Viaţa pe roţi prinde altă viteză

Este femeia care a demonstrat că, dacă ţii cu tot dinadinsul să fii fericită, poţi fi – chiar şi pe două roţi. Elena s-a născut perfect sănătoasă. Fată frumoasă şi curtată de băieţi a fost. A absolvit şcoala din satul natal, după care a urmat Universitatea de Stat din Republica Moldova. Avea planuri mari de viitor, nu doar ce ţine de familie, dar şi de carieră. Îşi dorea să fie avocat de meserie. Nimic nu prevestea că, în câţiva ani, toate se vor face praf.

carucior

Accidentul care i-a ,,luat” picioarele

A absolvit facultatea şi, tot în acelaşi an, a decis să-şi pună pirostriile. Se iubea cu un coleg de universitate, care era din satul vecin. S-au întâlnit în timp ce mergeau la părinţi la baştină, după care s-au văzut la universitate şi, aşa au pornit istoria de dragoste. Doi ani mai târziu au jucat la o nuntă ,,ca-n poveşti”, ne spune Elena. Nu a durat mult şi, peste câteva luni, a dat naştere unei fetiţe şi erau fericiţi. Totul însă până într-o zi. ,,Mă întorceam de la Chişinău, fusesem la mama la spital, când am fost implicată într-un accident rutier. Mă aflam într-un microbuz când acesta a fost lovit din spate de un camion. Am primit o traumă foarte mare la coloana vertebrală în urma căruia am rămas imobilizată la pat”, ne spune Elena.

Au urmat luni întregi de spitalizare, operaţii şi tratament nu doar în Republica Moldova, dar şi peste hotare. Niciunul dintre acestea nu a dat rezultatul dorit. Elena nu s-a mai putut ridica de una singură în picioare. ,,Fetiţa avea trecut de un anişor când s-a întâmplat tragedia. Au trecut 18 ani de atunci, 10 ani de când lupt şi sper că va veni ziua când voi putea fi ca ceilalţi”, susţine femeia, care a rămas ţintuită la pat la doar 22 de ani.

Speranţa de viaţă frumoasă

Nu a dorit să se resemneze cu ceea ce avea de trăit şi era mereu în căutarea sănătăţii cea de altădată. ,,Numai unde nu ştiam nu am fost. Am avut şi am noroc de un sprijin enorm din partea părinţilor, dar şi a soţului care au fost şi sunt mereu alături de mine. Mulţi îmi spuneau că, după această tragedie, soţul ar putea să ne părăsească. Vreau să vă spun că ţine la mine şi la copii şi mă susţine poate mai mult decât o făcea dacă eram sănătoasă. Am fost şi peste hotare la tratament de reabilitare, operaţii, dar, toţi parcă îmi dădeau şanse, dar până la urmă veneam acasă tot în scaunul cu rotile. De la medici am trecut şi la tratament vechi, naturist, din bătrâni cum i se mai zice. Totul este bine, mă simt perfect doar că … picioarele tot nu vor să mă ţină. Chiar şi aşa, nu mă las de speranţa că voi putea păşi vreodată. Trebuie să recunosc, am avut şi perioade când pur şi simplu nu mai doream să trăiesc. Una e când te naşti cu aceasta boală şi alta e când eşti sănătos atâţea ani şi într-un moment dat seama că nu eşti cum ai fost. Trebuie să depăşeşti acea barieră psihică şi dacă nu ai oameni dragi alături care să te susţină, este foarte greu. Speranţa de viaţă frumoasă nu m-a părăsit niciodată şi asta m-a făcut să ajung unde am ajuns”, îşi aminteşte Elena prin ce a trecut.

Naşte un băiat

Se bucura nespus de mult de copiliţa care creştea şi care bucura inima părinţilor şi a buneilor. Nici gândul că ar mai putea aduce pe lume un copil nu o părăsea. ,,Ştiţi, chiar îmi trecuse prin cap un gând: Dar dacă se întâmplă un miracol la naştere şi după asta mă ridic în picioare şi pot merge. Ştiu, pare ridicol, dar pe mine aceste speranţe mă ţin mai mult pe picioare. Minunea cea mare a şi avut loc Nu m-am ridicat eu pe picioare, dar am pus pe picioare un om. Am născut un băieţel. Bucuria şi mândria tăticului. Ştiu, am fost criticată nu doar de cei care mă cunoşteau, dar chiar medicii îmi ziceau: Nu vezi ce-i cu tine? Cum de te-ai decis să mai naşti un copil? E responsabilitate asta. La toţi le-am spus într-un glas: Voi o să mii creşteţi? Şi fiţi sigură că niciunul din ei, câţi nu i-aş mai aduce pe lume, nu vor sta flămânzi sau dezbrăcaţi”, ne spune mândră de realizări Elena.

Şi-a lansat propria afacere

Şi cum aveau de hrănit acum mai multe guri, şi, deprinşi de mici să fie în rând cu lumea, au răsuflecat mâinicele şi s-au apucat şi mai mult de treabă. Ca să-şi asigure un venit mai stabil, soţii Pârgaru şi-au lansat propria afacere. Au deschis un magazin în localitate. Elena este cea care îl administrează. ,,Nimic un este imposibil. Dorinţă să fie. Lucrul greu îl face soţul, în rest, mă descurc eu. Când este liberă, vine fetiţa şi mă ajută. Deocamdată, suntem mulţumiţi şi fericiţi de ce avem. Ne bucurăm de viaţă aşa cum ne-a fost dat să o trăim. Fiecare îşi are viaţa lui şi nu trebuie să ne plângem dacă ceva nu ne merge. Trebuie să ne resemnăm cu ce este, dar să nu ne pierdem speranţa într-un viitor frumos, care doar aşa poate fi odată ce ţi-l doreşti”, conchide pe un ton optimist Elena.

Lasă un comentariu