Meniu Închide

Republica Moldova, încremenită în timp: alegerile prezidențiale din 2016, aproape identice cu cele din 1996

Republica Moldova pare să nu fi evoluat din punct de vedere politic în ultimii 20 de ani: alegerile prezidențiale din 1996 au avut practic aceleași subiecte de dezbatere precum cele din 2016. Mitropolitul Vladimir s-a implicat în campanie, a fost agitat pericolul unionismului și al conflictului transnistrean, unul din candidați a promis apropierea de Moscova și au apărut inclusiv materiale compromițătoare în ultimul moment. Până și Banca de Economii avea probleme în 1996, iar după 20 de ani aceasta se află în proces de lichidare.

lucinschi-culturist
Caricatură a lui Petru Lucinschi în campania electorală din 1996.

Am mers la bibliotecă și am frunzărit ziarele din cele două săptămâni dinaintea turului decisiv din 1 decembrie 1996 – care avea să fie câștigat de Petru Lucinschi. În cursa către funcția supremă acesta s-a confruntat cu președintele anterior Mircea Snegur.

Petru Lucinschi a mizat extrem de mult pe farmecul său personal și a înnebunit toate alegătoarele, în timp ce oponentul său Mircea Snegur a vrut să-și creeze imaginea de om cu frică de Dumnezeu și abilități de mare gospodar. Nu i-a ieșit schema pentru că în ochii moldovencelor, tot Lucinschi era mai gospodar, mai frumos și mai priceput la vorbe. Calitate pe care jurnalistul Constantin Tănase o contesta spunând că „poporul nu-i o fată mare pe care s-o iei cu vorbe dulci”.

Aceeași Mărie cu altă pălărie

În 20 de ani lucrurile nu s-au schimbat prea mult. În 1996 principalele lupte se dădeau în paginile ziarelor. Fiecare publicație își declara în mod deschis susținerea pentru un candidat sau altul.

Moldova Suverană, Patria Tânără, Momentul, Săptămâna, Pământ și Oameni erau de partea candidatului independent Petru Lucinschi, iar Țara, Literatura și Arta și Glasul Națiunii se plasau în tabăra candidatului Mircea Snegur. În plus, Petru Lucinschi a beneficiat de sprijinul deschis al presei de limbă rusă.

În discuție erau puse aceleași teme controversate: unionismul, relațiile cu Rusia, federalizarea Republicii Moldova – iar campania electorală se centra pe ideea de viitor și trecut. Mircea Snegur, care se aflase la cârma statului timp de șapte ani însemna trecutul, iar Petru Lucinschi, care ocupa funcția de președinte al Parlamentului era „viitorul și schimbarea”. Multe articole se întitulau simplu și direct: „De ce Lucinschi și nu Snegur” sau „De ce Snegur și nu Lucinschi?”, în funcție de înclinația fiecărei publicații spre un candidat sau altul.

Sperietoarea unirii cu România

Unirea Republicii Moldova cu România a fost un subiect utilizat pe larg de tabăra lui Lucinschi în campania electorală din 1996 pentru a-l portretiza pe Snegur ca unionist. În presa apropiată lui Petru Lucinschi apăreau materiale în care se arăta că revenirea lui Snegur la șefia statului ar însemna distrugerea statalității Republici Moldova, dispariția identității și limbii moldovenești.

În materialele electorale ale lui Lucinschi printre argumentele de ce nu ar trebui să fie votat Snegur se strecurau și declarațiile liderului Partidului „România Mare”, Corneliu Vadim Tudor, despre Unire. „În condițiile care s-au creat, Unirea cu Basarabia ar putea avea loc în patru ani”, citat de Tudor în ziarele din noiembrie 1996.

Citat de Cornl
Citat de Corneliu Tudor Vadim în materialele electorale ale lui Lucinschi

Ziarul Nezavisimaia Moldova, care îl favoriza pe Lucinschi, a publicat un material „analitic”, pe 22 noiembrie 1996, despre declarațiile lui Mircea Snegur care ar confirma că ultimul ar fi avut viziuni unioniste. Ziariștii au publicat fragmente din gazeta Sovetskaia Moldova și ziarul francez Le Figaro în care Snegur și-a expus viziunile pro-românești. În ziarul sovietic, publicat pe 2 februarie 1991, acesta a spus că românilor din dreapta Prutului li se vor acorda aceleași drepturi sociale ca și românilor din stânga Prutului, iar acest citat a fost utilizat de redacție ca o confirmare a viziunilor lui Snegur. Pentru Le Figaro Snegur declarase că independența Republicii Moldova este o etapă temporară.

