Târgul de Crăciun de la Chișinău s-a deschis vineri seara pe strada 31 August 1989. Acesta a fost inaugurat cu genericul „Acasă de Crăciun”, iar Guvernul a cheltuit 8 milioane de lei pentru amenajarea lui.
Timp de o lună, strada 31 august 1989 din perimetrul străzilor Alexandru Pușkin și Gavriil Bănulescu-Bodoni va fi una pietonală, iar bucuria sărbătorilor de iarnă poate fi trăită și împărtășită în cinci zone speciale ale Târgului de Crăciun, care au activități pentru toți membrii familiei:
Zona de Poveste, în apropierea bradului, unde copiii vor sta de vorbă cu Moș Crăciun.
Zona de Gheață – cu un patinoar.
Zona Aventurii, unde este instalat un carusel cu capacitea de 72 de locuri.
Zona Tradițiilor, unde meșterii populari își vor comercializa lucrările tradiționale.
Zona Colindelor, care completează atmosfera cu sunete de clopoței, folclor și recitaluri susținute de artiștii autohtoni.
În acest an, Guvernul de la Chișinău s-a implicat în organizarea târgului tradițional de Crăciun, iar responsabilitatea i-a fost înmânată instituției „Moldova-Concert”. Banii au fost alocați de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor – 3, respectiv 5 milioane de lei, conform hotărârii din 1 noiembrie 2017.
Deschiderea oficială a târgului, prin aprinderea luminițelor de pe bradul central, a fost dată numai după discursul premierului Pavel Filip. Acesta a fost însoțit printre tarabe de primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu, și mai mulți miniștri democrați.
Am încercat să aflăm pe parcursul zilei cum au fost repartizați acești bani, dar organizatorii ne-au redirecționat de la o persoană la altă, iar ultimul interlocutor, organizatorul evenimentului Andrei Locoman, ne-a spus să revenim luni, 18 decembrie, deoarece este foarte ocupat și nu are timp să vorbească la telefon. Nu este clar nici cât a cheltuit Guvernul pentru campania de informare, pentru acest lucru fiind angajată o companie aparte.
Târgul de Crăciun este deschis până pe 14 ianuarie 2018.