Maia Sandu versus Igor Dodon: o remiză cu gust amar

După atâtea confruntări evitate în preajma turului întâi de scrutin prezidențial, Maia Sandu și Igor Dodon s-au întâlnit, în sfârșit, în platoul PRO TV. Părea că o dezbatere directă va pune punctele pe ”i”, dar n-a fost să fie, am asistat la o ceartă publică a orbului cu surdul.

Emoțiile au copleșit-o pe Sandu, iar comportamentul pasiv-agresiv al lui Dodon au știrbit cât s-a putut din eficiența amândurora. Sunt lait-motive clasice pe care Dodon le exploatează ori de câte ori are șansa în raport cu Maia Sandu: independența Republicii Moldova amenințată de viziunile unioniste; ortodoxia compromisă de homosexuali, masoni și alte teorii ale conspirației; familia ca un criteriu al calității și integrității unui politician demn de respect și, nu în ultimul rând, închiderea școlilor și supravegherea video în timpul examenelor de bacalaureat. În mod absolut previzibil, toate au fost readuse în discuție de candidatul socialist. Ca să fie combătute, în linii mari, cu afirmația axiomatică ”Fals”. ”Fals, sunt creștină”, ”Fals, nu mă consiliază americanii”, ”Fals, eu nu am furat niciun bănuț și dumneata știi foarte bine asta, la fel cum știu și cetățenii”.

Bun, de acord. Și? După faza de negare erau atât de necesare judecățile de valoare, și nu înșiruirile mult prea extinse de etichetări și apelurile inutile la discernământul electoratului. Electoratul candidatului Maia Sandu nu are nevoie de măguliri acum. Etapă depășită. Electoratul candidatului Igor Dodon nu poate fi măgulit prin definiție. Betonul sovietic nu se topește cu lacrimi. El poate fi zdrobit doar cu o altă placă de beton sovietic, mult mai mare. Pentru asta, liderul PAS ar fi trebuit, ipotetic vorbind, să se transforme într-o mahalagioaică nonșalantă și să răspundă la ”Sunt creștin cu frică de Dumnezeu” cu ”Haideți să vedem cine știe mai multe rugăciuni pe de rost!”. Și ar fi un non-sens. Dodon putea fi pus la perete cu declarația sa scandaloasă referitoare la Crimeea, aparținând Federației Ruse, putea fi ținut la maxim pe terenul relațiilor Republicii Moldova cu Ucraina, unde este foarte vulnerabil acum. În schimb, Maia Sandu a ales să răspundă la atacuri cu contraatac, semn de dezechilibru și sensibilitate excesivă.

Igor Dodon a avut și tentative de autodepășire. Rece, mult mai respectuos față de ”doamna Sandu”, lăsând-o să vorbească, provocând-o chiar să-și verse elanul consumând timpul rezervat, a valorificat la maxim retorica sa tradițională. A zgândărit cât a putut resentimentele părinților ale căror odrasle nu au luat BAC-ul ”din cauza Maiei Sandu” și aproape că s-a autoproclamat cel mai vrednic ”tată a trei copii”. Așa sau altfel, principalii doi prezidențiabili sunt mult mai bravi luptând fiecare pe terenul său. Aceste dezbateri au demonstrat că inițiativele de dialog dintre ”stânga” și ”dreapta” politice din Republica Moldova, așa cum simte și gândește ea astăzi, oricât de bune și curate ar fi intențiile activiștilor și comunicatorilor care le concep, sunt ineficiente și ricoșează ca nuca de perete. Soluția lui Dodon rămâne fluturarea degetului în fața electoratului său socialist, or așa arată liderul perfect în viziunea nostalgicilor bolnavi de dorul salamului sovietic. Maia Sandu mai are o șansă pe terenul ei – al scepticilor și indecișilor. Pentru că dezamăgirea și neîncrederea pot fi suplinite cu argumente logice și apeluri către depășire de sine. Betonul armat sovietic – nu. El trebuie ocolit și lăsat să se dezmembreze în timp, cu răbdare și mult tact.