Meniu Închide

Dodon, partenerul celor care vor dezmembrarea României

Instituția prezidențială de la Chișinău, reprezentată de șeful statului, Igor Dodon, apare ca fiind susținătoare a unei platforme care propagă ideea moldovenismului, precum și crearea Moldovei Mari. Dacă până nu demult, Platforma civică „Moldova-Mare” îi avea ca parteneri pe Autonomia Național-Culturală Moldovenească din Rusia, condusă de Gheorghe Para, Federația „Voievod” a cărei lider este Nicolae Pascaru și Asociația „Eu sunt moldovan, Eu grăiesc moldovenește”, condusă de Ivan Muntean, fratele ex-comunistului Iurie Muntean, precum și partidul „Patrioții Moldovei” al lui Mihail Garbuz, acum alături de aceste grupări apare și Președinția. Cum este posibil ca o instituție de stat să apară ca partener al unor astfel de grupări rămâne un mister, cert este că președintele Igor Dodon nu a ascuns că Moldova Mare este un proiect la care visează, ceea ce ar însemna, de fapt, un rapt teritorial românesc.

Președinția, alături de „Patrioții Moldovei” – partenerii Platformei „Moldova Mare” FOTO: captură moldova-mare.com

Site-ul moldova-mare.com, care aparține Platformei civice cu aceeași denumire, a fost creat în 2011 și poate fi citit în „limba moldovenească”, limba rusă și limba engleză. În același timp, cei care-l accesează nu pot afla nimic despre cine sunt membrii acestui grup, însă prevalează articolele în care este vizat președintele Igor Dodon, propagă moldovenismul și limba moldovenească. De asemenea, platforma găzduiește blogurile mai multor persoane care pledează pentru crearea Moldovei Mari sau revenirea la grafia chirilică. Este vorba despre președintele Federației „Voievod”, Nicolae Pascaru, heraldistul Andrei Nesteriuc, care scrie des pentru moldovenii.md sau graiesc.md, Ivan Muntean, liderul Asociației „Eu sunt moldovan. Eu grăiesc moldovenește”, autorul „dicționarului moldovenesc-românesc”, Vasili Stati, sau fostul deputat comunist Mark Tkaciuk. Pe rețeaua de socializare odnoklassniki.ru, Platforma anunță că „grupul este creat pentru cei care susțin ideea Moldovenismului”. „Ideile rominizmului și nationalizmului agresiv vor fi blocate”, mai scriu cei de la „Moldova-Mare”, care îi are printre membri și pe deputatul socialist Vlad Batrîncea, care a rupt harta României Mari în plenul Parlamentului.

„Adevărurile” istorice ale Platformei Moldova-Mare

Materialele care apar pe site au titluri și conținut precum „Cum trădătorii rupeau în bucăți marele Principat al Moldovei”, „Revolta moldovenistă” în care este scris că „nu toți moldovenii și-au dorit unirea Moldovei cu Țara Românească, în 1859” și „din contra, moldovenii au protestat în stradă și au declanșat o revoltă separaționistă” sau „moldovenii n-au avut acest noroc…. muntenii i-au tratat altfel… ca pe niște moldoveni nenorociți” în „Moldova „1918”.

Un articol publicat de către moldova-mare.com a intrat în martie curent în vizorul jurnaliștilor de la checkmedia.ro care au semnalat despre cum o postare a consilierului municipal din Iași Andrei Postolache a ajuns să fie prezentată de către această platformă drept un articol cu titlul „Moldova de peste Prut vrea Autonomie”. De fapt, Postolache vorbea despre descentralizare, manifestându-și indignarea față de „corupția de la nivel înalt”. Potrivit experților de peste Prut, știrea avea menirea să dezinformeze cetățenii Republicii Moldova și să-i sperie pe cei din România. „Site-ul Platformei civice „Moldova Mare” a fost creat în data de 13 ianuarie 2011 și este găzduit de un server din orașul Moscova, Federația Rusă. Sigla acestuia ne amintește de logo-ul fostului KGB! Site-ul îi are drept parteneri pe grupurile de orientare moldovenistă și pro-rusă de la Autonomia Național-Culturală Moldovenească, Federația Voievod și Grăiesc Moldovenește”, au mai notat cei de la checkmedia.ro.

