Secretele dependenților de droguri din Republica Moldova. Unde își găsesc aceștia salvarea

O doză de heroină injectată în venă ajunge la creier în 7-8 secunde și dă depedență după două-trei utilizări. „Îți spui că încerci o singură dată, dar o singură dată nu există atunci când vorbim despre droguri”, constată Grigore, dependent de narcotice și alcool.

Multe dintre istoriile dependenților de droguri și alcool par trase la indigo. Totul începe în „dvor” („în curte” – trad. din rusă), cu un joint împărțit între prieteni, o bere rece și cântece interpretate la chitară în miez de noapte. După un fum de marijuana urmează o pastilă de ecstasy, apoi o priză de cocaină, iar în vârful piramidei stă, de obicei, heroina, considerată de mulți drept cea mai puternică substanță psihotropă. Dependența de droguri se naște ușor și dispare greu. „Te poți lăsa doar dacă vrei tu, altfel nu există vreo șansă”, spune Grigore.

Raiul foștilor consumatori de narcotice

În satul Beriozki, raionul Anenii Noi, există un veritabil colțișor de rai și nu exagerăm când afirmăm acest lucru. Această oază de destindere și calm este de fapt un centru de reabilitare nonconformist pentru persoanele dependente de droguri și alcool care vor să renunțe la aceste vicii. Centrul a fost deschis oficial în anul 2005 când fondatorii organizației „Viață Nouă” au reușit să pună pe picioare o adevărată gosopodărie în localitate. Aici nu există doctori, tratamente medicamentoase, beneficiarii nu sunt legați de pat atunci când au crize de sevraj și nu sunt ținuți cu forța. Aici dependența de substanțe psihotrope este învinsă prin răbdare, muncă, autoanaliză și voință pură.

Ne așteptam să întâlnim persoane irascibile, cu un comportament agresiv și o înfățișare mai mult sau mai puțin ciudată. Nimic mai greșit. De îndată ce intri pe poarta centrului, te întâmpină zâmbetele calde și privirile curioase ale celor zece bărbați care sunt antrenați acum în programul de reabilitare.

Terapia prin muncă

Eugen, un bărbat de statură medie, blond cu ochi albaștri și cu o frizură modernă, se oferă să ne facă un tur al gospodăriei. Remarcăm din prima curățenia impecabilă și minuțiozitatea cu care lucrurile sunt aranjate în ogradă. Gazonul este îngrijit de-ți este teamă să calci pe el, iar grădina cu flori – extrem de colorată. Eugen este fost dependent de narcotice, iar după ce a trecut perioada de reabilitare la centrul ONG-ului „Viață Nouă”, și-a dorit să rămână aici și să-i ajute pe cei care se confruntă cu aceeași problemă. „Sunt aici din 2010 deja, dar vă povestesc mai multe mai târziu. Haideți să vă arăt ce avem prin gospodărie!”, ne propune bărbatul de 46 de ani. În primul rând, facem cunoștință cu Kasandra, un ciobănesc german de toată frumusețea care este gardianul casei. Mai găsim găini, cocoși, puișori, fazani, păuni și două vaci. Atracția gospodăriei sunt fără îndoială purcelușii nou-născuți. „Avem copaci de piersic, de măr și alte fructe. În fiecare an facem compot”, spune Eugen.

Persoanele care fac reabilitare sunt cele responsabile de buna funcționare a gospodăriei. „Se numește terapie prin muncă, un proces care scade emotivitatea, elimină tendințele psihice dăunătoare, ne responsabilizează și cultivă în noi demnitate, altruism, egalitate. Programul activităților este strict și fiecare are însărcinări clare”, lămurește Eugen.

