Spectacolele de teatru capătă contur datorită elementelor de recuzită create de pictori, sculptori, croitori, scenografi, regizori și butafori. De data aceasta am decis să vorbim despre activitatea unui butafor, iar Vasile Oprea este eroul nostru de astăzi, care s-a dovedit a avea o soartă plină de creație neîntreruptă încă din fragedă copilărie. Ne-a povestit-o cu mare plăcere.
L-am întâlnit pe Vasile Oprea într-o după amiază frumoasă de octombrie în butaforia Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Acolo lucrează de 12 ani. Pornește de la schițele oferite de scenograf și confecționează obiecte din lemn, fier, stofe, aluminiu etc., care se folosesc la înfrumuțesarea spectacolelor de teatru. Butaforul este un meseriaș multilateral dezvoltat care imită obiecte decorative din diverse epoci, stiluri, așa cum îi cere scenograful sau regizorul spectacolului.
De la sculptură la butaforie
Vasile Oprea s-a născut în satul Logănești din raionul Hâncești, iar meseria de butafor i-a fost transmisă prin ereditate. „Eu sunt în profesie de când mă știu. Buneii și părinții mei au fost meșteri în orice, făceau de toate: de la butoaie și până la sculptură în lemn. Am învățat automacaraua la o școală de meserii unde am făcut o machetă de excavator – am luat locul I în Uniunea Sovietică. Dar am ales să devin meșter de viori și chitare. Am lucrat sculptor la Fondul de Arte al Moldovei, iar apoi fierar într-un atelier privat. În toate meseriile m-am regăsit. De 12 ani sunt butafor la teatru”, își amintește Vasile Oprea.
I-a plăcut munca creativă dintotdeauna, motiv pentru care niciodată nu a întâlnit dificultăți în realizarea oricărui obiect decorativ. „Meseria de butafor cere răbdare, creativitate și tragere de inimă. Îmi arată pe degete cum a gândit obiectul și eu înțeleg ce trebuie de făcut. Nu mă laud, dar fac orice din lemn, metal, fier, poralon (poliuretan – trad. din rusă) etc. Îmi place să lucrez. Eu fac totul cu mare plăcere și sârguință”, explică butaforul. Un ceasornic din care iese o vrabie, o armă din care iese o umbrelă, o păpușă pentru spectacolul „Copiii foametei” (Spectacolul „Copiii Foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, în regia Luminiței Țâcu, a avut premiera pe 27 mai 2014 – n.a.) și o orgă decorativă care nu cântă, sunt doar câteva lucrări realizate de meșterul Vasile Oprea.
Vioara lui Ciprian Porumbescu
Cel mai mult îi place să meșterească viori, dar pentru aceasta e nevoie de multă liniște de care nu prea are parte în atelierul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, deoarece intră mulți oameni care-l sustrag de la procesul creativ. Bărbatul visează că într-o zi va confecționa o vioară din fier forjat. „Vreau să fac o vioară cu arc din fier forjat, care să stea pe o platformă și să se rotească într-o sticlă organică în foaierul Teatrului Național. Las’ să vină lumea să se uite. Prin foaier vreau să răsune muzica compozitorului Ciprian Porumbescu”, povestește bărbatul despre planurile sale de viitor. L-am prins pe Vasile Oprea în timpul unor zile mai puțin productive, însă acesta mi-a spus că așteaptă de la scenograf niște schițe pentru spectacolul „Steaua fără nume” de Mihai Sebastian și după care începe lucrul. Salariul unui butafor din Republica Moldova este de aproximativ 3.500 de lei.
În zilele noastre, foarte mulți oameni habar nu au ce înseamnă o butaforie sau cu ce se ocupă un butafor. Precizăm că în cadrul butaforiei se fac obiecte imitate (sculpturi, motive arhitectonice, copaci, stânci etc.), confecționate din carton, plastic, fier, lemn etc. Acestea se folosesc la realizarea decorurilor în teatru sau cinematografie. „Butaforul face obiecte de decor care se folosesc pentru spectacol, în scenă. Butaforul improvizează mult. El trebuie să știe tot, câte puțin. Croitorul face costumele, cizmarul face pantofii, dar butaforii le înfrumuțesează, le adaptează după specificul spectacolului. Noi lucrăm în echipă și depindem unul de altul. Nu putem spune că facem lucru aparte”, ne explică Snejana Ispir, șefa procesului de producție de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Cum se lucrează într-o butaforie
Butaforul împreună cu ceilalți meșteri din atelier lucrează după schița stabilită de către scenograf, regizor sau chiar pictor. „Echipa de creație împreună cu regizorul stabilește ideea principală, viziunea spectacolului integral. Butaforul nu-și asumă reponsabilitatea, dar discută procesul. Lucrul final e așa cum îl vede pictorul sau scenofragul. Dacă trebuie o cruce deosebită, atunci se cumpără materialele necesare și se formează obiectul de decor”, adaugă Snejana Ispir. Poveștile sunt cele mai interesante pentru butafori, pictori, croitori, deoarece e nevoie de o fantezie deosebită.
Teatrul nu poate exista fără un butafor. Aceste meserii creative au fost inventate pentru teatre și cinematografii, iar butaforii vin din diferite domenii. În țara noastră, aproape toate teatrele au măcar un butafor. Bunăoară, Teatrul Republican „Luceafărul” din Chișinău are un pictor-butafor, la fel ca la Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” din Chișinău”. Butaforul Teatrului rus „Anton Cehov” este sculptorul Pavel Obreja, autorul statuielor de pe strada Pietonală, despre care am scris în articolul „După cei doi îndrăgostiți de pe pietonală, în Chișinău mai apare o sculptură”. Butafori nu se întâlnesc la teatrele mici precum este Teatrul „Geneza Art”, dar acestea colaborează cu butaforiile teatrelor mari din Republica Moldova.
„În zilele noastre, foarte mulți oameni habar nu au ce înseamnă o butaforie sau cu ce se ocupă un butafor. Precizăm că în cadrul butaforiei se fac obiecte imitate …”Regret,dar astăzi cu toții suntem niște butafori iscusiți,complici Butaforului nebun…astăzi se imită o țară,o viață,un spirit,o ideie…o umanitate.