Meniu Închide

Vizita viceministrului rus de Externe, Grigori Karasin: demagogie crasă și sfidarea Chișinăului

Declarațiile viceministrului de Externe al Federației Ruse, Grigori Karasin, privind problema blocadei economice care trebuie soluționată în formatul 5+2 reprezintă de fapt impunerea Chișinăului la cedări unilaterale față de regimul anticonstituțional de la Tiraspol. Faptul că oficialul rus califică discuțiile despre statul Transnistriei ca fiind „discuții de ordin teologic” reprezintă o sfidare a Chișinăului.

Viceministrul rus de Externe Grigori Karasin și liderul nerecunoscut transnistrean Vadim Krasnoselski FOTO: president.gospmr.ru

Viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, a afirmat că a venit la Tiraspol pentru a discuta despre subiecte și planuri concrete ce țin de cooperarea dintre Transnistria și Rusia, iar acestea sunt prevăzute în documente semnate de ambele părți, de comisiile interguvernamentale privind relațiile comercial-economice. „Vă mulțumesc pentru ocazia de a mă afla pe pământul transnistrean. Nu suntem aici pentru prima dată și simțim de fiecare dată căldura inimilor și, desigur, spiritul istoriei, care este mereu cu noi”, a declarat Karasin în debutul discursului în fața șefilor administrației de la Tiraspol.

Oficialul rus a acuzat Chișinăul de agravarea situației

La rândul, său liderul nerecunoscut al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, s-a plâns oficialului rus că tot mai multe probleme se adună în procesul de soluționare a conflictului transnistrean și că este îngrijorat de deciziile unilaterale ale Chișinăului, precum și de lipsa unui dialog constructiv. Diplomatul rus l-a susținut pe Krasnoselski, menționând că acțiunile unilaterale ale Chișinăului duc la neînțelegeri și agravarea situației.

Șeful administrației de peste Nistru a mai vorbit și despre înțelegerile pe care le-a avut cu președintele Igor Dodon, în cadrul vizitei de la Tiraspol privind prezentarea problemelor care îngrijorează Chișinăul și Tiraspolul, precum și propunerile pentru soluționarea acestora.

Viceministrul de Externe de la Moscova a spus că înțelege de Transnistria nu vrea control comun moldo-ucrainean la punctul de trecere al frontierei Cuciurgan și că a propus în cadrul întrevederii de ieri cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene ca această problemă să fie rezolvată prin discuții directe dintre Chișinău și Tiraspol. În același timp, Karasin a adăugat că la negocieri pot participa și statele care fac parte din formatul 5+2, inclusiv Ucraina. În același timp, oficialul rus a dat asigurări că Rusia va susține activizarea discuțiilor în formatul 5+2 în cadrul căruia „nu trebuie abordate chestiuni teoretice, dar practice și care țin de necesitățile poporului transnistrean”.

Oazu Nantoi FOTO Alexandru Tarlev

Comentatorul politic, Oazu Nantoi, a afirmat că statul trebuie să aibă o atitudine coerentă față de toți actorii politici, față de problema reîntregirii teritoriale a Republicii Moldova și cea care ține de retragerea trupelor rusești. Referitor la discuțiile despre așa-zisa blocadă economică a Transnistriei, expertul a amintit de isteria care a avut loc când EUBAM a venit să monitorizeze frontiera, iar administrația ilegală de la Tiraspol vorbea despre blocadă economică și foamete.

Demagogie despre blocadă și sfidarea Chișinăului

Ulterior, liderul nerecunoscut de atunci Igor Smirnov a permis agenților economici din regiune să se înregistreze la Chișinău și problema a fost uitată.

„Acum este o situație similară. În spatele demagogiei despre blocadă, există un tablou clar care arată că agenții economici din stânga Nistrului exportă doar 8% din producție în Rusia. Este clar că este vorba despre o demagogie crasă, iar Moldova și Ucraina au tot dreptul să instituie acest control comun. Grigori Karasin când spune că la masa de negocieri trebuie discutate așa-zisele chestiuni practice, are în vedere cedări unilaterale din partea Chișinăului în fața acestui regim anticonstituțional. Totodată, domnul Karasin a spus că eventualele discuții despre statutul Transnistriei în componența formatului 5+2 se aseamănă cu discuții de ordin teologic. Este o sfidare a Republicii Moldova, iar guvernarea Chișinăului s-a obișnuit deja cu această stare de lucruri”, a subliniat Oazu Nantoi.

Grigori Karasin a început a venit ieri, 13 martie, pentru a efectua o vizită de trei zile în Republica Moldova și s-a întâlnit cu omologul său, viceministrul Lilian Darii. Potrivit comunicatului Ministerului de Externe și Integrării Europene, cei doi au discutat despre cum pot fi depășite problemele în relațiile-moldo-rus. În același timp, Lilian Darii a reiterat poziția autorităților moldovenești privind necesitatea retragerii trupelor ruse și a munițiilor de teritoriul Republicii Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.