Programul de reabilitare

Acest centru de reabilitare care nu se supune convențiilor are o capacitate de 15 oameni. Acum, aici se află nouă bărbați care au început lupta împotriva dependenței de droguri și o persoană care este în perioada de adaptare. Programul de reabilitare durează 3 luni, timp în care aceștia nu au acces la internet, telefon sau alte dispozitive care fac legătura cu societatea. Urmează apoi 3 zile libere pe care beneficiarii le petrec acasă. Revin apoi în satul Beriozki pentru alte 3 luni, cele de adaptare. În acest timp, ei petrec o săptămână la centru, o săptămână acasă. De fiecare dată când foștii dependenți se rup de această oază de liniște și revin la ritmul alert al orașului, există riscul să recidiveze.

Trezirea în „campus” se dă la 6:30 în fiecare dimineață. Duminică participanții își pot permite luxul de a dormi până la 8.00. Fiecare dintre aceștia au sarcini bine stabilite din timp. Este mult de muncă. Pregătirea micului dejun, curățenia în casă și în curte, îngrijirea animalelor sunt câteva din obligațiile rezidenților. Zilnic, au loc două întruniri de grup în cadrul cărora dependenții de droguri și alcool pun pe tavă toate trările lor. „Programul este construit pe 12 pași. Fiecare pas se bazează pe anumite principii. Vorbim despre putere, comportament, ne analizăm deciziile, gândurile, faptele. Adesea avem întâlniri cu psihologi și foști consumatori care și-au depășit dependența. Secretul este să fii sincer cu tine însuți”, ne destăinuie Eugen.

„Eram regele lumii”

Eugen are 46 de ani, este HIV pozitiv și a consumat droguri puternice timp de 7 ani. „Totul începe cu marijuana, adică cu ceva ușurel. Pe cele mai puternice le-am încercat în închisoare. Mă simțeam singur și neîncrezător. Colegii de celulă mi-au propus ceva mai tare spunându-mi că o doză îmi va rezolva toate problemele. Efectul a fost wow! Într-un minut, am devenit regele lumii. Aveam forță și încredere”, ne destăinuie Eugen cu un zâmbet de regret pe față. Drogurile excită la maxim complicatul mecanism al plăcerii, devenind un fel de „penicilină pentru suflet”. Nivelul de satisfacție se diminuează însă în timp, întrucât organismul omului se obișnuiește cu senzația de euforie de la început și vrea mai mult. Acum doza trebuie mărită. „Narcoticul îți dă niște senzații ce nu pot fi descrise. Te face euforic. Dar vreți să știți ce rămâne după droguri? Pustietate”, afirmă bărbatul.

Eugen a ajuns la centrul de reabilitare în anul 2010 – „atunci când am început să mor lent”, spune el. Vestea că s-a infectat cu HIV l-a doborât. „Vova (coordonatorul programului de reabilitare Viața Nouă – n.r) m-a adus aici. În sfârșit, am început să trăiesc. Simt că am întinerit. Acum am vise, planuri, dorințe. Vreau o familie și vreau copii. Dar știu că pentru asta trebuie să mă mențin pe poziție”, spune Eugen care arată sănătos tun și pare într-adevăr să trăiască cea mai bună perioadă a vieții sale. Bărbatul dovedește că pastilele luate la timp și adoptarea unui mod de viață cât mai echilibrat le permite persoanelor cu HIV să ducă o viață cât se poate de obișnuită.

Drogurile nu își aleg victimele

Drogurile îl fac pe consumator să se simtă plin de energie, atent, vigilent. Senzatiile vizuale, auditive si tactile sunt amplificate, iar foamea, somnul si oboseala dispar. „Toate aceste atracții false pot cuceri pe oricine, de la bogat la sărac. Există preconcepția că cei care iau droguri dorm sub poduri și au o stare financiară proastă. Nimic mai greșit. În patima drogurilor cad persoanele cu afaceri, cu bani, adolescenții care vin din familii înstărite”, spune Elena Derjanschi, managerul media al asociației „Inițiativa Pozitivă”, din care face parte și ONG-ul „Viață Nouă”. Grigore, fost dependent de narcotice găsește o explicație pentru acest fenomen: „Știți, unii se droghează din cauza problemelor, alții o fac pentru că le este prea bine”.