Un alt material electoral în care Lucinschi î
„Dacă nu vreți să trăiți în România Mare, ci în Moldova independentă și suverană atunci votați PENTRU Petru Lucinschi”, sloganul din publicitatea electorală apărută în ziarul Kișinevskie Novosti.

Mitropolitul Vladimir, marionetă electorală

Principalii candidați au încercat să câștige încrederea populației inclusiv prin apropierea față de slujitorii Bisericii. Astfel, Mircea Snegur a apărut de câteva ori în public alături de Mitropolitul Vladimir și a oferit un amplu interviu pentru Moldavskie Vedomosti (20 noiembrie 1996), unde și-a expus viziunile spirituale. Acesta spunea jurnaliștilor că la o întâlnire din Costești, raionul Ialoveni, preotul local i-a amintit localnicilor că anume Mircea Snegur a fost persoană care a propus ca religia să fie predată în școli.

Mircea Snegur
Mircea Snegur alături de Mitropolitul Vladimir. Ziarul Moldavskie Vedomosti (20 noiembrie 1996).

Ziarul scria că Mitropolitul Vladimir s-a adresat, cu doi ani înainte de campania electorală, către președintele țării de atunci Mircea Snegru, spicherul Parlamentului Petru Lucinschi și premierul Andrei Sangheli cu rugămintea de a introduce religia în școli. Ziarul Moldavsckie Vedomosti preponderent l-a favorizat pe Mircea Snegur și l-a criticat pe Petru Lucinschi.

Cine are avion prezidențial?

În ediția din 27 noiembrie 1996 a ziarului Pământ și Oameni apare o dezbatere între ideile celor doi oponenți în care Lucinschi este prezentat, în mod clar, într-o lumină mai bună. „Mircea Snegur se pronunță pentru schimbarea sistemului constituțional al țării. Petru Lucinschi nu exclude anumite modificări, dar numai prin consensul societății, în pace și liniște. Snegur cere în mod ultimativ transformarea pământului în marfă. Lucinschi recunoaște că pământul poate fi transformat în marfă, dar numai atunci când cetățenii Republicii Moldova vor avea destui bani ca să-l poată cumpăra. Snegur nu poate suferi alte puncte de vedere, cere să fie ascultat în toate de supușii țării sale. Lucinschi întotdeauna apreciază și respectă punctele de vedere ale oponenților. În toți anii domniei sale amenință „cu luarea măsurilor”. Lucinschi niciodată n-a amenințat pe nimeni. Mircea Snegur are avion prezidențial. Petru Lucinschi n-are și nici nu-i trebuie. Costă scump. Snegur a luat pentru Președinție toată clădirea fostului Parlament. Lucinschi spune că Președinția și Guvernul pot să încapă într-o singură clădire, cea a Guvernului”, nota publicația.

lucinschi-vs-snegur

Lovituri sub centură

Cu câteva zile înainte de al doilea tur al alegerilor, pe 28 noiembrie, ziarul „Luceafărul” publica un articol cu titlul „De ce nu trebuie votat P. Lucinschi?” după un discurs ținut de jurnalistul Constantin Tănase la postul național de radio. „În diferite perioade Lucinschi a oscilat cum a bătut vântul. În anii tinereței sale comsomoliste, Lucinschi era de partea celor care dărâmau bisericile, astăzi televiziunea îl arată cu lumânarea în mână în fața altarului. În 1971, pe când era secretar de ideologie la C.C al PCM critica romanul lui Druță „Povara bunătății noastre”, astăzi el s-a trasformat în mare susținător al culturii, în mare prieten al scriitorilor”, spunea Tănase.

Snegur și Lucinschi nu au fost foarte duri în declarații. Mai duri erau susținătorii acestora. În ziarul Momentul apar câteva declarații ce aparțin lui Ilie Ilașcu, deținut politic capturat de Tiraspol în timpul conflictului armat de pe Nistru: „Mircea Snegur, trădătorul de neam, vânzătorul de țară, colaboraționistul și marioneta Moscovei”. Ilașcu spunea că Snegur este principalul vinovat de declanșarea războiului de pe Nistru. „Conflictul a fost elaborat la Moscova și propus Moldovei (citește lui Snegur) și este benevol acceptat”.

lucinschi-afis

Literatura și Arta îl descria pe Lucinschi drept un om „stabil în rumânofobie și labil în comportament”, iar într-un editorial pentru ziarul Țara, Dinu Mihail afirma: „De un lucru sunt convins: niciodată Lucinschi nu va trăda interesele Moscovei în Basarabia”. Mircea Snegur era atacat în ziarul Săptămâna, unde Constantin Munteanu scria că „în jurul candidatului Mircea Snegur huzuresc nulitățile”.