Președinția, partenerul „Moldovei-Mari”

Astfel, dacă până acum partenerii site-ului erau partidul „Patrioții Moldovei” al lui Mihail Garbuz, Federația „Voievod”, condusă de Nicolae Pascaru, Autonomia Național-Culturală Moldovenească din Rusia și „Eu sunt moldovan, Eu grăiesc moldovenește”, condusă de Ivan Muntean, mai nou, o instituție de stat de cel mai înalt nivel, cum este cea prezidențială, apare în această listă ca susținătoare a Platformei și a valorilor acestora. Cum este posibil acest lucru rămâne un mister. Am încercat să obținem un comentariu de la Președinție, contactându-l pe Ion Ceban, purtătorul de cuvânt al șefului statului, care nu ne-a răspuns nici la apeluri, nici la mesaj. La rubrica „Contacte” site-ul moldova-mare.com are doar o adresă de e-mail.

Totuși, președintele Igor Dodon declara anterior că unul din proiectele sale este crearea Moldovei Mari. „Eu în genere voiam să vin c-o idee, dar nu știu… să v-o spun sau nu… De acordare a cetățeniei românilor. Cei care au fost în Moldova. Uitați-vă la mine pe perete. Este Moldova Mare. De ce nu? Și credeți-mă că noi o să ajungem la așa etapă. Ia uitați-vă. Aceasta este Moldova lui Ștefan cel Mare. Dar aceasta ține așa, de proiecte de viitor. O să-i speriem pe conducerea dumneavoastră. Și așa ei pe noi nu ne iubesc tare”, a declarat în decembrie 2013 Igor Dodon pentru Adevărul. (vezi video mai jos)

De asemenea, un alt eveniment care a avut loc mai recent, în ianuarie 2017, a revoltat opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului. Astfel, Igor Dodon a primit, în cadrul vizitei la Moscova un dar din partea liderului rus, Vladimir Putin, harta Moldovei Mari. Mai mult, cel ajuns în fotoliul de președinte al Republicii Moldova declara că jumătate din teritoriul României este moldovenesc și „dacă imperiul rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”.

Igor Dodon, alături de promotorii separatismului în Republica Moldova

Amintim că printre partenerii Platformei „Moldova-Mare” sunt și „Patrioții Moldovei”, liderul acestei formațiuni, Mihail Garbuz, participând în 2014 la întâlnirea secretă care a avut loc la Bălți în cadrul căreia a fost creată Mișcarea populară Moldova Mare. Potrivit pozelor apărute în presă, la acea întâlnire au mai participat fostul bașcan al Găgăuziei Mihail Formuzal, episcopul de Bălți și Fălești, Markel, sau reprezentanți ai organizațiilor care promovează integrarea Republicii Moldova în spațiul euroasiatic, Veaceslav Perju sau Mazur Sveatoslav. Atunci cei care s-au declarat apărători ai statalității doreau ca să existe patru subiecți în cadrul unei „republici federale moldovenești” care să aibă centre la Tiraspol, Bălți, Comrat și Chișinău. Aceste discuții au îngrijorat Serviciul de Informații și Securitate care a promis să întreprindă acțiuni pentru a contracara astfel de acțiuni.

2 Comments

  1. Tarnacop

    Agramati si imbecili gen Dodon, Pascaru e.t.c , atavizme lasate de cizmza cea de „CHIRZA” sunt multi, dar ei sunt prea prosti si dependenti ca sa poata influenta lucrurile.Cei ce se opun adevarului istoric si ratiunii termina ca si cei ce se urineaza contra vantului.

  2. Geo

    E posibil să pierdem din teritoriul României că ne place să fim perdanți. Nu am învățat din istorie și vom plăti cu rapturi teritoriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.