Meniu Închide

Criză în Partidul Liberal: Ghimpu îl alungă pe Șalaru

Liderul liberal Mihai Ghimpu a cerut demiterea ministrului Apărării Anatol Șalaru printr-o solicitare adresată premierului Pavel Filip. Acesta urmează să solicite președintelui Nicolae Timofti demiterea lui Șalaru.

Mihai Ghimpu FOTO captură privesc.eu
Mihai Ghimpu FOTO captură privesc.eu

Anunțul privind acest pas a fost făcut de Mihai Ghimpu luni seară, după ce mai înainte Biroul Politic al Partidului Liberal a votat pentru retragerea sprijinului politic acordat ministrului Șalaru.

O mutare anunțată de Dodon

Președintele ales Igor Dodon anunța pe 6 decembrie că Mihai Ghimpu ar fi trimis deja președintelui Timofti cererea de demitere a lui Șalaru și că pe data de 17 decembrie urma să fie convocat Consiliul Republican al Partidului Liberal. Igor Dodon a criticat aspru de mai multe ori inițiativele ministrului Șalaru, în special cooperarea cu structurile NATO, deschiderea unui birou NATO la Chișinău și demontarea monumentelor sovietice.

După declarația lui Dodon din 6 decembrie, Mihai Ghimpu a publicat pe pagina sa de Facebook următoarea afirmație: ”Referitor la informația prezentată astăzi de Dodon privind data convocării Consiliului Republican al PL, nu cumva „prietenul” meu v-a transmis această înștiințare? Această abordare stângace confirmă colaborarea voastră. ” – care lăsa de înțeles existența unei colaborări între Igor Dodon și Anatol Șalaru.

De ce a fost exclus Șalaru

Mihai Ghimpu l-a acuzat pe Șalaru că ar fi încercat să spargă fracțiunea parlamentară a liberalilor prin cumpărarea mai multor deputați. Conform PRO Tv Chișinău, deputații liberali au confirmat faptul că Șalaru ar fi încercat să convoace un congres extraordinar al partidului. De asemenea Șalaru a fost acuzat că a sponsorizat apariția unor articole în mass-media din Republica Moldova în care era denigrată conducerea Partidului Liberal.

Nu a fost ușor să iau asemenea decizie la fel ca și colegilor. El (n.r. Anatol Șalaru) a început să atragă deputați, să-i corupă, să distrugă fracțiunea, iar eu și colegii nu putem admite așa ceva. În ședința Biroului, deputații au confirmat discuțiile pe le-a avut domnul Șalaru, propunându-le bani ca să părăsească partidul. Eu nu vreau ca deputații să distrugă fracțiunea. Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal

Șalaru a vrut analiza alegerilor

Anatol Șalaru a afirmat într-o postare pe pagina sa de Facebook că retragerea sprijinului din partea Partidului Liberal a fost declanșată de solicitarea sa de organizare a unui congres în care să fie analizate rezultatele de la alegerile prezidențiale, unde Mihai Ghimpu a obținut un procent de 1,8%.

În realitate, motivul retragerii sprijinului politic îl constituie faptul ca am solicitat o analiză pertinentă a rezultatului alegerilor și a motivului pentru care Partidul Liberal a ajuns la nici 2%. Deasemenea, am solicitat convocarea congresului în care să fie pusă în discuție situația partidului. Obiectiv, clar și transparent. Era normal ca Mihai Ghimpu, după un astfel de rezultat care ne-a trimis la jumătate din marja de eroare a sondajelor, să-și depună mandatul de președinte și să accepte convocarea congresului și alegerea unei noi conduceri. Anatol Șalaru, ministrul Apărării

Anatol Șalaru acuză faptul că Partidul Liberal este condus după bunul plac al lui Mihai Ghimpu și a anunțat că dorește o reformare a partidului. Ministrul Apărării mai deține și funcția de vicepreședinte al Partidului Liberal, însă a anunțat că se așteaptă ca la 17 decembrie Consiliul Republican să îl demită și din această poziție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.