Snegur spunea despre Lucinschi că nu a semnat declarația de independență a Republicii Moldova și că va federaliza țara, iar cel din urmă afirma că Mircea Snegur recurge la acțiuni destabilizatoare și că este un pericol pentru Moldova. Bătălia dintre cei doi era și haioasă. În ziarul Momentul apare o fotografie cu Lucinschi în fața basoreliefului lui Ion Creangă. În descrierea pozei jurnaliștii scriu: „Lui Petru Lucinschi, spre deosebire de președintele Snegur, Creangă îi place”.

Promisiunile lui Lucinschi: o biserică pe an și gratuități pentru pensionari

În timpul campaniei electorale din 1996, Petru Lucinschi declara că va demite Guvernul, va forma un nou cabinet de miniștri tehnocrați și va dezvolta relațiile Republicii Moldova cu Rusia, Ucraina și România. Solicitat să comenteze calificativul de politician „prorus” pe care i-l atribuiau oponenții, Lucinschi afirma că va folosi relațiile sale de la Moscova în interesul țării și că va munci pentru ca trupele rusești să părăsească teritoriul Republicii Moldova. „Dacă a fi omul Moscovei înseamnă a ține cont de așa-numitul factor rus, atunci sunt. Dar în acest caz tot „oameni de-ai Moscovei” sunt și Bill Clinton, Helmut Kohl, Jacques Chirac…”

Lucinschi a mai promis că, dacă devine președinte, în fiecare an va înălța câte un lăcaș sfânt, va restabili distribuirea medicamentelor fără plată pentru pensionari, va primi oamenii în biroul său imediat ce aceștia vor solicita o întrunire, toți pensionarii și intelectualii vor fi aprovizionați cu cărbune la preț redus, iar oamenii din Chișinău și Bălți vor călători gratuit cu troleibuzul.

snegur-gospodar

Obsesia cu gospodarii și probleme la Banca de Economii

Mircea Snegur susținea că Republica Moldova trebuie să devină o țară de gospodari. În viziunea sa, o țară de gospodari însemna ca statul să aibă grijă ca salariile să fie plătite la timp. Acesta mai promitea soluționarea în mod echitabil a problemei depunerilor bănești ale cetățenilor la Banca de Economii devalorizate pe parcursul ultimilor ani, acordarea creditelor pe termen lung pentru construcția spațiului locativ. Snegur mai spunea că va insista asupra transformării, pe cale constituțională, a Republicii Moldova într-o republică prezidențială. Aceste promisiuni sunt însoțite și de un portret social-politic publicat în paginile ziarului Luceafărul unde Snegur este descris drept un om extrem de generos și inteligent. „Ca om politic posedă o mare forță intuitivă și de pătrundere psihologică, are darul de a apropia de el oamenii. Bunătatea sa genetică este cea mai bună calitate a sa”, se arată în articolul din Luceafărul.

Lucinschi – zâmbărețul, Snegur – posomorâtul

Jurnalistul Igor Guzun comenta într-un număr al ziarului Momentul starea de spirit a celor doi candidați, făcând trimitere la președintele României de atunci, Ion Iliescu, care era foarte zâmbăreț și jovial. „Pe Petru Lucinschi (de altfel ca și pe Ion Iliescu) nu trebuie să-l amăgească fotograful că va ieși o păsărică din obiectiv ca să schițeze un zâmbet. Râde și fără asta, și nu-i plac minciunile. Cu ce-ar trebui amăgit sau distrat președintele Snegur ca să ne privească din poze și de pe ecran mai puțin posomorât?”, remarcă jurnalistul. De altfel, în campania electorală de acum 20 de ani s-a mizat foarte mult pe farmecul personal al celor doi candidați.

