dintre membrii delegației de la Chișinău. Nici Biroul pentru Reintegrare, nici Parlamentul Republicii Moldova nu au anunțat care sunt scopurile sau așteptările de la această întrunire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.