Procesul de reabilitare pus la punct de ONG-ul „Viață Nouă” este gratuit, iar toate cheltuielile sunt acoperite din donații și finanțare externă. În plus, gospodăria despre care vorbim aduce venituri. Băieții vând lapte, brânză, fructe și alte produse. De altfel, cei zece participanți la programul de reabilitare spun că nu s-au gândit niciodată că vor mulge vaca, vor avea grijă de porci sau vor sta la bucătărie toată ziua. Niciunul dintre ei însă nu se plânge.

După muncă și răsplata

În campus, prânzul se servește la ora 14.00, imediat după încheierea primei întruniri de grup. Astăzi, responsabil de bucătărie este Sașa. Un coleg îi dă o mână de ajutor și pregătește cârnăciori la grătar. Mirosul de fum și cel de carne coaptă, suculentă ne ademenește pe toți în casă. Cei zece bărbați s-au pus pe treabă și aranjează masa. Sunt îndemânatici ca niște gospodine experimentate. Aranjează cu grijă șervețelele și tacâmurile. Sașa, bucătarul-șef de azi, pune zeama în farfurii. Le umple până la refuz, iar aroma este de-a dreptul încântătoare. În farfurie plutesc toate cele necesare: morcovi, ardei, verdețuri tocate perfect și un șold de găină de casă. După prima sorbitură îl lăudăm cu toții pe Sașa care rosește la auzul atâtor vorbe bune: „Cred că de la tata mi se trage. El are un restaurant”, ne destăinuie el.

Urmează și felul doi: piure de cartofi cu mărar, doi cârnăciori și salată proaspătă din legume. Noi, fetele, începem să capitulăm în fața porției zdravene de mâncare. În plus, aflăm că ne mai așteaptă și un desert din fructe. „E prea mult, băieți!”, exclamăm noi. „Toată lumea care vine aici spune asta! Pentru noi nu-i deloc mult!”, glumesc ei.

După prânz, băieții se întorc la muncă. Trebuiesc hrănite animalele, zecile de farfurii trebuiesc spălate, camera măturată, iar apoi urmează a doua întrunire de grup pe ziua de azi.

32 de ani de dependență: „Cred că de vină e acea filosofie pe care o au tinerii conform căreia în viață trebuie să încerci de toate”

După prânzul copios, ne retragem într-un colț al grădinii pentru a afla istoria Alionei. Femeia are 46 de ani, dintre care 32 i-a petrecut consumând narcotice. „Aia nu a fost viață. Colegii și prietenii mi-au propus. Dacă mă întrebi acum de ce am consumat…nu știu. Am avut o copilărie fericită, nu mi-a lipsit nimic… Cred că de vină e acea filosofie pe care o au tinerii conform căreia în viață trebuie să încerci de toate. Am încercat o dată și nu m-am putut opri”, își amintește Aliona. După ce a trecut cursul de reabilitare, ea nu a părăsit echipa „Viață Nouă” și a rămas să lucreze alături de ceilalți membri. Acum îi ajută pe nou-veniți să se acomodeze la program, se ocupă de curățenie și aprovizionarea cu alimente a gospodăriei.
„De 2 ani nu am consumat nimic. Sincer, eu mă tem să ies de aici. Eu aici trăiesc, acolo nu știu ce o să se întâmple cu mine. Eu am nevoie să fiu aici”, insistă Aliona.

Drogurile făcute în casă

Aliona spune că a consumat de toate, de la opium la heroină și, în ultimul timp, o substanță cunoscută sub numele de „vint”. Vint-ul este un preparat care poate fi obținut foarte ușor în condiții de casă, un fel de variantă ieftină a metamfetaminelor. Ingredientele sunt cel puțin dubioase și dezgustătoare pentru cei neinițiați. Dar consecințele vint-ului sunt extreme de dure: insuficienţa hepatică, insuficienţa renală, convulsii şi comă. Daunele sunt ireversibile. Se poate ajunge la pierderea membrelor și desfigurarea chipului. „Это просто ужас! Самый дешовый наркотик!” („Este îngrozitor! Cel mai ieftin drog!” – trad. din rusă), exclamă Aliona. Femeia povestește că mirosul vint-ului este extrem de înțepător. „L-aș recunoaște dintr-o mie de mirosuri. Îmi amintesc că îl preparam acasă, pentru că îți iese ieftin”, mărturisește ea.