În pozele electorale Snegur apare cu un buchet mare de flori în mână și abia schițează un zâmbet. Fotografia este însoțită de un mesaj poetic și sentimental: „Împreună cu Snegur putem fi ca o familie unită în jurul pâinii, dacă vom ști s-alegem grâul de neghină…”. De cealaltă parte, Lucinschi apare îmbrăcat într-un costum de culoare deschisă, undeva în aer liber și cu zâmbetul larg. Într-un interviu din ziarul Momentul din 2 octombrie 1996 Lucinschi dezvăluie câteva detalii din viața sa personală. Astfel, aflăm că fostul președinte dormea șase ore pe noapte, îl admira pe Mitterand, iar despre stilul său vestimentar spunea că este o „creație colectivă”.

lucinschi-si-femeile

Nu vrem lei, nu vrem valută – vrem Piotr să ne conducă

Chiar dacă Mircea Snegur exploata „motivul gospodarului” în campania sa electorală, ziarul Săptămâna titra cu referire la Lucinschi: „O țară de gospodine are nevoie de un gospodar” sau „Petru, bărbatul cel adorat al femeilor”. În multe dintre fotografiile publicate în ziare, Petru Lucinschi apărea alături de femei. Era clar că moldovencele îl admirau. În ziare apăreau tot felul de apeluri și mesaje de la femeile din toată țara care își exprimau susținerea față de Lucinschi. „Chemăm toate femeile din țară să-l susțină pe candidatul independent Petru Lucinschi, deoarece îl considerăm unicul politician capabil să ne unească pentru a scoate republica din criză”, este mesajul unui grup de femei din Orhei.

În publicația Momentul apare un articol întitulat: „O întrebare crucială pentru un domn: Ce-aveți de gând cu femeile?”. Aici, Petru Lucinschi vorbește despre participarea femeilor în politică și le laudă. „Știm noi calitățile lor – sunt mai organizate, mai responsabile, în calitate de funcționari – să fim autocritici – ele sunt mai bune ca bărbații”, afirma candidatul.

Actrița Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Mihaela Strâmbeanu mărturisea că personajul politic preferat este Petru Lucinschi pentru că „sărută mâinile și face complimente femeilor”. Snegur, de cealaltă parte, nu s-a bucurat nici pe de parte de aceeași admirație din partea doamnelor. Trebuie să amintim aici și faimosul afiș electoral care îl înfățișează pe Lucinschi în prim-plan alături de mesajul: „Vreți un președinte deștept și frumos? Votați Petru Lucinschi”. Candidatul mai este prezentat ca un bun prieten și susținător al tinerilor. „Petru Lucinschi se simte în largul lui între studenți, pentru că se simte în atmosfera unui viitor mai bun decât prezentul”, este explicația unei fotografii publicate în ziarul Momentul.

Sloganuri și îndemnuri

Ziarul Săptămâna îi îndemna pe cititori să urce în șa „alături de Petru” încă în primul tur al alegerilor din 1996 pentru că „și caii ar vota pentru candidatul nr.3. În caz contrar ei vor fi deșălați de candidatul nr. 1”. Tot în „Săptămâna” apare un apel a unui grup de deputați din Parlament care își manifestă susținerea pentru candidatura lui Lucinschi pe motiv că „el nu va cere nicicând împuterniciri suplimentare”. Petru Lucinschi a avut câteva sloganuri memorabile: „Fiți cu Lucinschi și veți avea dreptate!”, „Dați-i voie să vă ajute”, „Cu Lucinschi vom avea dreptate”, „Pentru Petru”, „Noi vă dorim din tot sufletul numai bine. Votați pentru cel care vă dorește binele”, „Prezentul și viitorul Moldovei” și cunoscutul îndemn „Votați rândunica”. De altfel, după alegerile câștigate de Lucinschi, publicația „Patria Tânăra” anunța glorios pe prima pagină: „La 1 decembrie 1996, în Moldova s-a înregistrat întoarcerea rândunelelor”.

Mircea Snegur avea sloganuri mai modeste: „Cu Mircea Snegur vom câștiga”, „Votați cu Mircea Snegur, un gospodar pentru o țară de gospodari”, „Alegându-l pe Mircea Snegur, alegeți calea dreaptă”.

lucinschi-barbat-destept-si-frumos

Amenințarea războiului transnistrean

Un alt aprig susținător al lui Lucinschi a fost deputatul Vladimir Solonari care a scris o serie de editoriale în favorea acestuia. În articolul pentru ziarul Kișinevschii Obozrevateli din 22 noiembrie 1996 acesta scria că dacă alegerile vor fi câștigate de Mircea Snegur atunci țara se va ciocni cu problemele de pe timpul războiului de pe Nistru. Despre Lucinschi acesta scria că este un candidat care pledează pentru independența țării și nu are „apucături” unioniste.

