Meniu Închide

Liderii PAS, PPDA și PLDM vorbesc despre colaborarea în alegerile parlamentare din 2018

Partidele politice de centru-dreapta din Moldova – PAS, PPDA și PLDM – au fost îndemnate de cel mai important partid din Europa șă-și unească eforturile pentru următorul scrutin – alegerile parlamentare din 2018. Formațiunile menționate se feresc, deocamdată, de discuții substanțiale la acest subiect și susțin că lucrurile vor fi mai clare după validarea alegerilor prezidențiale de Curtea Constituțională.

Unii politologi susțin că, în ciuda unor simpatiilor comune dintre PAS și PPDA, cel mai probabil cele două formațiuni vor lupta separat pentru electoratul de dreapta în scrutinul viitor. Viitorul Parlament va fi condus de o majoritate de stânga pentru că nivelul de sărăcie al populației este unul foarte înalt și oamenii vor vota cu socialiștii, dar și cu alte formațiuni politice din acest segment, consideră directorul adjunct al Institutului de cercetări juridice şi politice al Academiei de Ştiinţe de la Chișinău, Victor Juc.

PPE: Apel la unitate

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a felicitat-o pe Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pentru rezultatul obținut în turul II al alegerilor prezidențiale. Mai mult, acesta s-a arătat îngrijorat de neregulile electorale din scrutinul prezidențial, calificând drept „o încălcare flagrantă a dreptului constituțional la vot” faptul că autoritățile nu au asigurat condiții pentru toți moldovenii aflați peste hotare ca să participe la alegeri.

Joseph Daul împreună cu Maia Sandu. Foto: Sursa Profil Facebook.com
Joseph Daul împreună cu Maia Sandu. FOTO: profil Facebook/Joseph Daul

De asemenea, Joseph Daul a îndemnat partidele politice de centru-dreapta, care au înaintat un candidat comun la prezidențiale – PAS, PLDM și PPDA – să continue cooperarea și să se pregătească de alegerile parlamentare din 2018.

Maia Sandu, cu gândul la următorul pas

Liderul PAS, Maia Sandu, încă nu știe cum poate să arate colaborarea dintre cele trei partide, dar a apreciat într-un interviu la Radio Europa Liberă importanța unității dintre ele.

„E foarte important să menţinem unitatea. Nu discutăm acum despre ce se va întâmpla la nivel de partide. Ceea ce s-a întâmplat în această campanie a depăşit partidele politice, a mers dincolo de viaţa politică, a fost o coeziune enormă a cetăţenilor Republicii Moldova. Şi cred că, pornind de la această experienţă, trebuie să construim şi evoluţiile politice de mai departe”, a explicat Maia Sandu.

Sandu a mai spus că este pregătită pentru alegerile parlamentare atât ordinare, cât și cele anticipate în cazul în care acestea vor avea loc și că este gata să schimbe clasa politică actuală.

Separat, dar împreună

Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Alexandru Slusari, liderul căruia a cedat în favoarea Maiei Sandu în turul I al alegerilor prezidențiale, ne-a spus că în cadrul formațiunii încă nu s-au discutat pașii viitori în privința cooperării cu PAS și PLDM. Acesta a precizat că până la începerea campaniei prezidențiale PPDA a pledat pentru o agendă comună, inclusiv pentru alegerile prezidențiale, însă înțelegerile s-au limitat doar la campania prezidențială.

Alexandru Slusari a precizat că după validarea sau invalidarea alegerilor prezidențiale de Curtea Constituțională PPDA se va întruni într-o ședință a Consiliului formațiunii la care vor decide, în baza analizei, dacă vor colabora în continuare cu partidele partenere. Slusari, totuși, pledează ca PPDA să meargă separat de alte partide în campania electorală la alegerile parlamentare, dar nu exclude și anumite colaborări în acest sens.

„Personal cred că Partidul Platforma Demnitate și Adevăr trebuie să rămână ca un subiect de sine stătător până la alegeri parlamentare, cel puțin. Înainte de alegeri parlamentare putem să revenim la această întrebare, ceea ce nu exclude pe parcursul acestei perioade colaborarea cu celelalte partide”, a comentat Slusari.

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a confirmat că agenda comună dintre partidele care au desemnat-o pe Maia Sandu candidatul comun la prezidențiale a fost valabilă doar pentru campania din această toamnă. Acesta a declarat la emisiunea Interpol de la TV7 că acum pentru toate echipele care au mers împreună în scrutin prioritar rămâne acumularea probelor de fraudare a alegerilor și demonstrarea acestora în instanță.

„Pe data de 11 octombrie 2016 Platforma Demnitate și Adevăr a venit cu o ofertă către PAS și către ceilalți parteneri cărora li s-a propus să avem o agendă comună dincolo decât prezidențialele. Să avem o garnitură de miniștri ș.a.m.d. Deci noi suntem disponibili pentru discuții în continuare, dar cred că este prematur acum să trecem la altceva decât la ceea ce este prioritar”, a explicat Năstase.

PLDM vrea să meargă înainte

Președintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Viorel Cibotaru, și-a amintit că discuțiile privind colaborarea cu celelalte partide de dreapta au avut loc și în perioada identificării candidatului comun. Acesta a spus că, actualmente, la fel ca și PPDA și PAS, toată activitatea partidului este îndreptată spre finalizarea actului scrutinului prezidențial.