„M-am născut să-i ajut pe alții ca mine”

Vladimir Dodon este coordonatorul programului de reabilitare din cadrul ONG-ului „Viața Nouă”. În anul 2003, după ce timp de 11 ani a fost dependent de droguri, a făcut un curs de reabilitare. „Pe atunci, totul se petrecea într-un apartament din sectorul Ciocana. Alte condiții, alte vremuri. Căutam ieșirea din această supunere în fața narcoticelor, dar nu o găseam. Înțelegeam că îmi rănesc familia și mă rănesc pe mine, dar era peste puterile mele să mă las. Până la urmă am reușit și am realizat că probabil pentru asta m-am născut – să-i ajut pe cei ca mine. Împreună cu fondatorul ONG-ului, Ruslan Poverga, am visat mereu să avem o gospodărie mică unde să ne creăm propriul univers potrivit pentru cei care vor să renunțe la vicii. Casa aceasta o deținem din anul 2005”, povestește Vladimir.

Locuința are o capacitate de 15 persoane. În fiecare odaie pot fi cazați patru oameni. Condițiile sunt extrem de bune și totul este lună. Ne arătăm surprinși și spunem că locuința arată ca un veritabil hotel de câteva stele. „E mai bine ca la hotel!”, ne contrazic participanții la reabilitare.

Țigări și alcool de la 8 ani

Alexandru are 29 de ani. Este un tânăr arătos, puternic, respectuos și pare extrem de sensibil. Nu îi este rușine să-și povestească trecutul. O face cu o lejeritate ieșită din comun, de parcă nu vorbește despre sine. Alexandru avea 8 sau 9 ani când a pus mâna pe țigară prima dată. Foarte curând a început să bea, iar la 14 ani și-a injectat prima doză de heroină. „Totul începe în fața scării cu prietenii. În cazul meu și situația familială a fost de vină. Părinții mei erau alcoolici. Eu și fratele meu am crescut în stradă. Cumpăram de la farmacie pastile Tramadol, folosite ca să ușureze durerile bolnavilor de cancer și care creează rapid dependență. Pe atunci, eram în clasa a 6-a și farmacista mi le dădea fără să-mi pună vreo întrebare”, își amintește Alexandru. La 16 ani a început să se drogheze zilnic folosind substanțe tot mai puternice în doze tot mai mari. „Asta a fost viața mea timp de 10 ani. Am ajuns la închisoare tot din cauza consumului de narcotice. Să nu credeți că m-am oprit acolo. Am continuat să mă droghez, mai ales că în închisoare drogurile ajung foarte ușor printr-o mulțime de metode”, ne destăinuie Alexandru.

„Fără o doză eu nu puteam trăi”

„Era treabă serioasă. Stăteam doar pe droguri, nu vedeam și nu știam nimic altceva. Prietenii mei, dependenți și ei, mureau sub privirile mele. Mi-am înmormântat un bun prieten, dependent, care avea SIDA. Nicio secundă nu m-am gândit să mă opresc. Eu fără narcotice nu puteam trăi. Ele mă făceau mai deschis, mai vorbăreț, mai încrezător. Vorbeam o tonă! Eram foarte comunicativ!”, povestește amuzat Alexandru.

Declinul s-a produs atunci când, luându-și doza, Alexandru n-a mai simțit euforia de altă dată. „Într-o zi mi-am dat seama că nu își face efectul și că fricile mele nu dispar. A fost clipa în care s-a produs schimbarea în atitudinea mea. Atunci am vrut să renunț și am venit aici. În curând împlinesc 3 ani de când sunt curat. Am rămas aici pentru că mai am nevoie de timp. Mulți cedează când se întorc în societate. Acum este important să-i ajut pe alții care s-au confruntat cu aceleași probleme ca mine. Mă simt util, un sentiment pe care nu-l schimb pentru nimic în lume!”, exclamă Alexandru.

