Meniu Închide

Moscova îi strică planurile lui Dodon: Rusia vrea mai puțini muncitori străini

Guvernul Federației Ruse intenționează să reducă numărul de muncitori străini mai ales în zonele unde cetățenii ruși întâmpină probleme de angajare, potrivit Utro.ru. Mai devreme, președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, promitea că vrea să semneze un contract bilateral cu Executivul din Moscova pentru a rezolva problemele muncitorilor moldoveni din Rusia.

Igor Dodon FOTO Sandu Tarlev
Igor Dodon a promis că va ști să convingă Rusia să nu interzică migranților moldoveni să muncească în Rusia FOTO Sandu Tarlev

Moscova vrea mai puțini muncitori străini

Vicepremierul pe politica socială din Rusia, Olga Golodeț, a declarat, luni, 21 noiembrie, că guvernul rus intenționează să schimbe legislația ce reglementează piața muncii în privința muncitorilor străini. Golodeț a spus că atragerea forței străine de muncă în Rusia provoacă ieftinirea muncii per general și că astfel se scurge capitalul din țara lor, „deoarece venitul pe care îl obțin migranții, de regulă, este trimis în țara din care aceștia provin”, a explicat Golodeț.

Mai mult, aceasta a spus că există o povară suplimentară asupra bugetului de stat, deoarece muncitorii străini utilizează instituțiile medicale și cele de învățământ ruse.

Olga Golodeț a adăugat că angajatorii ruși susțin, la rândul lor, că în prezent pe piața muncii din Federația Rusă încă nu este un număr suficient de forță de muncă autohtonă.

Promisiunile lui Dodon din campania electorală

Astfel, promisiunile făcute de învingătorul alegerilor prezidențiale din Moldova, Igor Dodon, cu privire la înlesnirea condițiilor de activitate a moldovenilor din Rusia rămân incerte. Potrivit programului său electoral, Dodon dădea asigurări că va soluționa problema migranților muncitori aflați peste hotare. În mod special, acesta spunea că va aborda problema muncitorilor în prima sa vizită peste hotare în Federația Rusă. Dodon spunea că în Rusia trăiesc permanent 700.000 de migranți muncitori moldoveni.

Președintele ales Igor Dodon mai promitea că va semna cu Federația Rusă și cu ţările Uniunii Europene un acord bilateral privind garanţiile sociale pentru moldovenii aflaţi la muncă în aceste ţări.

Mai mult, acesta spunea că va convinge autoritățile ruse să anuleze integral interdicțiile privind aflarea pe teritoriul Rusiei pentru migranții muncitori moldoveni, cu excepția celor care sunt urmăriți penal și administrativ.

Câți bani transferă moldovenii din Rusia

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, Rusia continuă să fie partenerul principal al Republicii Moldova, deținând ponderea de 43,2% (487,96 milioane de dolari) din total în anul 2015. Totuși, această cifră este mai mică cu 18,4 puncte procentuale comparativ cu 2014. Totodată, 98,8 % din totalul transferurilor din Rusia au fost efectuate prin sistemele de remitere de bani. Astfel, în prima jumătate a anului 2015 au fost transferate 53,61 milioane de dolari, iar în a doua parte a anului – 38,3 milioane de dolari.

După Rusia, următoarele țări de unde moldovenii au trimis sume impunătoare de bani în țară în anul 2015 se numără Italia (131,91 mil. dolari), Israel (119.55 mil. dolari), SUA (103,57 mil. dolari), Marea Britanie (35,91 mil. dolari), Germania (29,74 mil. dolari), Franţa (21,29 mil. dolari) etc. Transferurile din aceste 12 state (inclusiv din Rusia) reprezintă 87,5 % din totalul transferurilor în Republica Moldova (988,10 mil. dolari).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.