Ziaristul Constantin Tănase a fost un om care iubea copiii, poveştile, cultura românească şi florile de liliac. Era mai mult decât un jurnalist, a fost un scriitor, un lider de opinie, un manager de presă iscusit şi un om care emana energie pozitivă şi încredere. Jurnalistul Constantin Tănase a scris foarte mult, credea că scrisul poate schimba lumea, s-a dăruit oamenilor şi s-a stins uşor, uşor ca o lumânare.
Mai am un singur dor…
Peste 10 zile, mai exact la 30 octombrie 2017, se împlinesc 3 ani de când editorialistul Constantin Tănase nu mai este printre noi. În toamna anului 2014, când se afla în spital, regretatul ziarist a scris că şi-ar dori ca Dumnezeu să-i dea zile pentru a mai scrie măcar o carte. „Aş vrea să termin o carte, iar partea a II-a a cărţii să includă toate textele scrise în spital şi să se numească „Ultimul editorial”, a scris Constantin Tănase pe o pagină din computerul personal.
Familia sa i-a îndeplinit dorinţa, iar vineri, la Chişinău, a fost lansată cartea „Ultimul editorial” cu notiţe din jurnalul personal al lui Constantin Tănase. Cartea mai conţine articole tipărite în publicaţiile periodice de la începutul anilor 90, dar şi ultimul editorial scris de Constantin Tănase cu doar 3 zile înainte de a trece în veşnicie. Într-o zi frumoasă de toamnă, pe 27 octombrie 2014, apărea în ziarul Timpul, fondat de ziaristul Constantin Tănase, ultimul editorial care a fost foarte scurt, dar la obiect: „Moscova nu este partenerul nostru strategic, ci duşmanul nostru strategic”.
„Vreau o cafea!”
Constantin Tănase a iubit dreptatea şi a detestat minciuna. Avea inteligenţă morală şi verticalitate, deşi, mi-a spus odată, că i-a fost foarte greu să lupte şi să rămână integru. A fost un om de o sensibilitate rară, suferea cumplit când cineva-l ofensa pe nedrept, chiar plângea pe bune, cu lacrimi de bărbat. A fost trădat de oameni în care a crezut. Jurnalistul susţinea ideile bune, oamenii de valoare şi nu promova mediocrităţile. Era un mare consumator de cafea cu zahăr. Nu în zadar, consider eu, atunci când se afla pe patul de spital şi-a dorit o cafea. „E trecut de 3 de noapte. Vreau o cafea! Vreau să stau în fotoliul meu de lucru de acasă, să citesc ceva şi să beau cafea. Deschid geamul şi urlu: lume, lume, există vreun creştin care să-mi aducă o cafea? Oraşul tace. Aşa şi am ştiut, oraşul ista niciodată nu a răspuns la întrebările mele. Poate să mă adresez direct lui Chirtoacă? Nu, sunt ziarist”, scrie în cartea „Ultimul editorial”.
„Unirea e destin”
Bucuriile vin din lucrurile mărunte, iar publicistul Constantin Tănase ştia să se bucure de fiecare detaliu ca un copil. Şi mai avea o calitate foarte rar întâlnită printre oameni: se putea bucura sincer de bucuria altuia, de proiectele şi reuşitele altora, iar asta denotă că avea un suflet bun şi stimă de sine înaltă. Avea o intuiţie foarte dezvoltată pe care ştia să o explice cu argumente istorice, ştiinţifice sau din experienţa vieţii trăite. Arma lui a fost cuvântul.
Trebuie să mai spun că jurnalistul Constantin Tănase a fost un adevărat unionist. Poate cel mai mare unionist care ni l-a dat Basarabia. El a simţit foarte bine spiritul românesc şi i-a înţeles profunzimea. Iubea muzica de calitate, mai ales folclorul şi muzica folk. Unul dintre cântecele preferate era „Cântă cucul bată-l vina”. Putea să-ţi spună din care raion eşti după regionalismele vorbite. Asta deoarece a studiat folclorul şi regionalismele din Republica Moldova.
„M-am lehămătuit de „unioniştii” noştri: profitori, tejghetari de idealuri, duşmani ai Republicii Moldova şi ai României! Şi eu sunt (am fost) unionist, dar nu ca ei. Am scris nu o dată: Unirea e destin. Hai să facem această Republică Moldovă frumoasă, modernă, românească și dacă va veni timpul şi vor vrea, să se unească. Dacă nu, nu! Istoria va arăta! Destinul!”, subliniază Constantin Tănase în caietul de notiţe publicat în cartea „Ultimul editorial”.
„Sunt ziarist. Rezist”
Fiind un păstor al „turmei de cuvinte”, Constantin Tănase a fost mereu conectat la sursele media de informare: TV, radio, presă scrisă, presă online şi chiar Facebook. Trebuia să fie informat, deoarece era ziarist.
„Vreau acasă! Încep a mă simţi mai bine… După „dispariţia” mea, despre cum am intrat şi cum am ieşit din moarte. M-au salvat: medicii, familia, prietenii, credinţa în scriptură şi dorinţa de a mai schimba ceva în viaţa asta”, a scris Constantin Tănase la 20 octombrie 2014, în zi de luni.
Un om de valoare
Modest din fire, ziaristul Tănase se simţea jenat faţă de colegii de salon. „Am impresia că medicii au o atitudine aparte faţă de mine, discriminatorie în raport cu ceilalţi pacienţi. Bolnavii toţi sun egali! Regalii, ordine, medalii nu există în faţa bolii… Mi-e ruşine… Ei şi ce dacă sunt ziarist”, a consemnat în jurnal.
„Inscripţie pe piatra mea de mormânt: „Mi-e silă că am fost contemporan cu mine”. Mi se pare bună. Oricărui ziarist trebuie să-i fie un pic silă că a fost contemporan cu el. Iar eu sunt ziarist”, scrie în cartea „Ultimul editorial”.
Ca să luminezi trebuie să arzi
Ca orice om, avea un viciu – a fumat mult. În ultimele sale note de jurnal susţine că nu a renunţat practic la ţigară, nici chiar la spital. A fumat pe ascuns să nu-l vadă medicii. „Of, această ţigară – cu plămânii negri ca Africa, fumam pe ascuns să nu mă vadă medicii… Din tinereţe tutunul îl mâncam în loc de pâine”, recunoaşte Constantin Tănase.
„Cui va fi utilă ceastă carte? Cred că tuturor, dar, în primul rând, celor care cred că viaţa e un lucru dumnezeiesc şi pentru ea merită să baţi şi să te zbaţi”, încheie jurnalul regretatul Constantin Tănase.
L-am cunoscut pe ziaristul Constantin Tănase atunci când m-am angajat la ziarul „Timpul de dimineaţă”, în luna august 2007.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!