Meniu Închide

Documentar inedit, prezentat la „Cronograf”. Cum evoluează o căsnicie în 35 de ani

Helena Třeštíková este una dintre cele mai cotate documentariste din Cehia care a urmărit viața unui cuplu timp de 35 de ani, portretizând momentele de armonie absolută, candoarea începutului unei relații și răsturnările dramatice care se produc cu anii. „O istorie conjugală” spune povestea Ivanei și a lui Vaclav Strnad care s-au lăsat filmați din ziua nunții și până la aniversarea a 35 de ani de căsnicie. Documentarul a fost prezentat publicului de la Chișinău în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar (FIFD) „Cronograf”.

Protagoniștii documentarului „O istorie conjugală”. FOTO: cronograf.md

Pe 17 decembrie 1980 obiectivul Helenei Třeštíková surprinde momentul căsătoriei Ivanei și Vaclav Strnad. Ambii tineri, frumoși, încrezători. Mireasa recunoaște că ar fi preferat să doarmă decât să se trezească pentru a ajunge la primărie și a semna actele de căsătorie. Mirele spune că este confuz și că nu știe exact de ce își unesc destinele. „Ne iubim, am zis că este o idee bună să ne căsătorim”, concluzionează Vaclav în cele din urmă privind stânjenit spre obiectiv.

Candoarea unui început de căsnicie

Ambii sunt încă studenți, viitori arhitecți. Se mută într-un apartament foarte mic și simplu. Condițiile nu sunt cele mai bune, dar tinerii îndrăgostiți sunt convinși că vor renova spațiul. Modul în care se reflectă pe ecran acest început de căsnicie este plin de candoare și curățenie. Problemele soților la acest început de drum sunt din cele mai neînsemnate. El se plânge în glumă că tânăra lui nevastă nu a învățat să gătească foarte bine și că ultimele bucate preparate mai că n-au fost comestibile. Ea îl contrazice, spunând că ultima dată a făcut niște colțunași chiar foarte buni.

La 6 luni de la căsătorie apare primul lor copil, un băiat pe nume Honza. Imaginea alb-negru urmărește un cuplu tânăr care are încă grijile examenelor la facultate, dar mai important, grija creșterii unui copil.

Secvență din documentarul „O istorie conjugală”. FOTO: cronograf.md

Judecați pentru că au cinci copii

Documentarul redă o poveste autentică, adevărată și sinceră. Regizoarea revine în viața celor doi protagoniști la intervale de timp diferite pentru a surprinde traiectoria căsniciei lor și felul în care se așază lucrurile în familia lor după 6, 10, 20 de ani de căsnicie. Publicul se va bucura din plin de oportunitatea de a urmări evoluția unui cuplu pe parcursul a mai mult de un sfert de secol și nu numai. Documentarul întreprinde o excursie prin anii 90, anii 2000 și surprinde de fapt evoluția întregii societăți. De la modă, la situația economică a țării, afaceri și conflictul între generații. Fără simbolistică și alte artificii, Helena Třeštíková nu dă greș cu stilul său simplu, neîndoielnic și nefalsificat.


CITIȚI ȘI: Pavel Cuzuioc, despre filmul „Secondo Me”


La 6 ani după nuntă Vaclav mărturisește că face totul pentru a-și păstra căsnicia fericită. La fiecare revenire a regizoarei în familia Strnad, publicul va afla că eroii documentarului mai au un copil. După Honza, primul născut, apar pe lume Martin, Tereza, Tomas și Vasek. „Lumea ne judecă pentru că am făcut cinci copii”, mărturisesc părinții.

Conflictul între generații

Documentarul aduce în planurile secundare problemele care apar nu doar între cei doi soți, ci și între părinți și copii. Cuplul este devastat atunci când află că unul dintre băieți, Martin, consumă droguri. Din cauza rebeliunii fiului său, Ivana trece printr-o depresie care se va aprofunda cu anii. Femeia ajunge într-un ospiciu pentru a-și recăpăta echilibrul psihic. Aceasta îi mărturisește regizoarei că, de cel puțin două ori pe an face o criză de depresie și trece prin perioade în care plânge necontenit. Între timp, familia se mută într-o casă spațioasă în care toate grijile casnice cad pe umerii femeii. Ea se ocupă de creșterea copiilor, curățenie, mâncare. Soțul încearcă să pună pe picioare o afacere cu mobilă. Din nefericire, afacerea nu va prospera. Familia nu obține confort financiar. „Oricât ai munci, niciodată nu faci destui bani”, spune Vaclav. După 25-30 de ani de căsnicie lucrurile intră pe făgașul normalității.

Martin, al doilea născut în familia Strnad. FOTO: cronograf.md

O poveste veritabilă

Doi dintre copii se căsătoresc. Martin, adolescentul rebel, se însoară și rămâne cel mai colorat, relaxat, amuzant, optimist personaj al documentarului. Fiind la început oaia neagră a familiei, el se transformă în copilul cel mai apropiat de părinți. Vaclav este sigur că Martin este cel care va avea grijă de el și soția sa la bătrânețe. Transformarea adolescentului care fură lucruri din casă pentru a le vinde și a cumpăra droguri este emoționantă. Când își vede mireasa îndreptându-se spre altar, el plânge și spune că nu-i vine să creadă cât este de frumoasă. „Acela e momentul maturizării lui”, mărturisește Ivana, mama lui Martin, mai târziu.
După 3 decenii de la ziua în care spunea că nu știe exact de ce fac nuntă, Vaclav îi spune Ivanei că n-ar schimba nimic dacă ar da timpul înapoi.

La 35 de ani din ziua căsătoriei, cei doi merg în locul unde și-au oficializat relația. Povestea documentaristei Helena Třeštíková este una cu final fericit. O poveste veritabilă despre cum evoluează o căsnicie cu bune și rele, despre cum se cresc cinci copii și despre cum luptă ce doi pentru a rămâne împreună în pofida încercărilor la care sunt supuși.

Helena Třeštíková este o regizoare de film documentar din Cehia și membră a Academiei de Film Europeană. În anul 2007 a fost numită ministru al Culturii, însă a renunțat la funcție după 3 săptămâni. Documentarul său „O istorie conjugală” la care a lucrat timp de 35 de ani a avut premiera în anul 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.