„Fără închisoare, aș fi fost nimic” este expresia fostului deținut politic Neculai Popa, care a depășit cu demnitate și credință cei 13 de pușcărie comunistă. O detenție pe care o consideră cea mai importantă școală a vieții sale și singura.
Românul disident Neculai Popa, în vârstă de 85 de ani, a rezistat bătăilor, umilinței, presiunilor psihice și torturilor comuniste. Nu întâmplător expresia „Fără închisoare, aș fi fost nimic” este titlul cărții despre mărturiile cutremurătoare ale fostului deținut politic Neculai Popa scrisă de istoricul Flori Bălănescu de la București, România.
Un munte de suferință
Pe timpul comuniștilor, după cel de-Al Doilea Război Mondial, Neculai Popa simțea că ceva nu e așa cum trebuie, motiv pentru care a reușit cumva să se stabilească la Viena unde a făcut cunoștință cu un român care l-a dus în zona americană a Vienei. Se întâmpla în anul 1949. „După război, Viena era împărțită în zone de ocupație. Au încercat un soi de pregătire a sa, pentru a fi întors în România, cu o identitate falsă, pentru culegere de informații. Totul a fost o mare păcăleală. Americanii, francezii și englezii nu au intenționat niciodată să ajute țările ocupate, inclusiv România, a fost o chestiune de imagine că statele democratice vor să ajute țările ocupate. Oamenii care au ajuns în pușcării au fost carne de tun în lupta dintre două ideologii”, povestește Bălănescu, făcând o incursiune în istoria universală.
A sosit în România să culeagă informație pentru americani cu gândul de a elibera țara de comuniști, dar a fost arestat la graniță când a coborât din tren. Schingiuirile au început în martie 1951, atunci când a fost arestat pentru „înaltă trădare de patrie”. Neculai Popa a împlinit 20 de ani în timpul anchetei la securitate, în bătăi crunte – nu mai avea o parte din dinți și a fost condamnat la 25 de ani de muncă zilnică, mărturisește istoricul Flori Bălănescu.
„Când a aflat condamnarea s-a bucurat. L-am întrebat: cum se putea bucura un tânăr de 20 de ani aflând că a primit o condamnare de 25 ani? Dlui s-a bucurat pentru că nu a fost condamnat la moarte. Nefiind condamnat la moarte avea o șansă pentru viață, putea să spere. O detenție din martie 1951 până în iulie 1964 când a fost eliberat. A fost arestat fiind un copil, fugise de acasă și trăia o revoltă pe care nu o putea exprima din cauza ocupației sovietice”, a spus Flori Bălănescu în cadrul târgului de carte Gaudeamus din București.
L-a salvat credința în Dumnezeu
Istoricul Bălănescu a vrut să aducă în atenția cititorilor un caz exemplar, astfel oferind câteva filiere pentru cercetători, analiști și jurnaliști despre o temă delicată din istoria românilor, cum ar fi condamnarea pentru înaltă trădare a unui tânăr care nu a făcut practic nimic. Viața fostului deținut politic Neculai Popa a fost extrem de grea. Acesta s-a căsătorit, iar primul său copil a decedat la doar 6 săptămâni la spital, în condiții suspecte. Familia nu avea nici măcar 25 de bani pentru un bilet la tramvai. Flori Bălănescu îl descrie pe Neculai Popa ca fiind un om simplu, care a intrat fără prejudecăți în pușcărie, habar nu avea de doctrine politice, dorea să fie liber și să aibă ce mânca. În aceeași închisoare se aflau preoți greco-catolici de la care Popa a învățat cum să reziste, iar singura formă a fost cea morală.
Amintiri din închisoare
„Ei mă izolaseră pentru 3 ani, mă pedepsiseră ca să nu fiu fericit, dar au auzit că de fapt sunt fericit în meditație și rugăciune, așa că m-au dus înapoi, să fiu nefericit, alături de foștii colegi de celulă. Scopul lor era să suferi, cât mai mult, cât mai mult!”, se destăinuie Neculai Popa.
„Era la Aiud un sergent Barabaș. Ne supraveghea la Zarcă, acolo unde era cel mai greu, severitate multă. Am cerut și eu ca alții: Omorâți-ne! Am fi suportat mai ușor glontele… „Voi sunteți inconștienți, noi nu avem nevoie de cadavrele voastre! Avem nevoie de suferințele voastre!” Spunea asta și râdea, hahaha, ăsta era omul! Și era frumos pe dinafară, dar pe dinăuntru era stăpânit de rău…, ros de urâciune”, își amintește Popa de gulagul sovietic.
Ctitor de biserici
Neculai Popa s-a născut în orașul Galați, România, în anul 1931. În anul 1979, Popa părăsește țara și se stabilește împreună cu familia în orașul Los Angeles din SUA. Are șase copii și 18 nepoți. Acesta nu a uitat nici pentru o clipă de România și românii de pretutindeni. Din anul 2001 a început să viziteze Republica Moldova, unde a refăcut din banii săi Cimitirul Eroilor Români din satul Țiganca, raionul Cantemir. Tot altruistul Popa a construit o biserică în satul Peresecina, raionul Orhei, și una în localitatea Hagi-Curda din Ucraina. Neculai Popa a susținut cu burse mai mulți studenți basarabeni, familii social-vulnerabile și biserici care țin de Mitropolia Basarabiei.