Viorel Cibotaru a spus că salută îndemnul lui Joseph Daul sub acest aspect și a precizat că membrii PLDM în urma discuțiilor cu oamenii din teritoriu și cu alegătorii vor lua o decizie în acest sens.

„Orice alianță, orice parteneriat se construiește prin acțiuni, prin aceleași valori, viziuni, prin construcția unei încrederi. Este un proces deloc ușor. Noi suntem angajați pentru acest proces și eu cred că este prematur de a vorbi în termeni mult mai practici”, a precizat Cibotaru.

Liderul PLDM are speranță că partidele de centru-dreapta vor conlucra pe viitor pentru a se „împotrivi acestui regim nepopular”.

Efectul înfrângerii Maiei Sandu

Directorul adjunct al Institutului de cercetări juridice şi politice al Academiei de Ştiinţe de la Chișinău, Victor Juc, s-a arătat sceptic în privința unificării PAS și PPDA. Acesta susține că pe segmentul centru-dreapta va începe o luptă dintre aceste două formațiuni politice. „Mai ales cei de la platformă care s-au călit în luptele de stradă, manifestă nemulțumire că Maia Sandu nu a putut să câștige alegerile prezidențiale și, probabil, că ei foarte mult regretă că l-au retras pe Andrei Năstase din campanie”, și-a argumentat opinia Victor Juc.

Victor Juc. Foto: moldNova.eu
Victor Juc (din stânga). Foto: moldNova.eu

Politologul a estimat șansele PLDM în calitate de actor independent ca unele foarte mici și a spus că majoritatea simpatizanților liberal-democraților deja, cel mai probabil, s-au îndreptat spre PAS și PPDA. O eventuală victorie a Maiei Sandu la alegerile prezidențiale ar fi putut să provoace fuzionarea PAS cu PLDM, dar și cu partidul condus de Iurie Leancă, susține expertul.

Acesta presupune că Iurie Leancă va încerca să participe la alegerile parlamentare ordinare din 2018 și în cazul în care nu va trece de pragul electoral, atunci va face un pas spre PAS pentru a-și uni forțele.

Cum va arăta viitorul Parlament

Victor Juc susține că sunt puține șanse ca anul viitor să aibă loc alegeri parlamentare anticipate, cel puțin nu există semne ca partidele de la guvernare să își dorească acest lucru. În mod special, provocarea alegerilor parlamentare anticipate depinde de Partidul Democrat, care este interesat ca scrutinul viitor să aibă loc în 2018, susține acesta. Juc consideră că PD vrea să înregistreze mai multe succese pe linia de Guvern și să devină un actor important în viitorul Parlament, nu un figurant.

Parlamentul Republicii Moldova
Intrarea din spatele Parlamentului Republicii Moldova FOTO: Sandu Tarlev

Șansele că liberalii să ajungă în viitorul Parlament sunt foarte mici, mai spune acesta. În ceea ce privește, unioniștii, Juc spune că cel mai probabil aceștia se vor orienta către partidul Vitaliei Pavlicenco – PNL – sau se vor dispersa și vor aștepta apariția unui nou actor „pentru că proiectul unionist este unul de lungă durată”.

Astfel, în opinia lui Juc, în viitorul Parlament vor accede, cel mai probabil, 5 partide politice – PSRM, Partidul Nostru, PD, PAS și PPDA. La limită ar putea să ajungă și PCRM, adaugă Juc. Greșeala politică pe care au admis-o comuniștii, în opinia politologului, este refuzul de a participa la alegerile prezidențiale.

Victor Juc mai crede că viitoarea majoritatea parlamentară va fi una de stânga și centru-stânga. „Pentru că populația, totuși, e sărăcită. Și Igor Dodon a reușit să-i unească. Nici comuniștii în 2001 nu au obținut așa suport mare. Mai ales că aceștia din dreapta și centru-dreapta s-au cam compromis”, a precizat Juc.

Ce arată sondajele

Sondajele de până la scrutinul prezidențial arătau că există 5 partide politice cu cele mai mari șanse de a accede în Parlament. Pe primul loc ar fi PSRM cu 26,1% de voturi, pe locul doi – PAS cu 9,2% de voturi, PPDA – 8,5%, PD și PN – 7,7%, respectiv 7,6%, potrivit Barometrului de Opinie Publică comandat de Institutul de Politici Publice din luna octombrie 2016.

Foto: moldNova. Sursa IPP.md
Sursa IPP.md

3 Comments

  1. Vova

    Iaca și cireașa lor de pe tort , se observă de ce ea face mare ravagii pentru ca să-și facă imagine pentru parlamentare! Cat ce ține de unificareacestor partide, ar trebui să creieze unul, dacă nu trebuie să se lupte la fel ca și cu Dodon! Au fpcut proteste împreună se îmbrățișau , dar acum sau luptat pentru funcția de președinte!

  2. Constructiv

    Pai cei care au furat pina acum, isi reunesc fortele sa o faca si in continuare, voi cerde-ti ca veti folosi oamenii la fel precum iati folosit la alegerile prezidentiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.