L-a cunoscut pe Ion la o discotecă din sat. Venise cu un prieten. S-au văzut, s-au plăcut, iar peste doar câteva zile au ieșit împreună în oraș. Ecaterina avea atunci doar 18 ani, iar el – 26 de ani. „Eram studentă la colegiu, iar Ion muncea în construcții în oraș. Părinții au fost împotriva acestei relații de cum au aflat. Motivul invocat era diferența de vârstă cam mare dintre noi – 8 ani. Mie nu mi-a părut mult. Dimpotrivă, îmi plăcea că este mai mare ca mine și mă voi simți mai protejată. Însă instinctul de părinte nu dă greș niciodată”, suspină femeia.
Peste doar un an de când s-au cunoscut, au făcut nunta. Totul părea frumos în relația lor până nu a aflat că este însărcinată.
Totul a fost frumos până la vestea că vor avea un copil
„Credeam că o să-l bucure asta, mai ales că avea deja și vârsta cuvenită, dar nu a fost să fie. Mi-a spus că nu este pregătit, că ar mai vrea să ne bucurăm în doi de viață, după care să avem copii. Atunci am mers la medic să avortez, dar mi s-a spus că există un risc foarte mare ca după aceasta să nu mai pot avea copiii. Sigur că asta m-a pus în gardă și am decis să păstrez copilul, mai ales că mă susțineau și părinții. Am născut-o pe Laura, care acum are opt anișori”, ne spune femeia în timp ce-și netezea cu delicatețe fetița, așezată lângă ea.
Nu a avut însă o sarcină ușoară. Pe lângă unele probleme de sănătate, complicații, scandalul cu soțul nu contenea.
Îi plăcea distracția
„Nu l-a interesat niciodată ce fac și cum mă simt. Ca și atunci când l-am cunoscut, îi plăcea foarte mult distracția, să petreacă nopți întregi prin cafenele și discoteci. Atunci, fiind flăcău mi se părea ceva normal și mă gândeam că atunci când va avea familie, se va schimba. Nu a fost însă să fie. Dacă nu mergea în bar, venea acasă și își turna câteva pahare cu vin, după care continua cu bere…și așa seară de seară. Se întâmpla ca să nu vină acasă cu nopțile. Locuiam atunci la părinții mei, care au o casă mare în suburbia capitalei și vedeau tot ce se întâmplă. Nici chiar când am născut nu a crezut de cuviință să vină să mă ia acasă de la maternitate. Tot părinții au venit după mine”, își amintește femeia.
Divorțează de soț
Calvarul a durat aproape doi ani, după care a decis să divorțeze. Bărbatul a plecat de acasă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și asta ar fi așteptat. Mai mult decât atât, nici pe femeie nu o ajuta cu ceva, totul era pe seama părinților. Când fetița a împlinit trei anișori, a înscris-o la grădiniță și s-a angajat la muncă. „Locuiam la părinți. Tatăl este șofer de cursă lungă și mai tot timpul era în deplasare. Mai am un frate, dar este peste hotare și noi eram împreună mai mult cu mama”, povestește Ecaterina.
Au trecut aproape 5 ani și îl întâlnește pe Artiom. Un bărbat chipeș, liniștit și înstărit. Era adjunctul administratorului firmei unde lucra Ecaterina. „Trebuie să recunosc, mi-a plăcut mult de el, dar și lui de mine, astfel că, în scurt timp, am ajuns să fim foarte apropiați. Nu mi-a spus însă că are acasă soție și doi copii care îl așteptau. Venea acasă la noi, ne împăcam destul de bine și chiar și părinții îl îndrăgiseră. Am aflat că are familie abia când am rămas însărcinată. Îmi părea că se prăbușește cerul peste mine”, își amintește femeia.
Nu a fost acasă aproape un an
De rușine ce îi era, și-a luat într-o bună zi fetița și a venit la Chișinău. Și-a telefonat mama și i-a spus că are o ofertă mai bună de muncă, mai bine plătit și rămâne la capitală. Și pentru că odată ce trecea timpul creștea și burta, Ecaterina se ferea să vină la părinți. „Îmi era rușine. Ce era să le spun? Că tatăl copilului are familie? Nu destul că am greșit în prima căsnicie, uite că și a doua oară. Vorbeam doar la telefon și le spuneam că nu pot veni, că muncesc mult și așa tot o întindeam. Tot mă întreba mama dacă este totul în regulă și îi spuneam că da. Ce era să-i spun?”, oftează femeia.
A vrut să părăsească copilul la maternitate
Se gândea că va naște, va lăsa la maternitate copilul, își va lua fetița și se va întoarce la părinții. A ajuns și în ziua când a născut, dar de îndată ce și-a văzut micuțul, nu l-a mai putut lăsa din brațe. „Era un băiețel. Leit tatăl meu. Mă gândeam atunci cum să-l las? Cine o să mi-l crească? Cine o să-l educe mai bine decât aș face-o eu? Pe de altă parte, îmi era frică de părinți, ce să le spun? Din discuții cu medicii de la maternitate, am ajuns să cer ajutor de la Asociația CCF Moldova care m-a ajutat mult. De la început am locuit într-un centru de plasament, timp în care asistenții de aici mi-au pregătit părinții până să vin și eu acasă. Au fost momente dificile, dar cine nu te înțelege mai bine decât părinții tăi? Când mi-am văzut mama că vine să mă cuprindă și tata să mă certe de ce m-am dus de acasă, mi-au dat lacrimile”, își amintește femeia.
Băiețelul poartă numele bunelului și este mândria lui. Locuiește împreună cu părinții, iar de ceva vreme, tatăl băiatului a început să-i viziteze și să-i ajute financiar. „Sigur, mai mult decât atât nu poate fi nimic, dar de vreme ce își oferă suportul, nu refuzăm. Astfel ne este și nouă mai ușor, dar și băiețelul va crește știind că acesta este tatăl lui, pentru că nu avem ce ascunde. În rest, viața ne va arăta ce ne mai așteaptă”, conchide Ecaterina.