Tradiții pur „moldovenești” nu există. În realitate tradițiile păstrate în satele dintre Prut și Nistru sunt identice cu cele din restul regiunilor românești, iar afirmația „tradiții moldovenești” este greșită.

Sursa foto

Tradițiile sunt românești, prin ele ne identificăm ca națiune. „Folclorul este la fel. Sunt aceleași calificări și tipologii. Este o cultură românească. Nu sunt deosebiri esențiale, doar locale. De exemplu: în România este strigătul peste sat atunci când se mărită fata, iar în Basarabia nimeni nu știe de acest obicei. Deosebirile se numesc particularități zonale, dar de fapt e același folclor. Tradițiile sunt românești. Le numim moldovenești, pur și simplu, ca parte integrată a culturii românești”, ne explică etnologul Maria Ciocanu.

Românii au tradiții puternice, tradiții de care oamenii nu pot uita și le transmit din generație în generație. Unele deprinderi s-au păstrat de pe timpul geto-dacilor, strămoșii poporului latin, iar altele ne-au fost infiltrate de către Imperiul Roman prin procesul de romanizare a dacilor.

Cum se separă tradițiile prin politică

Președintele socialist de la Chișinău, Igor Dodon, care se declară mare luptător al valorilor noastre tradiționale, de fapt apără tradițiile românești. Nemulțumirea șefului de stat nu se oprește aici. Dodon a mai spus că România duce o politică de „românizare” a cetățenilor din Republica Moldova. Se știe că procesul de romanizare a geto-dacilor a avut loc până în secolul al IX-lea – când în spațiul daco-roman a apărut un popor nou, cu o spiritualitate și o cultură comună etc. – poporul român. Cronicarul moldovean Miron Costin scria: „Numele cel mai adevărat este român sau romanus, care acest popor l-au păstrat întotdeauna între dânșii. Acest nume este îndeobște al muntenilor și moldovenilor. Român este nume schimbat în scurgerea anilor, din roman. Un alt nume înșiși nu au primit între dânșii niciodată”.

În satele Moldovei din zona de sud, mai cu seamă în Lunca Prutului de Jos, locuiesc olteni și bănățeni, la nord sunt maramureșeni, spune etnograful Valeriu Chiperi. „Ce fel de tradiții moldovenești? Dacă la mine, la sud, se cheamă Drăgaica, iar la centru se numesc Sânziene. La sud se spune Sân Gheorghe, iar în zona de centru e Sfântul Gheorghe”, punctează etnograful.

Portul popular, cu origini din mai multe regiuni

Dacă mergeți în satele din Lunca Prutului, în raionul Cahul, o să observați că acolo costumele populare pentru femei seamănă izbitor de mult cu cele din Oltenia și Dobrogea. Fusta este formată din două părți, brodată cu motive tradiționale, iar ia este cu platcă și mâneci trei sferturi. Femeile din sudul Moldovei îmbracă și vesta deasupra bluzei românești. Cămășile specifice din Oltenia și Dobrogea au o personalitate aparte, chiar dacă sunt croite din patru foi de pânză de bumbac sau in, au și elemente aparte cum este platca brodată cu motive tradiționale în culori deschise sau pastel. Bărbații geto-daci purtau pantaloni largi pe care îi legau cu ață jos la glezne. Purtau opinci și căciuli din lână de oi. Portul geto-dacilor se păstrează în sudul Moldovei. Acolo bărbații poartă ițari și cămașă lungă strânsă la mijloc cu un brâu lat din stofă sau piele naturală, ornamentată cu motive naționale.

Tradiții transfrontaliere

Altă tradiție practicată în satele Câșlița-Prut, Slobozia Mare și Colibași din raionul Cahul este obiceiul colindului de primăvară sau Lăzărelul care își are rădăcinile în regiunile Muntenia și Dobrogea din România. Lazăr în mitologia românească reprezintă vegetația și reînvierea naturii, care a preluat numele și data marcării din biserica ortodoxă. Astfel, în Sâmbăta Sf. Lazăr, în Ajun de Florii, se umblă cu Lăzărelul. Unicul colind de primăvară din spațiul românesc este cântat de fete îmbrăcate în straie naționale, fluturând băsmăluțe în mâini, care merg de la casă la casă și prevestesc renașterea naturii. În dar, drept mulțumire, primesc ouă nevopsite și dulciuri.

Centrul dansului popular se află în Lunca Prutului de Jos, raionul Cahul. Acolo se păstrează colindul în ceată bărbătească intrat în patrimoniul UNESCO. Colindul din Republica Moldova a fost înscris în patrimoniul cultural universal împreună cu România. Căciula de cârlan, cojocul și bondița sunt haine tradiționale românești confecționate încă din cele mai vechi timpuri. Astăzi acestea se mai fac în satul Colibași din raionul Cahul și în satul Ciobaclia din raionul Cantemir.

Șirul tradițiilor comune

Pe lângă sărbătorile de ritual, avem și solemnități de familie: nașterea, nunta și înmormântarea. În România, la fel ca în zona de sud a Republicii Moldova, la nașterea unui copil se i-a o singură pereche de nași, dar în zona de nord și centru oamenii au pierdut controlul și adună zeci de cumetri. Vorba cântecului popular „99 de cumătri la un gospodar” se potrivește localnicilor din nordul și centrul Moldovei. Oamenii din nord și centru s-au lăsat cuceriți de obiceiurile slave care au bântuit țara noastră în perioada secolelor V-VI. După ce Dacia a fost secătuită de romani, au năvălit triburile nomade ale slavilor. Istoricul Ioan din Efes scria că slavii erau afurisiți, că ei „jefuiau provinciile fără griji și fără teamă”. Bineînețeles că slavii au avut o influență asupra culturii materiale și spirituale ale românilor. Asupra localnicilor din nordul și centrul Moldovei au influențat și represiunile din perioada sovietică atunci când regimul a interzis mersul la biserică, cununia religioasă și botezul copiilor. Țăranii mergeau pe ascuns la biserică, iar unii preoți cununau familiile și botezau copiii prin locuri ascunse, dosite de ochii separatiștilor.

Din nou despre costumele populare

Costumul popular din nordul Republicii Moldova are asemănări cu cel din zona Maramureș din România. Cămașa cu broderie bătută în culori aprinse, unde predomină mult roșu și negru, ne amintește de un amestec de culturi românești. În raioanele de centru s-a păstrat costumul pe care-l întâlnim și în zona Moldovei de peste Prut. Aici se poartă cămăși drepte confecționate din fire naturale, cu altiță, încreț și râuri, bogat ornamentată. Este croită în patru foi de pânză încrețite la gât. Broderia este plasată pe mâneci, altiță, râuri și încreț.

Cercetătorul de folclor Nicolae Băieșu mai menționa în cartea „Folclorul de la est de Nistru, de Bug, din nordul Caucazului” și unele obiceiuri la înmormântări: ducerea mortului la groapă cu bocete de către „femei bocitoare”, aruncarea ţărânei peste mormânt, când se zice „să-i fie ţărâna uşoară” – toate elemente comune pe ambele maluri ale Prutului.

1 comentariu

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*