Mircea Snegur, spunea, la rândul său, în materialele electorale publicate în ziarul Komsomoliskaia Pravda, ieșit din tipar pe 15 noiembrie 1996, că informațiile precum că acesta ar fi unionist sunt doar speculații.

Pe când Voronin era tovarăș cu Lucinschi

Și o serie de partide politice de stânga au îndemnat cetățenii să voteze pentru Petru Lucinschi. Partidul Democrat Agrar speria cetățenii că dacă va câștiga altcineva decât Lucinschi atunci moldovenii vor pierde dreptul de a se numi moldoveni. Printre partidele care l-au susținut se numărau: Partidul Comuniștilor, Mișcarea Unitatea, Partidul Socialiștilor și fracțiunea parlamentară Unitatea Socială.

Liderul comuniștilor Vladimir Voronin și-a expus și el public susținerea pentru candidatura lui Lucinschi, scria Nezavisimaia Gazeta. Voronin spunea că deși Partidul Comuniștilor are multe întrebări față de candidatul Lucinschi, aceștia oricum au decis să-l sprijine pentru a nu admite ca Mircea Snegur să devină din nou șef de stat.

Vladimir Voronin cu douăzeci de ani în
Vladimir Voronin cu douăzeci de ani în urmă. Ziarul Nezavisimaia Gazeta.

Watergate moldovenesc

Un mare scandal prin care s-a remarcat campania electorală din 1996 a fost publicarea de către televiziunea publică Moldova 1 a interceptărilor telefonice a doi oficiali. Moldavskie Vedomosti a scris pe larg despre acest subiect. În premieră la postul public național au fost publicate convorbirile telefonice între șeful stafului electoral a lui Mircea Snegur, Nicolae Andronic și ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Alexandru Buruian. În esență aceștia au discutat despre felul cum ar putea să publice unele materiale privind gestionarea incorectă a resurselor financiare de către Ministerul de Externe.

Mircea Snegur a avut o reacție dură în urma publicării acestor convorbiri. Acesta a spus că astfel a fost încălcată Constituția și a adăugat că Procuratura ar trebui să inițieze un proces penal. Petru Lucinschi a menționat, la rândul său, că nu este bine când se încalcă drepturile private ale omului, dar a precizat că interceptările respective au fost de interes public.

„Watergate moldovenesc”
Watergate moldovenesc. Preşedinte al Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” în anii 1996 Andrei Usatîi.

Snegur a cerut și sancționarea președintelui companiei publice de televiziuni Teleradio-Moldova pentru faptul că au publicat aceste interceptări. Președintele TRM de atunci Andrei Usatîi a spus că ei nu au făcut altceva decât să publice niște materiale care au provocat un scandal diplomatic.

Atacuri la familie

Nici familia lui Mircea Snegur nu a scăpat de materialele compromițătoarele din presă.

Foto din articolul ziarului Moskovskii Komsomoleț republicat de Nezavisimaia Gazeta
Foto din articolul ziarului Moskovskii Komsomoleț republicat de Nezavisimaia Gazeta

Ziarul Nezavisimaia Moldova a republicat un articol, care a apărut cu câteva zile înainte de alegeri în ziarul rus Moskovskii Komsomoleț în care se arăta că fiica lui Snegur Natalia Gherman împreună cu cetățeanul Veaceslav Mamei ar fi încercat să scoată ilegal 125.000 de dolari din Rusia pe data de 14 octombrie 1995.


La redactarea acestui articol a contribuit Vasile Gancev.

7 Comments

  1. veaceslav

    pai daca in spatele Maiei stau practic aceleasi persoane! multi fosti KGB-isti care la timpul lor erau responsabili de propaganda!!! Lucinschi, Nanatoi s.a.m.d…

  2. Diana Popa

    Ce ati vrut sa se schimbe in 20 de ani, poporul este acelasi, interesele sunt aceleasi. Totusi ar fi bine ca in prezent sa dam dovada ce ceva mai multa maturitate si sa nu ne bazam doar pe aparente.

  3. Teodor

    Urmasul lui Lucinschi, Filat, a crescut si dezvoltat o clona pe nume Maia Sandu, care are drpt scop capturarea statului si reintoarcerea la puterilor a banditilor Filat, Lucinschi, Platon si restul.

  4. Dan Bilzerian

    După 20 de ani nimic nu sa schimbat pentru că oamenii nu sau schimbat, biserica joacă cel mai important rol, si ce zice Mitropolitul aceia facem 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.