Meniu Închide

Știrile dimineții: Ce spune unul dintre cei mai puternici afaceriști români despre Vlad Plahotniuc

„Un proces de o absurditate incredibilă şi care depăşeşte orice limită a tupeului”. Astfel a calificat omul de afaceri român Adrian Porumboiu solicitarea şefului PD, Vladimir Plahotniuc, de a nu-i mai pomeni niciodată numele, scrie Jurnal.md. „El poate să interzică la prietenii lui, la copiii lui, la oricine. Mie nu poate să-mi interzică nimeni să vorbesc sau să rostesc anumite nume, nu. Noi ne permitem, cu toate că mulţi cu evlavie, să rostim numele lui Isus Hristos, nu? Şi culmea! Nu pot să folosesc numele Plahotniuc”, a menționat Porumboiu.

Mai mult de 1.000 de avocați din Republica Moldova riscă să nu-și poată exercita meseria în 2018 din simplu motiv că nu au achitat cotizația de membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM), informează Curentul. Avocații ce nu și-au onorat această obligație de mai bine de jumătate de an riscă să fie sancționați disciplinar de către Comisia pentru etică și disciplină prin retragerea licenței.

Transferurile bănești de peste hotare care ajung în Republica Moldova au crescut cu 19% în luna octombrie față de octombrie 2016, ajungând la 116 milioane de dolari, transmite Radio Chișinău. Peste 36% din totalul transferurilor au provenit din statele UE, 35% – din țările CSI, iar 28,5% – din alte state. Cele mai multe transferuri se fac în dolari – 50%, 42% în euro și aproape 8% în ruble rusești.

Ucraina a acordat Republicii Moldova o cotă suplimentară de 5000 autorizații pentru transportul internațional de mărfuri. Potrivit înțelegerilor bilaterale, transportatorii din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a transporta încărcături atât în regim bilateral, cât și pe tranzit pe teritoriul ucrainean, scrie moldova.org. În cadrul întrevederii la Tbilisi, la Summitul „Tbilisi Belt and Road Forum 2017”, premierii Republicii Moldova și Ucrainei, au convenit asupra majorării anul viitor a cotelor pentru transportatorii internațional de mărfuri de la 43.000 până la 60.000 de autorizații.

Republica Moldova trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru protejarea cetăţenilor din stânga Nistrului, crede analistul politic Oazu Nantoi. „Până mai nu demult domnul Krasnoselski, care este un criminal de stat în opinia mea, spunea despre problema şcolilor cu predare în limba română, acuma probabil sub influenţa Chişinăului, domnul Krasnoselski utilizează termenul, şcolile cu predare în grafia latină, de parcă pe globul pământesc există o singură limbă cu predare în grafia latină. Iar această problemă cu şcolile cu predare în limba română există din momentul apariţiei acestui regim ilegal, autoritar, românofob şi xenofob”, a declarat Nantoi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Banca Națională a Moldovei a stabilit cursul oficial de schimb al monedei europene de 20,35 lei, iar al dolarului – de 17,18 lei.

Meteorologii anunță pentru astăzi temperaturi maxime de 10 grade Celsius și ploi slabe.

2 Comments

  1. Malin

    Cunosc ca mare prost este acest Porumboiu, inca de pe vremea cind a esuat fiind in calitate de finantator, insa fara vreun trofeu- si acum se ofera a fi mare „formator de opinie”?
    De-ar fi acesta mai bun si in stare sa dirijeze o tara si sa o ridice economic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.