Bere în loc de apă

Unii dintre băieții pe care i-am cunoscut au început programul de reabilitare de puțin timp. Trupurile lor abia învață să supraviețuiască fără substanțele psihotrope. „În perioada asta, nu prea poți dormi, simți că te doare tot”, explică Vladimir, coordonatorul programului de reabilitare. Toți participanții la program sunt însă extrem de calmi. Pe fața lor se citește determinarea și par a fi extrem de mulțumiți că se află într-un loc atât de îndepărtat de tentații. Este chiar foarte greu să-ți imaginezi că acești oameni au putut fi altfel.

Semnele rebeliunii de altă dată rămân tatuajele care le acoperă brațele. Artiom pare să le aibă pe cele mai multe. El spune că este dependent de alcool de la 16 ani. „Atunci am început să beau bere cu băieții. Apoi berea s-a transformat în apă pentru mine. Încet am trecut la whisky, vodcă, cognac. Cred că am repetat destinul tatălui meu care tot a fost alcoolic. O am în sânge…Nu știu ce era cu mine. Nu ascultam pe nimeni nicodată și făceam probleme acasă. Voiam să fiu matur și independent. Mă credeam stăpânul universului. La 18 ani am ajuns prima dată la închisoare”, mărturisește tânărul de 28 de ani care se află de 4 luni în grija asociației „Viață Nouă”. În timp ce discutăm, Junior, pisicul gospodăriei, ni se împleticește printre picioare. Artiom îi dă ceva de mâncare. „Așa învățăm să fim responsabili, având grijă de alte ființe”, spune el mângâind motanul.

O singură dată nu există

Grigore este pentru a doua oară la reabilitare. După ce a încheiat primul curs, a recidivat. „Sincer să vă spun, chiar nu am avut motive să cad din nou în patima drogurilor. Cred că am obținut multe lucruri prea ușor. Mi-am dat seama că am început să mă îngrop din nou și am ales să vin a doua oară aici. La început mi-a fost rușine. Credeam că ceilalți mă vor privi urât și vor spune că nu am voință. Dar am găsit aceeași înțelegere ca întotdeauna. A doua oară este mai greu, să știți. Trebuie să lucrez mai mult asupra mea”, recunoaște Grigore. Tânărul vorbește îngrijit și este foarte amabil cu cei din jurul său. Are studii muzicale, a terminat o facultate și de profesie este inginer. Muncește însă în construcții și are venituri care îi permit să ducă un trai decent.

Spre deosebire de alții, Grigore a început să consume droguri mai târziu. „Am început cu hașiș și am terminat cu heroina care mi se pare cea mai puternică. Te poate ține și două-trei zile. Dacă îți pui doza corectă, cei din jur nu-și vor da seama că ești drogat”, afirmă bărbatul. Acum, Grigore își dorește foarte mult o soție și copii. I se luminează fața la gândul că ar putea să găsească o femeie cu care să-și împartă viața. „Cel mai tare asta vreau! O familie. Primul lucru pe care i l-aș destăinui viitoarei soții ar fi problema mea cu drogurile. Femeia trebuie să știe cu cine se leagă”, râde el.

La plecare, am fost petrecuți cu cele mai calde zâmbete și cu invitația de a mai păși pragul acestui loc atât de special. „Doar în ospeție, desigur! Nu din alte motive!”, glumesc băieții.

ONG-ul „Viața Nouă” a fost fondat în anul 2001 de către Ruslan Poverga. Din 2005 până în prezent aproximativ 300 de persoane au trecut programul de reabilitare în cadrul centrului din satul Beriozki. Vârsta medie a beneficiarilor este cuprinsă între 25-35 de ani. Potrivit statisticilor oficiale, în Republica Moldova sunt aproximativ 150.000 de consumatori de droguri, iar circa 10.000 sunt dependenţi de heroină.